x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tottenham - Dinamo 3-1 - Nervi dupa shopping

Tottenham - Dinamo 3-1 - Nervi dupa shopping

de Ionut Paduraru    |    16 Dec 2006   •   00:00
Tottenham  -  Dinamo 3-1 - Nervi dupa shopping

Mircea Rednic si-a criticat elevii dupa infrangerea de la Londra, dar s-a trecut si el pe lista vinovatilor. Antrenorul i-a acuzat si pe actionari pentru atmosfera de vacanta din lot dinaintea partidei.

Englezii au luat in deradere Liga I. Mircea Rednic si-a criticat elevii dupa infrangerea de la Londra, dar s-a trecut si el pe lista vinovatilor. Antrenorul i-a acuzat si pe actionari pentru atmosfera de vacanta din lot dinaintea partidei.

Rednic a spus ca unii jucatori luasera vacanta inaintea partidei. "Ne-am batut joc de fotbal, asta am facut noi la Londra. Profesionistii nu fac ce am facut noi. Am venit in excursie aici. E greu sa te gandesti la fotbal cand jucatorii au stat cu sotiile sau cu prietenele in hotel", a spus tehnicianul, care l-a acuzat pe Gaev pentru primirea primului gol: "Stia ca e ultimul sau meci la Dinamo. Va imaginati cat de concentrat era. Nici macar nu se intoarce cu echipa la Bucuresti, va pleca direct in Belarus".

SCUZE. Si antrenorul adversarilor, Martin Jol, a fost mirat de prestatia slaba a "cainilor": "Dinamo e o echipa foarte buna, dar noi am facut-o sa arate ca una de nivel mediu. Ei erau deja calificati pentru faza urmatoare, la fel ca si noi, si nu este mereu usor sa te automotivezi ca sa dai totul". In schimb, actionarul Vasile Turcu spune ca nu trebuie facuta o tragedie din aceasta infrangere. "Am prins o zi mai slaba, s-a adunat si oboseala, nu am avut nici lotul complet, iar Tottenham a facut cel mai frumos meci in campionat si cupele europene in aceasta toamna. Nu este un capat de tara, pentru ca eram deja calificati. Am incredere in Rednic, iar in iarna vom achizitiona jucatori cu experienta mai mare", a spus Turcu.

REACTII. Presa engleza a ironizat jocul lui Dinamo dupa esecul de pe White Hart Lane. "Tottenham a taiat pe Dinamo in bucati dupa bunul plac. Daca Dinamo a jucat asa, imaginati-va cu e in prima liga din Romania", a notat Daily Mirror. The Times scrie ca Tottenham trebuie sa spere ca in saisprezecimi sa intalneasca o echipa "la fel de moale cum a fost Dinamo". "Sotiile si prietenele dinamovistilor au facut cumparaturi, barbatii lor au cazut", a adaugat The Times.

×
Subiecte în articol: sport dinamo