x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doi regizori, doua lozuri

0
Autor: Miron Manega 03 Apr 2006 - 00:00
Doi regizori,  doua lozuri


MOSTENIREA SI MOSTENITORII
Intalnirea cu Aurel Miheles si Gheorghe Naghi a fost un festin al comunicarii, pe un subiect grav: efigia unui mare actor.

Trei dintre filmele care au consacrat geniul actoricesc al lui Grigore Vasiliu Birlic au fost "Doua lozuri" (1957), "D-ale Carnavalului" (1958) si "Telegrame" (1959). Toate trei au fost regizate de tandemul Aurel Miheles si Gheorghe Naghi, care au raspuns cu bucurie "somatiei" de a-l evoca pe Birlic. Discutia cu ei a fost directa, colocviala, cu mici piscaturi ironice printre amintiri fabuloase. Aproape un cadru de film cu dialoguri in priza directa.

Pariurile


Imaginea lui Grigore Vasiliu Birlic se inchega vie si hatra din intamplari si vorbe despre oameni care nu mai sunt. Regizorii vorbeau despre ei ca si cand ar fi fost vii si prezenti.

Aurel Miheles (aratandu-i lui Gheorghe Naghi o poza din care nu mai recunostea toate personajele): Gigi, asta cine e, mai tii minte?
Gheorghe Naghi: Credeam ca numai pe mine ma lasa memoria... E Vasilica Tastaman, nu vezi cum tine picioarele?
A.M.: Ai dreptate. Unele amanunte se mai uita...
G.N.: (revenind brusc la subiect): Ne-a criticat multa lume. Ca de ce i-am luat noi pe Birlic si pe Giugaru. Pai pe cine sa iei? Astia erau monstri sacri. Il visau pe Caragiale. Daca-i trezeai noaptea din somn, ti-l spuneau pe dinafara.
G.N.: Birlic a tinut foarte mult sa ajunga artist al poporului si sa mentionam asta pe generic si pe afis.
A.M.: Stiti ce insemna artist al poporului pe vremea aia? 600 de lei ziua de filmare. Noi aveam salariul de 720 de lei pe luna...

Jurnalul National: Era zgarcit Birlic?
G.N.: Nu, nu era zgarcit, era cumpatat. Cand mergeam la restaurant, comanda o jumatate de litru cu vin, din care bea un pahar. Restul il punea la frigider pentru urmatoarea masa. Doar la pariurile de la cursele de cai nu era cumpatat. Pierdea mult, dar si cand castiga... Odata a castigat un event cu care si-a facut propria companie teatrala.

Suturi


Aurel Miheles mi-a aratat o fotografie din "Doua lozuri", din celebra scena in care Lefter Popescu, alias Birlic, canta.
A.M.: Uite, poza asta are o poveste... Gigi, mai tii minte? (catre mine) Birlic avea o voce de magar...
G.N.: Ei, de magar... N-avea voce.
A.M.: Este inimaginabil cum a putut iesi cantecul ala!... Constanta Craciun, de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, a cazut de pe scaun de ras, la vizionare... Dar la sfarsit mi-a spus, stergandu-si lacrimile: "Tovarase, faceti ceva, nu puteti lasa asa... Dublati-i vocea". Voi regreta toata viata ca am acceptat.
G.N.: Da, am ratat o scena magistrala. Vocea lui Birlic facea parte din rol. Si am mai ratat o scena, in "Telegrame", din cauza lui Gheorghiu-Dej. Era vorba de cheful la manastire. Tot asa, Dej se prapadea de ras, dar la sfarsit a spus sa scoatem scena.
A.M.: Zicea ca nu trebuie sa lezam sentimentele crestinilor. Gheorghiu-Dej era foarte credincios, ceea ce nu se prea stie.

Jurnalul National: Cum se intelegea Birlic cu Giugaru?
G.N.: Erau foarte buni prieteni, dar se certau tot timpul. Isi dadeau si suturi in fund.
A.M.: Giugaru era si el un mare actor, dar - iertata fie-mi expresia - era un tip mai de Giulesti. Adica nu prea avea cultura, mai incurca sau mai inversa textele si asta-l enerva pe Birlic.
G.N.: El se familiarizase mai repede cu filmul. Ii spunea mereu lui Giugaru: "Mai Sandule, nu mai casca ochii aia mari. Aparatul e aici, langa tine, nu-l vezi? Nu e in fundul salii"...

Cine? Cui?


