x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova: Piţurcă se decide până sâmbătă

"U" Craiova: Piţurcă se decide până sâmbătă

de Dragos Stoica    |    Mario Morcov    |    26 Aug 2009   •   00:00
"U" Craiova: Piţurcă se decide până sâmbătă

Fostul selecţioner îi va da un răspuns final lui Adrian Mititelu cel târziu după meciul pe care oltenii îl vor disputa acasă cu Gloria Bistriţa.



Negocierile dintre Universitatea şi Victor Piţurcă s-au încheiat de mult, dar nici una din cele două părţi nu ştie deocamdată rezultatul final. Atât Adrian Mititelu, cât şi fostul antrenor al echipei naţionale şi-au prezentat părerile şi strategiile, însă deocamdată nu s-a ajuns la un numitor comun. Este sigur că Piţurcă i-a condiţionat lui Mititelu semnarea unui contract de realizarea a minimum trei transferuri.

Jucătorii vizaţi sunt Dacian Varga, Tiberiu Bălan şi Alexandru Păcurar, iar termenul-limită până când acestea se mai pot realiza este 31 august, adică prima zi a săptămânii viitoare. În momentul de faţă, Mititelu nu dispune de capitalul lichid care i-ar fi necesar pentru a demara asemenea tratative, aşteptând încasarea unei sume de aproximativ 2,5 milioane de euro de la nişte parteneri austrieci. Dacă banii nu vor veni în cursul acestei săptămâni, iar transferurile nu vor fi materializate, Piţurcă este hotărât să refuze oferta oltenilor.

În altă ordine de idei, staff-ul tehnic al Universităţii îl cuprinde de ieri din nou pe preparatorul fizic Urbano Lega, rechemat de urgenţă după ce jucătorii au arătat că nu pot sta în ghete în urma pregătirii efectuate în această vară.

×
Subiecte în articol: sport universitatea craiova