x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Zenga a demisionat

Zenga a demisionat

de Daniel Stan    |    26 Noi 2007   •   00:00
Zenga a demisionat
Sursa foto: Razvan Pasarica/

Tehnicianul italian a plecat fără a mai cere clauza compensatorie de 300.000 de dolari. Aseară, conducătorii dinamovişti au decis: Cornel Ţălnar - antrenor, Cornel Dinu - Â director tehnic.

Tehnicianul italian a plecat fără a mai cere clauza compensatorie de 300.000 de dolari. Aseară, conducătorii dinamovişti au decis: Cornel Ţălnar - antrenor, Cornel Dinu - Â director tehnic.

Â

Preşedintele executiv al campioanei, Cristi Borcea, a ameninţat jucătorii inainte de meciul cu Steaua: "Dacă nu veţi căştiga, vor fi probleme mari şi cu banii, şi cu viitorul vostru la Dinamo". Oficialul a lăsat de inţeles că aceeaşi soartă il poate aştepta şi pe antrenorul Walter Zenga: "Nu garantez nici pentru el".

DEMN. La finalul partidei din Ghencea, pierdută de "căini", 0-1, tehnicianul italian a ţinut un discurs demn: "Este incredibil să ajungi pe un stadion aşa de plin, fanii să creeze o atmosferă fantastică, dar tu să nu reuşeşti nici o execuţie, nici un corner, nici o lovitură liberă, nici o ocazie. Voi discuta cu oficialii clubului despre viitor, pentru că trebuie schimbat ceva". In acelaşi timp, Zenga i-a anunţat pe jucători programul zilei de azi, după care, la o oră de la terminarea meciului, şi-a prezentat demisia, confirmată iniţial de Cristi Borcea. "In viaţa unui antrenor sunt şi momente in care poţi fi dat afară şi cu trei etape inainte de final. Echipa nu merge şi este normal să se ia măsuri", anticipase Zenga la conferinţa de presă de după meci.

ŞEDINŢE. "Este adevărat, Zenga şi-a prezentat demisia. Vom vedea ce va fi, vom discuta toţi conducătorii şi vom lua o decizie", a declarat Borcea, completat de preşedintele CA, Nicolae Badea: "Nu pot garanta că Zenga va mai fi pe bancă la următorul meci". La căteva ore după eşecul din Ghencea, acţionarii dinamovişti, Cristi Borcea, Nicolae Badea, Dragoş Săvulescu şi Vasile Turcu, s-au intălnit intr-o şedinţă de urgenţă, la care a participat şi antrenorul Walter Zenga. Oficialii au analizat mai bine de trei ore prestaţia echipei şi soluţiile de viitor. Deşi mai sunt 18 etape, şefii au ajuns la concluzia că nu mai sunt şanse la titlu. "S-a terminat, nu ne mai putem găndi la primul loc", a declarat Vasile Turcu. După plecarea tehnicianului, care a acceptat să renunţe fără a mai incasa compensaţia de 300.000 de dolari, s-a vehiculat variantele de interimat, numele propuse fiind cele ale lui Cornel Dinu şi Cornel Ţălnar, ultimul antrenorul lui Dinamo II.

INTERIMAT. Acţionarii deciseseră să nu-i accepte demisia lui Zenga şi să-l lase să conducă echipa in cele trei etape rămase de disputat din acest an. Italianul insă nu a dat inapoi, ieri după-amiază părţile reziliind contractul de comun acord. "Imi pare rău că nu am reuşit să fac performanţă la Dinamo. Mi-am dorit enorm să am rezultate. Asta e viaţa antrenorilor", a declarat italianul. Acesta nu a mai acceptat să continue in Ştefan cel Mare după eşecurile cu Steaua şi cu Rapid şi după compromiterea şanselor de realizare a obiectivului, anume locul 2 sau 3 la finele sezonului de iarnă. Acţionarii s-au intălnit intr-o altă şedinţă şi au decis ca, pănă la finalul sezonului, Cornel Ţălnar să fie antrenor principal, iar Cornel Dinu - director tehnic, cei doi acceptănd propunerea. "Am fost anunţat de conducere şi mă voi ocupa alături de «Mister»", a confirmat Ţălnar.

Vine Sabău?

Cum Cornel Ţălnar şi Cornel Dinu vor asigura doar interimatul, conducătorii dinamovişti au discutat ieri alternativele privind returul campionatului. Pe lăngă mai vechea dorinţă a aducerii lui Răzvan Lucescu, nu a fost abandonată nici pista Ioan Ovidiu Sabău. Mai mult, surse din club susţin că aseară s-a ajuns la un acord cu actualul tehnician al Gloriei Bistriţa şi cu impresarul său, Tiberiu Petriş, "Moţul" urmănd să preia gruparea din Ştefan cel Mare imediat cu startul pregătirilor pentru retur. Deşi preşedintele ardelenilor, Jean Pădureanu, s-a opus acestei tranzacţii, după o discuţie cu Nicolae Badea ar fi acceptat clauza de reziliere a contractului lui Sabău, in valoare de 500.000 de euro. Referitor la Lucescu junior, fostul acţionar al "căinilor", Gigi Neţoiu, care a rămas alături de Dinamo, a declarat: "Răzvan este antre-norul perfect pentru Dinamo. Eu am propus incă din vară să vină, dar atunci era antrenor Rednic". Dinspre Braşov insă preşedintele Dinu Gheorghe a refuzat orice discuţie.

Â
 Â

Rămas bun

"Se intămplă peste tot in lume, asta este viaţa noastră, a antrenorilor. Sunt dezamăgit după ultimele rezultate şi, pentru viitorul lui Dinamo, este normal să ne privim in ochi, să ne străngem măinile şi să ne despărţim. Le mulţumesc tuturor dinamoviştilor, de la fani pănă la magazinerul clubului"

Walter Zenga, fost antrenor Dinamo

Â

Â

daniel.stan@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport dinamo zenga cornel