x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Prefer politicianul care mă înjură celui care îmi zâmbeşte perfid

Prefer politicianul care mă înjură celui care îmi zâmbeşte perfid

de Ion Cristoiu    |    26 Iul 2009   •   00:00
Prefer politicianul care mă înjură celui care îmi zâmbeşte perfid



Dan Tapalagă e primul şi singurul jurnalist de azi care şi-a permis să observe în scris (editorialul "Băsescu e bun" de la Hotnews) isteria care a definit reacţia celor două trusturi de presă - al lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu - la discursul în care Traian Băsescu s-a referit la cârdăşia dintre presă şi oamenii politici, dând drept exemplu pe cei doi moguli. Deşi în ultima vreme mai nuanţat, Dan Tapalagă a fost şi rămâne un fan Traian Băsescu. Domnia sa e şi un duşman crâncen al trusturilor de presă. Explicabil, astfel, patima pusă în comentariul despre relaţia Traian Băsescu - moguli de presă. O patimă nu prea diferită de cea lesne de sesizat în comentariile gazetarilor anti-Băsescu dedicate aceluiaşi subiect.

Aşa cum am mai declarat prin interviuri publicate în ultimul timp, o dată începută campania pentru prezidenţiale - una gen Care pe care - m-am decis să evit postura de membru al uneia dintre galeriile în dispută mai înverşunată decât competitorii. Având în vedere că încă nu se poate vorbi de o împărţire a galeriilor între pro Băsescu şi pro Geoană sau pro Crin Antonescu, falia din presă şi politică fiind pro sau contra Traian Băsescu, îmi permit să nu fiu nici pro, nici contra Traian Băsescu. Îmi propun să fiu Ion Cristoiu.

Sub acest semn, spre deosebire de Dan Tapalagă, dar şi de cei care i-au răspuns lui Traian Băsescu, voi fi în judecarea acestui conflict, vorba lui Călin Popescu Tăriceanu la Ştirea zilei, mai relaxat. Sincer să fiu, referirile la adresa presei care ar fi în cârdăşie cu politicienii nu m-au indignat ca pe toţi cei care au reacţionat, în scris sau oral imediat după momentul de la Cotroceni:

1) E un clişeu ştiut de mine încă din anul 1990 această indignare a jurnaliştilor, când politicianul acuză presa. Se pare că multor jurnalişti le place de mama focului să treacă drept Presa cu p mare. Eu cel puţin sunt mult mai modest.  Nu iau atacurile împotriva Presei drept unul împotriva mea. Nu numai pentru că nu mă simt cu musca pe căciulă, dar şi pentru că nu mă cred Presa.

2) Traian Băsescu n-a adus nici un element de nou­tate prin acest atac la adresa mogulilor din presă. Deşi s-a referit la un aspect aparte al activităţii celor două trusturi de presă - al lui Sorin Ovidiu Vântu şi al lui Dan Voiculescu - esenţa e cea din toate denunţările de până acum: mogulii sunt ticăloşi. Fiind vorba de o re­pe­tare, nu cred că avea vreun rost să mai reacţionez, dat fiind că pe acest subiect am scris numeroase edito­riale şi am avut numeroase intervenţii la posturile tv.

3) Politicianul are dreptul să atace verbal Presa. Totul e să n-o atace material, prin îngrădirea subtilă a libertăţii de expresie. Ca jurnalist păţit în ultimii 19 ani cu politicienii care-mi zâmbeau admi­nistrându-mi lovituri de gleznă, prefer politicianul care mă înjură, dar nu mă cotonogeşte pe sub masă. Mă înjură? Nu-i nimic. Îl înjur şi eu.
Pe vremea când conduceam Evenimentul zilei, conflictul nostru cu preşedintele Ion Iliescu a atins şi momente grave, mult mai grave decât atacul recent al lui Traian Băsescu la adresa a două trusturi de presă. Astfel, la un moment dat, la sesizarea Administraţiei Prezidenţiale, mai mulţi redactori ai ziarului, în frunte cu subsemnatul, au fost anchetaţi pentru atentat la siguranţa naţională. Deşi Evenimentul zilei nu făcea parte dintr-un trust precum Intact sau Realitatea-Caţavencu, ziarul nu s-a isterizat la atacurile Puterii FSN-iste. Sigur, am jucat şi noi comedia persecutării de Ion Iliescu. Nu pentru a ne da victime ale forţelor ostile presei, ci pentru a ne face niţică publi­citate, Ion Iliescu fiind un brand politic însemnat.

