x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Unirea Urziceni: Punctul marelui triumf

Unirea Urziceni: Punctul marelui triumf

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    10 Iun 2009   •   00:00
Unirea Urziceni: Punctul marelui triumf
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Unirea Urziceni a remizat aseară, scor 1-1, pe teren propriu, cu Steaua şi a intrat, în premieră, în posesia titlului de campioană a României, care poposeşte astfel, pentru al doilea an consecutiv, în provincie.

Minutul 46, 0-1, Bogdan Stancu.
Minutul 54, 1-1, Paul Rusescu.

Astfel s-a scris istoria partidei dintre Unirea Urziceni şi Steaua, la capătul căreia formaţia ialomiţeană a cucerit titlul de campioană şi şi-a câştigat dreptul de a participa în grupele ediţiei viitoare a Ligii Campionilor.

O dată cu ultimul fluier al arbitrului, în micuţul oraş din Bărăgan s-a declanşat fiesta. Imnul Champions League i-a încălzit la maximum pe fanii Unirii, dar şi pe cei ai Stelei, bucuroşi şi ei pentru că favoriţii lor s-au calificat în Europa League şi că rivala de moarte Dinamo, considerată la un moment dat principala favorită la titlu, a mai suferit un eşec major.

Un vacarm de nedescris s-a stârnit în clipa în care vicepreşedintele LPF, Valentin Alexandru, le-a înmânat jucătorilor şi staff-ului Unirii medaliile, tricourile şi trofeul de campioni. Şampania a curs în valuri la vestiare, pe gazon şi în tribune, iar focurile de artificii au desăvârşit un sezon perfect al trupei lui Dan Petrescu.

NĂSCUŢI CAMPIONI
"Ne-am bucurat ca nişte tăntălăi după meciul de la Timişoara. Când mi-am dat seama, am zis: «Aoleu, e groasă!». E un miracol, la golul lui Strancu am crezut că se năruie totul, toată munca de un an de zile. Cu Steaua, Unirea nu a fost aceeaşi de pe parcursul campionatului, dar titlurile nu se câştigă numai făcând spectacol. Zilele următoare ne vom bucura mai bine. Mă bucur şi pentru Steaua, e echipa mea de suflet şi nu voiam să-i iau eu visele. Dar nici nu voiam ca Steaua să ne ia nouă titlul", a spus Dan Petrescu.

"Mi-a fost greu să mă bucur. Am trăit meciul la o asemenea intensitate că nici nu am realizat ce s-a întâmplat, pentru un timp. Aceasta este probabil cea mai mare surpriză din fotbalul românesc. E o echipă foarte mare aceasta a Urziceniului. Aceşti jucători au fost trataţi cu lipsă de respect, dar iată că acum şi-au arătat valoarea. Toţi merită felicitări din acest club, iar cel mai mare merit îi aparţine patronului. Eu nu mă consider atât de merituos, altădată m-am implicat mai mult", a declarat managerul general al Unirii, Mihai Stoica, care din aceeaşi postură a cucerit un titlu şi cu Steaua.

"Ascult muzica de Ligă aici, la Urziceni, şi mă bucur, pentru că ei nu sunt duşmanii mei. Bucşaru o să-mi dea toţi banii din televizări"
Gigi Becali, patron Steaua

"Mă bucur şi pentru Steaua, că a prins Europa League, este echipa mea de suflet. Dar nu voiam să ne ia nouă titlul"
Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni




LIGA I, ETAPA 34

Unirea Urziceni 1 - 1 Steaua
FC Braşov 1 - 0 Poli Timişoara
FC Argeş 5 - 2 Dinamo
Universitatea 0 - 1 FC Vaslui
Rapid 2 - 2 Poli Iasi
Gloria Buzau 2 - 1 Gloria Bistrita
Pandurii Tg. Jiu 1 - 0 Otelul Galati
Gaz Metan 2 - 0 CFR Cluj
CS Otopeni 6 - 0 Farul Constanta


Clasament
1 Urziceni 70
2 Dinamo 65
3 Timişoara 61
4 CFR Cluj 59
5  FC Vaslui 57
6 Steaua 56

7 Craiova 56
8 Rapid 55
9 Braşov 55
10 FC Arges 44
11 Pandurii Tg. Jiu 43
12 Otelul Galati 40
13 Gloria Bistrita 38
14 Poli Iasi 37
15 Gaz Metan 36

16 Farul Constanta 30
17 Otopeni 22
18 Gloria Buzau 17

×
Subiecte în articol: sport steaua urziceni