x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport TIR - Iulian Raicea: “Nu am emotii”

TIR - Iulian Raicea: “Nu am emotii”

01 Aug 2008   •   00:00
TIR - Iulian Raicea: “Nu am emotii”

Echipa de tir a tarii noastre s-a intregit o data cu sosirea lui Iulian Raicea (foto). Fostul medaliat cu bronz de acum opt ani a ajuns la Beijing miercuri, din Thailanda. 



Echipa de tir a ţării noastre s-a întregit o dată cu sosirea lui Iulian Raicea (foto). Fostul medaliat cu bronz de acum opt ani a ajuns la Beijing miercuri, din Thailanda.  

        Jurnalul Naţional: De ce nu ai venit cu restul delegaţiei?

Iulian Raicea: În ultimul an am stat mai mult în Thailanda, m-am şi pregătit acolo, aşa că a fost mai simplu să vin direct de la Bangkok.

        Ai fost la mai multe olimpiade. Cum ţi se pare organizarea?

Chinezii au vrut să impresioneze. Îmi place Satul Olimpic, e mai frumos ca în alte părţi. Cunosc bine şi poligonul, pentru că am mai fost aici şi în anii trecuţi, la etapele de Cupă Mondială. Este unul dintre cele mai bune din lume.

        Crezi că poţi repeta performanţa de la Sydney?

Mă simt pregătit şi spun că am şanse la o medalie în proba de pistol viteză. De ce nu, poate chiar la aur. Nu va fi uşor, dar în mod normal trebuie să prind măcar finala de şase. Înainte voi trage şi la aer comprimat, dar nu îmi fac mari speranţe, pentru că nu e proba mea favorită. O privesc mai mult ca o încălzire pentru viteză.

        Un sportiv cu experienţa ta mai are emoţii înainte de concurs?


Pentru mine este a cincea olimpiadă, aşa că nu mai poate fi vorba de emoţii. De mult nu mai am insomnii pe chestia asta. M-am obişnuit cu tensiunea marilor concursuri.

×
Subiecte în articol: sport