x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tricolorii pierd şi al doilea meci de pregătire din 2010

Tricolorii pierd şi al doilea meci de pregătire din 2010

29 Mai 2010   •   00:00
Tricolorii pierd şi al doilea meci de pregătire din 2010
Sursa foto: /Intact Images

Naționala de fotbal a României a pierdut meciul amical disputat în această seară împotriva Ucrainei, 2-3 la Lvov, înregistrând astfel al doilea eșec în 2010, după acel 0-2 suferit în luna martie, la Timișoara, în fața Israelului.

Aceasta este prima înfrângere în istoria întâlnirilor directe dintre cele două reprezentative, după trei victorii din tot atâtea jocuri disputate anterior.

Echipe:

România: Lobonţ - Maftei, Tamaş, Chivu, Raţ - Roman (78 Deac), Rădoi, Ghioane (46 Cociş), Cr. Tănase (85 Răduţ) - Bilaşco (83 Mazilu), A. Cristea (46 D. Niculae). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Ucraina: Piatov - Cigrinski, Kobin (58 Oleniuk), Oşipko (62 Polevoi), Timoşciuk, Mihalik, Gusev (86 Fedeţki), Aliev (89 Seleznov), Konoplianka - Milevski (83 Rotan), Şevchenko (90+2 Hudobiak). Antrenor: Mirek Markevici.

Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia)

Stadion: „Ucraina", Lvov

Spectatori: 20.000

Cum s-au marcat golurile:

min.16, 1-0: gazdele au deschis scorul prin Aliev, care l-a învins pe Lobonț cu un șut din lovitură liberă de la peste 35 de metri !

min.56, 1-1: Tamaș restabilește egalitatea pe tabela de marcaj cu un șut superb de la aproximativ 40 de metri, care face inutil plonjonul lui Piatov!

min.66, 1-2: Daniel Niculae aduce România în avantaj după un șut din afara careului, la capătul unei acțiuni personale!

min.77, 2-2: Konoplianka înscrie cu un șut de la 8 metri, lateral stânga, cu largul concurs al lui Lobonț, care într-o primă fază blocase șutul lui Șevcenko!

min.80, 3-2: gazdele preiau conducerea prin autogolul lui Chivu, care a trimis balonul în propria poartă după o pătrundere a lui Șevcenko!

Naționala României va pleca duminică în Austria pentru un stagiu de pregătire de o săptămână pe care îl va efectua la Villach. Elevii lui Răzvan Lucescu vor disputa două jocuri de verificare: cu Macedonia (2 iunie, la Villach) şi cu Honduras (5 iunie, la St. Veit an der Glan). Cantonamentul austriac se va încheia pe 5 iunie.

România va debuta în preliminariile Campionatului European din 2012 împotriva Albaniei, pe 3 septembrie, la Piatra Neamţ.

×