x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport UNIREA - DINAMO - Pe viata si pe moarte

UNIREA - DINAMO - Pe viata si pe moarte

de Dragos Stoica    |    18 Noi 2006   •   00:00
UNIREA  -  DINAMO  - Pe viata si pe moarte

"Copiii" lui Gigi Netoiu. Aflat in razboi total cu suporterii si conducatorii dinamovisti, "Comandantul" va incerca azi sa-si plateasca politele cu ajutorul fotbalistilor pe care ii are sub comanda lui Dan Petrescu.

"Copiii" lui Gigi Netoiu. Aflat in razboi total cu suporterii si conducatorii dinamovisti, "Comandantul" va incerca azi sa-si plateasca politele cu ajutorul fotbalistilor pe care ii are sub comanda lui Dan Petrescu.
Candva idol al arenei din Stefan cel Mare, mai ales atunci cand a facut-o campioana pe Dinamo din postura de patron al Universitatii Craiova, Gigi Netoiu este acum la cutite cu gruparea "alb-rosie".

RUPTURA. Prapastia dintre "Comandant" si Dinamo s-a oficializat in urma cu zece zile, cand Netoiu i-a atacat cu o virulenta neasteptata pe bosii din Floreasca. "Sunt niste imbecili", a sunat declaratia incredibila a lui Netoiu, clubul replicand printr-un comunicat oficial. Nici suporterii nu s-au lasat mai prejos, acestia scandand acum cu fiecare ocazie impotriva celui pe care l-au adulat pana nu demult.

RAZBUNARE. Chiar daca inca figureaza ca vicepresedinte in scriptele lui AFC Dinamo, societate nonprofit ce detine 34% din noua societate care finanteaza echipa de fotbal, nimic nu l-ar face azi mai fericit pe Netoiu decat infrangerea "cainilor". "Comandantul" are si parghiile prin care se poate asigura de verticalitatea fotbalistilor Unirii Urziceni, in lotul careia detine nu mai putin de sase jucatori: C. Dobre, Costescu, Cr. Vlad, Ir. Voicu, Vrajitoarea si Aldea. De partea cealalta, tehnicianul dinamovist Mircea Rednic nu poate conta pe serviciile lui Catalin Munteanu si Ze Kalanga, ambii accidentati.

Dinamo, data in judecata
Fundasul Angelo Alistar a dat in judecata pe FC Dinamo in instantele civile, fotbalistul reclamand neprimirea unei sume totale de 37.270 de dolari, bani care ar reprezenta drepturi neachitate intre iunie 2002-decembrie 2005. Initial, acest litigiu a fost trecut prin toate instantele FRF, unde s-a dat castig de cauza clubului, motiv pentru care fundasul a facut o plangere la UEFA. Forul european i-a recomandat lui Alistar sa se adreseze instantelor civile. In afara banilor, jucatorul acuza si faptul ca i-ar fi fost retinut carnetul de munca pentru ca nu a semnat prelungirea contractului, plecand la echipa israeliana Hapoel Petah-Tikva.
Liga 1 - Etapa a 16-a

Ieri: Otelul - Gloria 1-1
E. Jula (’45) / Bad (’85)
U" Craiova - Farul 1-0
Saceanu (’82)
Astazi: 13:00 (TVR 2) Unirea Urziceni - Dinamo
Arbitri: Al. Tudor - Cr. Nica, S. Gheorghe
13:00 (Telesport) CFR Cluj - Poli Iasi
Arbitri: O. Trandu - Ad. Vidan, D. Mudura
14:00 (National TV) Pandurii - Steaua
Arbitri: Cr. Balaj - Ed. Dumitrescu, N. Meghesan
20:45 (Antena 1) Poli Timisoara - UTA
Arbitri: A. Constantin - O. Sovre, C. Fecioru
Maine: 14:00 (Telesport) Jiul - FC Vaslui
Arbitri: A. Helesteanu - Z. Szekely, I. Onicas
20:30 (TVR 1) Ceahlaul - Rapid
Arbitri: S. Coltescu - I. Popa, C. Savu
Partidele FC National - FC Arges si "U" Craiova - Farul s-au disputat aseara, dupa inchiderea acestei editii.
ETAPA a 17-a. Vineri, 24 noiembrie: Gloria - Unirea Urziceni (14:00, Telesport), Poli Iasi - Otelul (18:00, Telesport); Sambata, 25 noiembrie: FC Vaslui - Poli Timisoara (14:00, Telesport), FC Arges - Pandurii (14:00, National TV), Farul - CFR Cluj (17:00, TVR 2); Duminica, 26 noiembrie: UTA - "U" Craiova (14:00, Telesport), Dinamo - Ceahlaul (17:00, Antena 1), Rapid - FC National (19:00, National TV), Steaua - Jiul (20:30, TVR 1).

Liga 1 - Clasament
  • 1. Dinamo 15 14 0 1 34-9 42p (+18)
  • 2. Steaua 15 9 4 2 31-9 31p (+7)
  • 3. Rapid 15 8 5 2 27-11 29p (+5)
  • 4. CFR Cluj 15 8 2 5 33-22 26p (+5)
  • 5. Gloria 16 8 2 6 22-17 26p (+2)
  • 6. Poli Timisoara 15 7 5 3 14-9 26p (+2)
  • 7. Otelul 16 8 1 7 22-29 25p (+1)
  • 8. "U" Craiova 16 6 4 6 13-29 22p (-5)
  • 9. UTA 15 6 2 7 16-17 20p (-4)
  • 10. Pandurii 15 6 2 7 14-16 20p (-1)
  • 11. Poli Iasi 15 5 5 5 15-20 20p (-1)
  • 12. Farul 16 5 4 7 20-19 19p (-2)
  • 13. FC Vaslui 15 5 3 7 17-25 18p (-6)
  • 14. Ceahlaul 15 5 2 8 12-18 17p (-4)
  • 15. Unirea Urziceni 15 5 1 9 10-17 16p (-5)
  • 16. FC Arges 16 4 1 11 12-22 13p (-11)
  • 17. FC National 16 2 4 10 11-27 10p (-11)
  • 18. Jiul 15 1 5 8 6-18 8p (-13)
  • Liga a 2-a - Etapa a 16-a

    Azi, ora 11:00:
    SERIA I
    FC Snagov - Delta Tulcea, Prefab Modelu - CS Otopeni, Dunarea Giurgiu - Forex Brasov, CF Braila - FCM Bacau, Chimia Brazi - FC Botosani, FC Brasov - Cetate Suceava, Gloria Buzau - Dunarea Galati, Sportul Studentesc - FCM Campina. Partida Petrolul Ploiesti - FC Sacele s-a disputat aseara, dupa inchiderea acestei editii.
    SERIA a II-a
    Auxerre Lugoj - Building Vanju Mare, FC Caracal - IS Campia Turzii, Unirea Dej - Corvinul Hunedoara, Minerul Lupeni - CSM Ramnicu-Valcea, Poli II Timisoara - Universitatea Cluj-Napoca, FC Baia Mare - FCM Resita, FC Targoviste - CFR Timisoara, Apulum Alba-Iulia - FC Bihor, Dacia Mioveni - Gaz Metan Medias.

    ×
    Subiecte în articol: sport dinamo poli