x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta... Andrei Păunescu!

0
Autor: Roxana Vintila 06 Mai 2009 - 00:00
Astăzi e ziua ta... Andrei Păunescu! Dan Marinescu/Jurnalul Naţional


"Talentul conţine lumina... geloziei" Andrei Păunescu a împlinit 40 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".



Jurnalul Naţional: Cum ar vorbi în câteva fraze Andrei Păunescu despre... Andrei Păunescu?

Andrei Păunescu: Ar încerca să tacă. Nu din vinovăţie, ci din convingerea că un om este ceea ce face, nu ceea ce spune că face. Dacă ar trebui, totuşi, să spună ceva, v-ar ruga... să puneţi dumneavoastră încă o întrebare. Deci?

Ce înseamnă pentru sufletul dumneavoastră meseria de jurnalist? Cum aţi ajuns să îmbrăţişaţi această carieră?
 
Înainte să fie o îmbrăţişare, a fost vorba de supravieţuire. La începutul lui 1990, când eu eram student, iar tatăl meu a fost dat afară, de ministrul Culturii, de la revista Contemporanul, familia nu mai avea nici o sursă de venit. Când vezi că ţi se face foame, trebuie să te apuci fie de vânătoare, fie de plugărit, fie de tăiat lemne. Cum noi nu ne pricepeam la aşa ceva, am făcut o editură, o revistă (Totuşi iubirea), un ziar (Vremea). Apoi, jurnalismul a devenit o profesie, uneori chiar o pasiune.

Dacă ar fi să definiţi talentul printr-o culoare, care ar fi aceea?

Dacă nu mi s-ar permite decât o culoare, aş spune că talentul este galben, pentru că e vizibil, intrigă şi conţine lumina geloziei, fără de care cele spirituale nu ar avea forţa să iasă la iveală. Nu o gelozie bolnavă, ci una care transformă invidia faţă de talentaţii din jur în poftă de viaţă şi de afirmare proprie. Dacă aş mai avea dreptul la alte culori sau nonculori, aş spune negru (toţi avem, până la urmă, parte de "Back in black", chiar dacă venirea AC/DC în România, în acest mai 2009, a fost una dintre ţepele cu care ne-am obişnuit pe-aici). Aş mai spune roşu, pentru că trebuie să ai sânge, ca să reuşeşti. Aş mai spune albastru, pentru că nu m-aş simţi întreg, dacă nu aş ţine cu Craiova, dacă nu aş fi cu capul în nori şi cu inima la apă.

V-aţi dori să aveţi acum o altă vârstă, să vă întoarceţi în timp, să mergeţi mai repede înainte sau să opriţi timpul în loc?

Nu m-am simţit niciodată mai bine decât acum, trăiesc prezentul fără regrete şi fără nostalgii mari, dar sunt sigur că va veni un moment în care o să mă gândesc "ce bine era la..." 40, la 35. Nu şi la 30, 25 şi 20 de ani, borne la care nu m-aş întoarce. Poate pentru că sunt un iresponsabil al vârstei şi confirm cu tărie constatarea altora, că bărbatul rămâne pe viaţă la dezvoltarea emoţională de la 12 - hai 18! - ani, când dă de femei, de muzică, de fotbal (în ce ordine vreţi).

Dacă v-aţi întâlni acum cu adolescentul Andrei Păunescu, cum l-aţi privi şi ce sfaturi i-aţi da?

Nu trebuie să-mi închipui cum ar fi, pentru că abia v-am spus că sunt un iresponsabil al vârstei, iar mintea mea nu e totuna cu buletinul de identitate, din care nu a învăţat aproape nimic. Totuşi, l-aş privi rece şi i-aş spune să fie mai cald. Deşi nu îmi permit să-mi dau nici mie sfaturi, i-aş spune să pună muzica şi artele plastice pe un loc mai important şi să nu aştepte până la 40 de ani ca să scoată albumul său folk şi albumul trupei rock "Totuşi", care ar fi trebuit să iasă de mult, de cel puţin 10 sau chiar 20 de ani. Discuri care abia anul acesta sper să apară. Măcar acum!

Ce schimbări a produs timpul în visările şi în sensibilitatea dumneavoastră?


Iubesc istoria şi cronologia, dar cred mai degrabă că oamenii şi faptele îşi conţin timpul decât că vremea este raftul în care se ordonează oamenii şi faptele. Timpul nu mi-a produs decât un continuu adaos de întâmplări, de întâlniri, la care să mă refer, când mă gândesc cine sunt şi de ce sunt, de ce am mai mult decât aş fi sperat, dar sunt mai puţin decât aş fi vrut.

Ce culoare ar avea poezia, dar muzica?


Poezia e un degrade confuz, de la galben până la negru, cu escale prin roşu. Oricum, poezia nu e albă! Muzica pe care o iubesc şi care mă interesează (rock-ul, folk-ul, blues-ul, folclorul de geniu, bucăţelele suportabile din muzica clasică, naivitatea cinstită din country şi nu numai) mi se pare că trebuie să fie mai drastică în nuanţe decât poezia, şi niciodată monocromă. Măcar din când în când, din loc în loc, negrul trebuie spart de o deschidere albastră, roşie sau galbenă, dar sub nici o formă gri!

Ce urare i-ar face Andrei Păunescu lui Andrei Păunescu de ziua sa?

I-aş ura să nu urască (e o pierdere de timp şi de suflet) şi să mai trăiască nişte ani, dacă încă nu s-a supărat atât de tare, încât să se sinucidă. Şi să-şi adune mai repede ambâţul, ca să lase mai repede după el cele câteva albume de muzică folk şi rock, cele câteva cărţi încă nepublicate sau nescrise şi câteva desene. Cam atât.
Citeşte mai multe despre:   calendar,   decăt,   andrei,   păunescu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de