După opinia mea, reacţia isterică a celor două trusturi de presă la atacurile lui Traian Băsescu a fost un semn de slăbiciune şi nu de tărie. Înţeleg să reacţioneze astfel o foaie din provincie sau chiar un ziar central. Un trust de presă precum Intact sau Rea­litatea-Caţavencu, însumând ziare, săptămânale, televiziuni, cu mii de angajaţi, e un gigant. Îşi pune mintea un gigant cu un biet om politic, fie el şi preşedintele României?!

Referirile lui Traian Băsescu la cârdăşia presă-politică puteau fi abordate, de cele două trusturi, dacă şi-ar fi respectat condiţia de trusturi de presă, în cel puţin trei variante:
1) Expedierea discursului la Ştiri pe scurt, dat fiind că Traian Băsescu se repeta, prin acest nou atac la adresa mogulilor.

2) Difuzarea unui comunicat sec de dezminţire a acuzaţiilor, împreună cu solicitarea de a prezenta probe.

3) Luarea în serios a celor semnalate de Traian Băsescu: aşa-zisa cârdăşie dintre presă şi oamenii politici având la bază banii.

După opinia mea, angajarea unor dezbateri reci, dar interesante, privind relaţia presă-politicieni ar fi fost nu numai utilă, dar şi eficientă în contracararea acuzaţiilor aduse de Traian Băsescu. Domnia sa a exemplificat cârdăşia presă-oameni politici prin banii daţi de politicienii din PD-L celor două trusturi de presă pentru a fi favorizaţi.

O dezbatere la rece a discursului ar fi dovedit că domnul preşedinte a dramatizat un fleac. Într-adevăr, în cazul campaniei pentru europarlamentare, Antena 3 şi Realitatea TV au difuzat spoturi prezentate pu­blic drept gratuite, în realitate plătite. Graţie acestei înţelegeri, o serie de lideri PD-L au fost invitaţi la emisiunile electorale. Ei şi?

Abia după scandal am aflat că, pe parcursul dialogului meu la Zig-Zag cu Elena Băsescu, s-a difuzat spotul domnişoarei candidate. Publicitatea n-are nici o legătură cu moderatorul unei emisiuni. Habar n-am dacă spotul Elenei Băsescu era sau nu plătit. Pot spune însă un lucru: că putea să fi fost plătit în aur spotul Elenei Băsescu, dacă interlocutoarea ar fi fost o toantă, toantă ieşea!

Aşa cum am mai spus şi scris, Elena Băsescu a fost un interlocutor excepţional. De aceea a şi ieşit atât de bine din confruntare. Ceea ce nu s-a întâmplat, de exemplu, cu Monica Iacob Ridzi tot la o emisiune Zig-Zag. De ce am ţinut să mă refer la episodul cu Elena Băsescu?

Pentru a dovedi că Traian Băsescu a bătut câmpii invocând o cârdăşie pe bani între presă şi politicieni în cazul campaniei pentru europarlamentare. Eu aş vorbi mai degrabă de o tragere pe sfoară a politicienilor de televiziuni în cazul europarlamentarelor. Televiziunile le-au luat banii, dar, ulterior, şi-au văzut de treburile lor.

Monica Iacob Ridzi a fost distrusă exact de cele două trusturi de presă, acuzate de Traian Băsescu de a fi fost în cârdăşie cu oamenii politici. Elena Udrea a împărţit bani cu nemiluita celor două televiziuni de ştiri. Cine o toacă zi şi noapte? Exact cele două televi­ziuni!

Explicaţia acestei bizarerii. Ca şi Adrian Năstase pe vremuri, cele două politiciene au crezut că-şi vor asigura imunitatea dând celor două trusturi bani publici. Emisiunile, articolele din  ziare sunt făcute însă de ziarişti, nu de moguli. Oricâte ordine ar da mogulii, dacă jurnaliştii nu-l plac pe un politician, tot reuşesc să-i ardă o scatoalcă. Profitând deseori de faptul că mogulul s-a întors cu spatele!

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial două presa trusturi