x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pasărea de foc

0
Autor: Cristina Bazavan 12 Sep 2009 - 00:00
Pe scena Teatrului Naţional dansează 100 de copii, cu vârste între 10 şi 22 de ani. Sunt îmbrăcaţi în cămăşuţe şi pantaloni de pânză gri, ca nişte pijamăluţe de internat. Cum sar aşa zglobii, jucându-se cu câte o portocală, par scoşi din povestea lui Peter Pan. Sunt în zbor către Neverland.

Deşi n-au mai dansat niciodată, interpretează o bucată grea, "Pasărea de foc" a lui Igor Stravinschi, formând din trupurile lor bucăţi de decor. Pe scenă sunt doar ei, înconjuraţi în nişte lumini magice.

În sală, peste 1.000 de oameni, unii stând pe trepte, pentru că nu-i mai cuprinde Naţionalul. Printre ei, Constantin Bălăceanu Stolnici, Monica Ghiuţă, Vava Ştefănescu, Amalia Enache şi Dragoş Bucurenci. Reprezentanţi ai tuturor generaţiilor. În aer, o tensiune incredibilă şi o emoţie care fac să vibreze respiraţiile.

S-a întâmplat sâmbăta trecută într-un proiect incredibil: primul spectacol de dans comunitar din România. Altfel spus, copii din toate categoriile sociale, unii cu dizabilităţi auditive sau intelectuale, alţii absolvenţi de licee faimoase, s-au antrenat şi au dansat timp de două luni sub îndrumarea a doi coregrafi germani.

Au învăţat din exerciţiu şi simţire că, pe scenă, nu e nici o diferenţă între ei, indiferent de câte haine au acasă în şifonier sau câte telefoane mobile.
Nu s-a inventat încă aparatul care să le măsoare încrederea pe care au dobândit-o după spectacolul ăsta; şi cei favorizaţi, dar şi cei mai puţin norocoşi în viaţă.

La sfârşitul spectacolului, unul dintre băieţii care avea o partitură mai dificilă plângea în hohote. Sala era în urale, se striga "bravo" de mai bine de cinci minute şi el, în faţa publicului, plângea în hohote. Nu ştiu nici acum dacă era din cauza tensiunii spectacolului sau era gândul lui că greşise ceva în timpul reprezentaţiei.

Pasărea de foc este un proiect realizat în România de soţia fostului ambasador german la Bucureşti, Monique Gurber, cu sprijinul Alexandrei Arnăutu de la compania IF Magic. Spectacolul s-a jucat o dată la Bucureşti şi o dată la Sibiu, dar cred că ar putea fi jucat de mult mai multe ori, pentru că, dincolo de emoţie, îţi dă o lecţie care te bântuie.

Copiii din spectacol nu s-au transformat în dansatori peste noapte, nu au mişcări de balerină, nici coregrafii sofisticate, dar dansează cu atât de multă dăruire şi sunt atât de unitari în emoţia lor, încât spectatorul e enervat că nu-i poate deosebi pe cei cu deficienţe de cei "normali".
Iar asta e cea mai frumoasă lecţie despre percepţiile noastre greşite.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de