x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Viitorul sună la fel de prost

Viitorul sună la fel de prost

de Vlad Ionescu    |    12 Oct 2009   •   00:00
Viitorul sună la fel de prost
Sursa foto: Constantin Vladescu/Mediafax

Reprezentativa de fotbal sub 21 de ani a României a suferit un eşec usturător în faţa Letoniei, scor 1-5, rezultat în urma căruia a pierdut şefia grupei 1 a preliminariilor Campionatului European din 2011.



După patru victorii consecutive, obţinute însă împotriva unor echipe modeste ca Andorra, Feroe şi Moldova, Silviu Lung jr, Torje, Bicfalvi sau Andrei Ionescu şi-au dovedit limitele în faţa primului adversar care le-a pus cu adevărat probleme. Chiar dacă pot invoca ratările numeroase, inclusv două bare, băieţii lui Emil Săndoi nu au nici o scuză pentru prestaţia lamentabilă de la Riga. Golul echipei noastre a fost marcat de Gabriel Torje (foto), în ultimele secunde ale meciului, care a transformat un penalty tot de el obţinut.

"Am convocat cei mai valoroşi jucători pe care îi aveam la dispoziţie. Am mai spus că aria de selecţie este mică şi nu există multe soluţii. S-a văzut că unii dintre cei care au început partida nu au meciuri în picioare la echipele de club", a încercat să explice rezultatul umilitor Emil Săndoi. România a căzut pe locul 2 în grupă, la egalitate de puncte cu Rusia, care a învins Feroe cu 2-0. Mâine, la Botoşani, este programat meciul România - Feroe, în vederea căruia a fost convocat Răzvan Ochiroşii.

SCOR DE NEPREZENTARE
Veşti proaste ne-au venit şi dinspre naţionala de juniori, care a fost învinsă cu 3-0 de Scoţia, la debutul în turneul de calificare la CE 2010. Tricolorii joacă azi cu Austria, iar joi cu Armenia.

×
Subiecte în articol: sport