x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tragedie - Adio, Maria!

Tragedie - Adio, Maria!

de Madalina Corbeanu    |    25 Ian 2007   •   00:00
Tragedie  -  Adio, Maria!

Atleta a fost condusa pe ultimul drum. Maria Cioncan a fost inmormantata ieri, cu onoruri militare, in curtea bisericii din comuna sa natala. Antrenorul sau, Stefan Beregszaszy, a declarat ca Maria a fost ultima sa eleva si ca renunta la antrenorat.

Cerul a plans ieri pentru Maria Cioncan, ploaia torentiala care a inceput o data cu slujba de inmormantare oprindu-se dupa ce sicriul atletei a fost acoperit de pamant. Toti locuitorii comunei Maieru - copii, tineri si varstnici - au tinut s-o conduca pe cea mai valoroasa sportiva a lor in cursa ei spre ingeri. Dintre toti cei care au iubit-o pe Maria numai tatal acesteia nu a fost prezent, fiind internat in spital.

ONORURI. In Biserica "Sfantul Stefan" din centrul comunei Maieru, aflata in constructie, nu au incaput decat rudele, reprezentantii forurilor locale, reprezentanti ai Federatiei Romane de Atletism, ai cluburilor unde a fost legitimata atleta, precum si sportivele Anuta Catuna, Marieta Ilcu, Maria Pantea Ciobanica, Ana Algeorge. Una dintre prietenele medaliatei cu bronz la Atena, maratonista Constantina Dita-Tomescu, aflata in prezent in SUA, si-a trimis sora pentru a-si lua, in numele ei, adio de la Maria. Dupa slujba religioasa, oficiata de noua preoti si de Preasfintitul Episcop Vasile Somesanul, sicriul cu trupul neinsufletit al Mariei Cioncan a fost scos din biserica infasurat in tricolor, dupa care i s-a dat onorul militar. Chiar daca slujba nu se auzea pana in curtea bisericii, sute de oameni au stat in ploaia torentiala pana la finalul acesteia. Un detasament de jandarmi a tras trei salve de arma in momentul in care cosciugul a fost coborat in groapa, iar o fanfara a intonat imnul national.

ULTIMA ELEVA. Ceremonialul de la scoaterea din biserica si pana la groapa a fost foarte scurt din cauza vremii, groapa fiind situata la mai putin de 5 metri de zidul din dreapta al bisericii. Pe langa alti oameni de sport care au vorbit despre Maria, antrenorul Stefan Beregszaszy a tinut un discurs despre fosta sa eleva, mentionand ca de acum incolo nu va mai antrena pe nimeni. Dupa ce Maria Cioncan a fost ingropata, toti participantii la slujba au mers la masa de pomenire de la caminul cultural, ale carei costuri au fost suportate integral de antrenorul fostei sportive.

×
Subiecte în articol: sport maria