x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Trag linie după Atena

Trag linie după Atena

de Daniel Stan    |    15 Dec 2009   •   00:00
Trag linie după Atena
Sursa foto: Mihai Şteţcu/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Locul 8 ocupat de "câini" la finalul turului anunţă schimbări masive în cadrul acţionarilor, dar şi a lotului de jucători. Una dintre cele mai importante mutări ar fi revenirea în staff a lui Gigi Neţoiu.



După partida de miercuri din Europa League de la Atena, cu Panathinaikos (ora 20:00, Pro TV, în direct), ultima a sezonului, conducerea şi acţionariatul "câinilor" intenţionează să se întâlnească într-o şedinţă de urgenţă. În urma remizei din "Groapă" cu FC Vaslui, scor 1-1, care i-au aruncat pe roş-albi pe locul 8, şefii au decis să-i lase pe jucători să se concentreze pentru jocul cu PAO, în care Dinamo mai are speranţe de calificare, după care vor trage linie.

Referitor la ce va fi în viitor, dinamoviştii se contrazic în declaraţii. "Ne-am cam îndepărtat de titlu după acest egal. Totuşi, tragem speranţe în retur, mai sunt 17 meciuri", a declarat antrenorul Cornel Ţălnar. Acesta este suţinut de unul dintre acţionari, Vasile Turcu: "Titlul s-a pierdut după meciul cu Vasluiul. Nu am văzut nimic la Dinamo, este clar că o mare parte din jucători nu mai vor să joace. Personal, nu mai bag nici un ban în această echipă". În schimb, jucătorii văd altfel lucrurile. "Vom reveni cu alt moral din vacanţă.

Nimic nu este pierdut", a declarat Andrei Cristea. "Cine nu crede că se mai poate câştiga tilul să se lase de fotbal. Veţi vedea un alt Dinamo din retur", a spus şi senegalezul N'Doye.

AZI SE PLEACĂ LA ATENA
Delegaţia dinamovistă va pleca la Atena pentru meciul cu Panathinaikos în această dimineaţă, din lot urmând a face parte şi Gabriel Torje, care, revenit după o accidentare, este anunţat titular. "Vom evolua în echipamentul cu noroc de la Liberec, galben-negru", a anunţat antrenorul Cornel Ţălnar. De partea cealaltă, noul tehnician al grecilor, Nikolas Nioplias, care va debuta în Europa League, a declarat că va trata meciul cu seriozitate: "Sunt nou la PAO, nu pot schimba multe într-un timp aşa scurt, însă cred în echipă. Chiar dacă este foarte important campionatul, Europa League reprezintă un obiectiv pe care îl vom trata cât se poate de serios. Cu Dinamo ne jucăm calificarea".

Tehnicianul elen nu va conta pe Salpingidis şi Sarriegi, în schimb vor reveni Gilberto Silva şi Leto.


Împăcare Badea - Neţoiu
După ce şi-au aruncat cuvinte grele în ultimul timp, preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, şi fostul acţionar, Gigi Neţoiu, se află din nou în relaţii bune. Cei doi au venit împreună la meciul cu FC Vaslui şi au discutat minute bune la final, "Comandantul" fiind aproape de o revenire în calitate de investitor.

"Trebuie făcută curăţenie, dar până atunci este nevoie de o strategie nouă, pe termen lung. Eu sunt dispus să investesc din nou", a declarat Neţoiu. În acelaşi timp, Vasile Turcu şi Dragoş Săvulescu doresc să părăsească pe Dinamo, urmând a-şi scoate acţiunile la vânzare. Badea nu a confirmat însă revenirea lui Neţoiu: "Dacă mai trece pe la echipă sau vine la meciuri nu înseamnă că va reveni printre acţionari".

×
Subiecte în articol: sport