x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport VIZITĂ - Mourinho a fost la meci

VIZITĂ - Mourinho a fost la meci

12 Oct 2008   •   00:00
VIZITĂ - Mourinho a fost la meci

Jose Mourinho (foto), celebrul antrenor al campioanei Italiei, Internazionale Milano, a fost prezent aseară în tribunele Stadionului Farul, portughezul deplasându-se în România special pentru a-i urmări la lucru pe doi elevi ai săi, căpitanul României, Cristi Chivu, şi francezul Patrick Vieira.



Jose Mourinho (foto), celebrul antrenor al campioanei Italiei, Internazionale Milano, a fost prezent aseară în tribunele Stadionului Farul, portughezul deplasându-se în România special pentru a-i urmări la lucru pe doi elevi ai săi, căpitanul României, Cristi Chivu, şi francezul Patrick Vieira. Mourinho, care a venit în ţara noastră la bordul unei curse de linie, a aterizat pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti, la ora 13:30, şi a fost preluat de fostul impresar Ioan Becali. "Mourinho a venit să vadă pe cineva, dar nu vă pot spune numele acelui jucător, pentru că poate nu se va face nici un transfer. De câte ori am vorbit nu s-a făcut nimic", a declarat finanţatorul Stelei, Gigi Becali, cel care ieri ar fi urmat să-l aibă pe Mourinho ca invitat la palatul său din Aleea Alexandru.

×
Subiecte în articol: sport