x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Toni: "Trebuie să câştigăm neapărat meciul cu România, chiar dacă va fi nevoie să înscrie Buffon"

Toni: "Trebuie să câştigăm neapărat meciul cu România, chiar dacă va fi nevoie să înscrie Buffon"

11 Iun 2008   •   00:00

"Fotbalul, ca orice alt sport, e frumos pentru că uneşte toate popoarele. Mai mult decât atât, când intrăm pe teren pentru echipele naţionale nu văd de ce trebuie să fim timoraţi. Sportul trebuie să ne unească, nu să ne dezbine, fotbalul nu trebuie să aibă alte semnificaţii în afara jocului".



"Suntem în continuare campioni mondiali şi dacă am rejuca meciul cu Olanda, cu siguranţă nu am mai pierde cu 3-0. Este important să învingem România, chiar dacă va fi nevoie să înscrie Buffon. Cu Olanda am comis câteva erori, dar în repriza a doua, cu mai mulţi jucători ofensivi, am făcut un joc mult mai bun. Italia a avut ocazii bune, dar din păcate le-a ratat. Am pierdut o bătălie, nu şi războiul, mai avem două meciuri pentru a reface totul. Dacă mă simt izolat în atac? În prima repriză cu Olanda au fost câteva probleme, în partea a doua totul a decurs normal. Suntem concentraţi, lucru care ne va ajuta în meciul cu România. Nu am vorbit cu Mutu, dar pe teren îl voi îmbrăţişa pentru că a avut probleme personale. Dacă învingem România, totul se schimbă. Trebuie să fim din nou Italia dinainte, şi mai presus de toate, să învingem".

Fundaşul Fabio Grosso a afirmat că echipa Italiei trebuie să refacă ce a stricat în meciul cu Olanda. "Nu suntem fraieri, criticile au venit bine, dar sunt şi acuze inutile. Rezultatul cu Olanda a fost usturător, dar nu reflectă în totalitate ce s-a întâmplat pe teren. Până la urmă trebuie să acceptăm scorul şi să transformăm totul în energie pozitivă pentru partida cu România. Cu Olanda am primit primul gol într-o manieră stranie, echipa s-a blocat şi a venit golul doi. Când primeşti două goluri e important să treci peste. În repriza a doua am fi putut întoarce meciul. Mergem mai departe spre succes sau pierdem împreună până la sfărşit. Suntem motivaţi să refacem ce am stricat şi o vom demonstra. Cu România nu trebuie să greşim. Vom demonstra spiritul pe care l-am avut la Mondiale, suntem conştienţi de forţa noastră".

Fundaşul Gianluca Zambrotta a declarat că partida cu România este decisivă. "Meciul cu România e o partidă clasică de a fi sau a nu fi, ştim că unicul rezultat util este victoria şi nimic altceva. Cu Olanda am greşit debutul de meci, le-am oferit prea multe spaţii, am muncit mult să recuperăm, am avut destul ocazii, dar nu am reuşit să le concretizăm. Cu România trebuie să luptăm şi să învingem. Niciunul dintre noi nu se gândeşte la alt antrenor, suntem alături de Donadoni şi mergem cu el până la capăt. E inutil să ne lamentăm, suntem la o răscruce de drumuri".

Jucătorul italian s-a referit şi la aspectul politic tensionat între Italia şi România, din cauza infracţiunilor comise de imigranţii români în Peninsulă. "Fotbalul, ca orice alt sport, e frumos pentru că uneşte toate popoarele. Mai mult decât atât, când intrăm pe teren pentru echipele naţionale nu văd de ce trebuie să fim timoraţi. Sportul trebuie să ne unească, nu să ne dezbine, fotbalul nu trebuie să aibă alte semnificaţii în afara jocului".

Fundaşul Fabio Grosso l-a completat, spunând că speră că va fi doar un meci de fotbal, iar restul problemelor nu vor fi implicate la această partidă: "Vom juca în forţă, dar numai sportiv".
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: sport romania meciul olanda