Jurnalul National: Cum l-ati cunoscut pe Birlic?
G.N.: Eu eram baiat de scena, cum se zice. Birlic venise in turneu la Iasi cu Nationalul. L-am abordat si i-am cerut un sfat in legatura cu intentia mea de a face Institutul de teatru. "Unde?" - zice. "La Iasi, maestre." "Du-te, du-te, baiete, ca la Iasi sunt oameni talentati." Teatrul din Iasi era foarte bine pus la punct. Alte orase mai putin, Clujul, de exemplu (rade)...
A.M.: Te rog, te rog... Calboreanu nu era din Cluj? (catre mine) Zice asa pentru ca eu sunt din Cluj.
G.N.: ... Atunci mi-a povestit Birlic cum a debutat el in teatru impiedicandu-se pe scena.
A.M.: ...Se intampla prin anii ’20. Birlic era student la Drept in Cernauti si facea figuratie la o companie teatrala. Intr-o drama istorica, fiind foarte mic, casca ii era larga si i-a cazut pe ochi. Pana sa se dezmeticeasca, s-a ratacit pe scena. Iar cand si-a ridicat casca a daramat decorul. Spectatorii au izbucnit in ras si drama s-a transformat in comedie. Asa a inceput cariera in teatru a lui Birlic.

Jurnalul National: De ce a fost Birlic atat de mare?
G.N.: Birlic n-a fost un singuratic ca Louis de Funes, de exemplu. Au debutat cam in aeeasi perioada, au si fost asemuiti… Dar Birlic a stralucit intr-o pleiada de mari actori, ca Fintesteanu, Iancovescu, Vraca, Alexandru Giugaru, Calboreanu, Mircea Septilici, Stefan Ciubotarasu, Michi Atanasiu, Misu Fotino - batranul...
A.M.: ...In "Telegrame" sunt 40 de artisti emeriti si artisti ai poporului...
G.N.: ...Intr-o astfel de companie nu rezisti decat daca esti la fel de mare ca ei.
A.M.: Birlic este comedia insasi. El, ca si toti ceilalti pe care i-am amintit, au fost repere profesionale pentru cei care au urmat: Radu Beligan, Amza Pellea, Toma Caragiu, Gheorghe Dinica... Asta era pana in ’90. Acum, cine lasa mostenirea si cine sunt mostenitorii? Cine?

Picioarele Vasilicai Tastaman din "O noapte furtunoasa"
Cracanel, alias Birlic
Costachel Gudurau din "Telegrame"

PRIN PARTILE ESENTIALE


"... M-am inteles de minune in munca mea cu Grigore Vasiliu-Birlic si este o placere sa lucrezi alaturi de el, de altfel cunostinte vechi din teatru... Ne-au mai scapat si greseli, de multe ori, vorba lui Caragiale, «prin partile esentiale», dar, avand in vedere ca filmul e o treaba pe cat de interesanta, pe atat de grea, poate ca ni se mai iarta cate ceva. Desi destul de tineri, regizorii Aurel Miheles si Gheorghe Naghi au purces cu mult curaj la realizarea unei opere atat de importante si grele, si trebuie spus ca au reusit cu bine" - Alexandru Giugaru, 1958.

BIRLIC, LIMUZINA ALBASTRA SI FRANA BUCLUCASA


Birlic nu a iubit doar cursele de cai, ci si masinile. A fost si iubitor, si cunoscator al acestora. Prin anii ’50, povesteste Aurel Miheles, si-a cumparat cu mari sacrificii un superb Ford albastru, de la directorul agentiei aeriene suedeze din Bucuresti. Masina era atat de mare (avea vreo sapte metri) si el era atat de mic, incat pe sosea parea fara sofer. Ii placea atat de mult s-o conduca, incat se ducea si la filmari cu ea, spre disperarea regizorilor. Toti actorii trebuiau dusi, obligatoriu, cu microbuzul echipei, din ratiuni de siguranta (daca li se intampla ceva pe drum, calatorind singuri, puteau compromite ziua de filmare si chiar filmul). Ei bine, aceasta era singura regula pe care Birlic o incalca. Obisnuia sa-si parcheze limuzina albastra in apropiere de restaurantul Berlin, pe Strada Matei Millo. Strada era in panta si, odata, masina a luat-o la vale, intrand in cladirea redactiei Universul. Birlic a suferit foarte mult si a ramas cu convingerea ca un coleg invidios i-a descuiat portiera si i-a tras frana de mana.

FILMOGRAFIA UNUI AS


Bing Bang (1935), Doamna de la etajul II (1937), Viata invinge (1951), Arendasul Roman (1952), Lantul slabiciunilor (1952), Vizita (1952), O scrisoare pierduta (1953), Directorul nostru (1955), Doua lozuri (1957), D-ale carnavalului (1958), Doi vecini (1958), Baietii nostri (1959), Telegrame (1959), Aproape de soare (1960), Badaranii (1960), Drum nou (1961), Post restant (1961), Doi baieti ca painea calda (1962), Lumina de iulie (1963), Pasi spre luna (1963), Mofturi 1900 (1964), Titanic vals (1964), Serbarile galante (1965), Steaua fara nume (1965), Corigenta domnului profesor (1966).
Citeşte mai multe despre:   scenă,   editie de colectie,   birlic,   aurel miheles

Serviciul de email marketing furnizat de