x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - Start lansat în Bănie

"U" Craiova - Start lansat în Bănie

de Mario Morcov    |    28 Iul 2008   •   00:00
"U" Craiova - Start lansat în Bănie

Craiova a plecat cu o victorie în noul sezon, elevii lui Nicolo Napoli învingînd cu 2-0 (0-0) pe "Poli" Iaşi. După un început care a aparţinut oaspeţilor, oltenii au trecut la timonă din minutul 30, dar Florin Costea, de două ori, Baird şi Wobay s-au întrecut în ratări.



Craiova a plecat cu o victorie în noul sezon, elevii lui Nicolo Napoli învingînd cu 2-0 (0-0) pe "Poli" Iaşi. După un început care a aparţinut oaspeţilor, oltenii au trecut la timonă din minutul 30, dar Florin Costea, de două ori, Baird şi Wobay s-au întrecut în ratări. În partea secundă, Prepeliţă a marcat printr-o execuţie de excepţie, acesta fiind imitat în minutul 89 de înlocuitorul său, Bărboianu. La puţin timp după ce a înscris, Prepeliţă a fost transportat la spital, în urma unui contact cu Bîlbă, la capătul căruia craioveanul a suferit o contuzie cervicală minoră. "La început, oaspeţii au dominat uşor, fără ocazii de gol. Oricum, nu e deloc simplu să joci fără spectatori în tribune. Am avut în prima repriză două-trei ocazii, dar nu le-am fructificat. Deşi a ratat de două ori, sînt mulţumit de Costea. Din fericire, în partea secundă am pus presiune pe adversari şi aşa au apărut golurile", a declarat Nicolo Napoli.

×
Subiecte în articol: sport