x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - Interzis la transferuri!

"U" Craiova - Interzis la transferuri!

de Dragos Stoica    |    24 Dec 2007   •   00:00
"U" Craiova - Interzis la transferuri!
Sursa foto: Razvan Pasarica/

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a menţinut decizia de a interzice Universităţii să aducă jucători timp de un an.

Bănia n-are parte de linişte. Situaţiei delicate a oltenilor din campionat i se adaugă o nouă povară, reprezentată de respingerea recursului inaintat de Universitatea după decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne, prin care forul suprem din fotbalul european a interzis formaţiei din Bănie dreptul de a mai face transferuri timp de un an. Măsura a fost adoptată prima oară la inceputul lunii noiembrie, ca urmare a memoriilor depuse de trei jucători brazilieni, Negri, Marquinhos şi Magri, care nu şi-au primit drepturile salariale pe timpul fostului patron, Dinel Staicu.


LOVITURÃ.... In aceste condiţii, Craiova nu va putea legitima fotbalişti nici acum, in iarnă, dar nici in vara viitoare! "Toţi cei care au trecut pe la club au făcut ravagii, iar lumea mă injură numai pe mine. Neţoiu a luat ce a vrut şi căt a vrut, Ilinca a lăsat beleaua cu echipamentul, iar Dinel Staicu şi Pavel Badea au semnat acte pe care ei poate nici nu le inţelegeau. Am mai plătit şi 25.000 de euro pentru recurs, insă degeaba. In situaţia asta, se poate ca cei puşi pe lista de transferuri să nu mai plece", a declarat Mititelu, referin-du-se la jucătorii de pe lista neagră, respectiv Ciucă, Velcovici, Gărgălie, Baird şi Stoianof. Totodată, TAS a mărit amenda dată "alb-albaştrilor", aceasta crescănd de la 180.000 la 200.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sport