x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - Cel mai greu retur din istorie

"U" Craiova - Cel mai greu retur din istorie

23 Ian 2005   •   00:00

La finalul cantonamentului de la Predeal, Pavel Badea a avertizat ca mai are neaparat nevoie de cel putin patru fotbalisti, dintre care doi atacanti.


VICENTIU NEAGOE, DRAGOS STOICA - Predeal

SEVER. Pavel Badea (in frunte) a scos "untul" din olteni si spera sa-si conduca elevii catre salvarea de la retrogradare
Luat cu asalt de amatorii sporturilor de iarna, orasul aflat la cea mai inalta altitudine din Romania a fost preferat si de componentii Universitatii Craiova, care ieri si-au incheiat stagiul de pregatire montan.

SATISFACUT. Dupa o saptamana in care a scos untul din jucatorii sai, Pavel Badea s-a aratat placut surprins de modul cum s-au pregatit elevii sai. "N-a cracnit nici un jucator fata de regimul de pregatire. Sper sa continuam in acelasi fel si in Antalya, unde, spre deosebire de Predeal, vom lucra mult mai mult cu mingea", a spus ieri "Badita".

INGANDURAT. "Ne asteapta un retur de foc! Cel mai greu din istoria Universitatii. Sunt multe echipe cu obiective indraznete, care s-au intarit foarte mult, ceea ce demonstreaza inca o data ca banii rezolva foarte multe dintre probleme", a mai zis Badea, care a precizat ca lotul craiovenilor trebuie la randul sau sa fie "plombat" cu cativa jucatori.

SEVER. Spre deosebire de perioda cand era jucator, Badea pare acum mult mai distant cu fostii sai colegi. De altfel, cei mai multi nu indraznesc sa-i spuna pe nume, cu toate ca el a evoluat ultima oara in Divizia A in luna mai a anului trecut. Tinuta vestimentara a tehnicianului nu s-a schimbat deloc, acesta venind in trening si participand activ la toate antrenamentele.

"Trebuie sa-l batem pe Cartu"

SPORTIV. Si acum, Badea umbla imbracat in trening

Jurnalul National: Care ar fi primele concluzii dupa terminarea cantonamentului?
Pavel Badea: In primul rand, este clar ca ne mai trebuie niste jucatori. In mare sunt satisfacut de cum s-au pregatit cei pe care i-am avut la dispozitie, dar suntem ingrijorati de lipsa atacantilor.

Borbely ramane o varianta ofensiva sau il veti reprofila?
Am incercat sa joc cu el ca fundas, dar nu a iesit ceea ce doream eu, asa ca va ramane atacant. Oricum, cu el cu tot avem de abia doua varfuri, acum punand baza si pe Claudiu Dragan. Personal, mi-a placut Dragan pana acum, desi se vede ca n-a mai jucat de mult timp la nivel ridicat. Eu insa pun pariu ca, peste sase luni, Dragan va fi un alt jucator.

Cu Gane cum a ramas?
N-a mai ramas nimic. Eu mi l-am dorit mult la echipa, ar fi putut sa ne ajute, dar el pare sa fi uitat ca de la Craiova s-a lansat in fotbal. Cum intr-o casatorie nu se pot angaja doi oameni care nu se doresc, asa a picat si posibilitatea ca el sa joace la noi in retur.

Ce va sperie inaintea returului?
Nu ma sperie nimic, dar este foarte important cum vom incepe. Primul meci il vom juca pe teren neutru, la Ramnicu-Valcea, impotriva Argesului, o echipa care a intrat pe mana unui antrenor foarte valoros, Sorin Cartu. Ne trebuie cele trei puncte ca aerul! Pe de alta parte, ar fi vorba si de moral. Sincer, cred ca, in situatia in care am fi batut in prima etapa la Pitesti, cand am ratat enorm, cred ca acum am fi fost in primele cinci locuri.

DORINTA
Chestionat asupra variantelor de intarire a ofensivei, Pavel Badea a confirmat ca i-a solicitat patronului Dinel Staicu transferarea in Banie a dinamovistului Alexandru Baltoi si a "bancarului" Octavian Chihaia. "Nu stiu cum a ramas, n-am primit nici o veste deocamdata. Mie personal, pretul cerut de Dinamo pe Baltoi (500.000 $) mi se pare de-a dreptul exagerat. Pe Chihaia, FC National pretinde 300.000 de dolari, ceea ce iarasi cred ca este deplasat. Oricum, ne trebuie niste transferuri, dar nu pot sa aduc eu bani de acasa pentru asta. Sper ca domnul Staicu sa inteleaga situatia si sa ne intarim si noi cat mai urgent", a completat Pavel Badea.

FAC HAZ DE NECAZ
La randul sau, fostul atacant al Universitatii si actual antrenor secund, Eugen Neagoe, a avut puterea sa glumeasca pe seama situatiei mai mult decat delicate in care se afla formatia din Banie. "Am momente in care ma gandesc sa intru si eu pe teren. Il iau si pe Badita cu mine, intram la pauza si incheiem conturile! Lasand gluma la o parte, chiar daca am mai vorbit lucruri de genul asta intre noi, suntem constienti ca nu mai putem. Vremea noastra pe teren a apus", a zis "Geana".
PLESAN STA PE LOC
Transferul lui Mihaita Plesan la Galatasaray Istanbul pare sa fie acum ceva de domeniul trecutului. Dupa ce s-au inteles cu Dinel Staicu asupra unui imprumut pana la vara contra sumei de 500.000 de dolari, turcii n-au virat nici un cent in conturile Universitatii timp de aproape doua saptamani. De asemenea, Hagi era singurul care-l dorea cu adevarat pe oltean la Istanbul, avandu-i impotriva pe membrii conducerii si pe propriii jucatori, dupa experimentele nereusite cu Florin Bratu si cu Ovidiu Petre.
×
Subiecte în articol: sport badea pavel badea