x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova – Rapid 3-4: Răzbunare peste vară

"U" Craiova – Rapid 3-4: Răzbunare peste vară

de Dragos Stoica    |    21 Sep 2009   •   00:00
"U" Craiova – Rapid 3-4: Răzbunare peste vară
Sursa foto: /Gazeta Sporturilor/Intact Images

Lăsaţi campionatul trecut în afara Eu­ro­pei tocmai de olteni, giuleştenii şi-au luat sâmbătă revanşa pe "Ion Oblemenco", la capătul unei partide spectaculoase.

Rapid respiră! După ce feroviarii au trecut etapa trecută de FC Vaslui, deşi fuseseră conduşi de două ori, sâmbătă a venit rândul oltenilor să fie puşi la rotisor. Învingători în Bănie cu 4-3, elevii lui Viorel Hizo s-au răzbunat după victoria "alb-albaştrilor" din primăvară, când Costea&Co. au zdrobit visurile europene ale bucureştenilor.


TARE DE LA ÎNCEPUT
Pe teren întâlnindu-se două formaţii care nu se pierd în politeţi, partida a demarat abrupt, iar oaspeţii conduceau deja în minutul 15 cu 2-0, după golurile lui Adrian Iordache şi Mugurel Buga. Universitatea a echilibrat treptat şi pauza i-a găsit cu zâmbetul pe buze pe cei maximum 4.000 de spectatori prezenţi, deoarece Craiova a intrat la vestiare la egalitate, Mihai Costea şi Dorel Stoica perforând plasa lui Marinescu.

Cea de-a doua parte a adus aproape imediat un nou gol în poarta oltenilor, Costin Lazăr înscriind din şase metri, complet nemarcat, Helder a majorat în minutul 66, iar Craiova a mai zvâcnit o dată cu un minut înainte de final, când Trică şi-a adus colegii la un singur gol.

Ecartul avea însă să se menţină până la fluierul de final, iar Rapid priveşte cu încredere spre ţintarul de program mai lejer, în timp ce Craiova a acumulat şapte puncte în şapte meciuri. "Nu demit nici un antrenor, Mogoşanu nu are nici o vină. Ne-am creat zece ocazii de gol şi fundaşii centrali au gafat. Am dominat jocul autoritar. A fost ca în primăvară, atunci ei au dominat, iar noi am bătut, iar acum a fost invers", a declarat Adrian Mititelu.


"MECI NEBUN"
Tehnicianul Rapidului, Viorel Hizo, s-a consumat intens în timpul meciului de la Craiova, eliberându-se greu de tensiune. "A fost un meci nebun, precum cel cu Vasluiul. Încă unul din acesta şi ajungem la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Târgu-Mureş. A fost şi o revanşă pentru acea partidă din campionatul trecut, când am controlat meciul  de la un capăt la altul şi am pierdut.Mă bucur că am bătut o echipă puternică, cu care ne vom bate pentru poziţiile din partea superioară a clasamentului", a spus Hizo. Tehnicianul a comentat laconic şi faptul că l-a schimbat pe Marius Constantin la numai nouă minute după ce l-a introdus pe teren, fundaşul gafând la ambele goluri ale oltenilor din finalul primei reprize: "Cred că a fost o schimbare foarte bună". (Mario Morcov)

×
Subiecte în articol: sport