x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Umili, la dispoziţia vulcanului

Umili, la dispoziţia vulcanului

de Adrian Păunescu    |    18 Apr 2010   •   00:00
Umili, la dispoziţia vulcanului

Succesiunea de evenimente din lumea de azi ar putea părea întâmplătoare dacă după o catastrofă aviatică de proporţii necunoscute până acum nu s-ar fi declanşat acel vulcan anonim din Islanda, care tinde să acopere cu substanţa lui infectă întregul continent. Nu putem anticipa, momentan, cauzele acestei boli a infernului, despre care trebuie să recunoaştem că nu izbucneşte fără motiv, ci poate din motive pe care nu le controlăm. Dar tulburările şi neliniştile pământului vin asupra noastră de pretutindeni, din Haiti şi până-n China, din Japonia şi până-n Thailanda, din Grecia şi până-n Columbia, şi creează tot mai insistent senzaţia că, undeva, la nivel de decizie planetară, nu se doreşte aflarea de către oameni a adevărului cumplit, conform căruia am ajuns la un înalt nivel al primejdiei planetare. Nu e cazul să insist acum asupra inundaţiilor şi incendiilor care ocupă anual suprafeţe semnificative din aria Pământului. N-aş vrea să uit forţa de a creea realitate a cuvintelor şi, de aceea, încerc să nu vorbesc astăzi despre cancer şi despre celelalte boli ireversibile de pe Pământ.

Ce mândri eram de condiţia noastră umană, ce aroganţi, ce purtători de aramă în piepturi, ce inventatori şi descoperitori avea mămica şi cum curgeau toate noutăţile tehnico-ştiinţifice de la vest la est şi de la nord la sud! Şi, hodoronc-tronc, ne pomenirăm cu acest vulcan de dimensiuni obişnuite, situat într-o ţară izolată, începând să emită cantităţi nemăsurate de lavă şi aer bolnav. Feudalismul, capitalismul, socialismul, futurismul, se treziră neputincioase în faţa acestei bube cu conţinut ejectabil, a cărei apariţie închise, ca la o comandă militară, aeroporturile unei Europe întregi şi puse în stare de panică plămânii uitaţi ai unor generaţii care se şi obişnuiseră să nu mai respire. Un vulcan fără cine ştie ce rang politic şi istoric schimbă, de pe o zi pe alta, programul tuturor purtătorilor de înalt rang politic şi militar. 

De pe o zi pe alta, datele condiţiei umane se schimbă. Trufia liderilor - obişnuiţi să ne salute de pe scara avionului - coboară la nivelul căruţelor care trec încolo şi încoace spre Jilava de pe Sârmă şi dinspre Pitulaţii de Orgă. Se recreează un fel de normalitate înghesuită, în interiorul căreia domneşte confuzia valorilor. Războaie şi revoluţii au încercat să clatine scara elitelor politice şi economice, fără a şi reuşi, pentru mai mult de o etapă istorică. Un vulcan din Islanda, însă, nefuncţional din anul 1821, obligă prin norul său toxic pe liderii planetei să se mărginească la soluţii rutiere iar pe administratorii de aeroporturi să lase greierii să se audă în plotoagele de iarbă din apropierea aeroporturilor.

Ce paradă a tuturor aroganţilor grăbiţi! Ce căzătură din copac a băieţilor de bani gata! Ce unanimitate de opinii cu privire la folosirea avioanelor! Şi ce previziuni sumbre în legătură cu ce-ar putea fi, de aici înainte, în aparatura complicată a existenţei noastre moderne! Poate nu e foarte tonică teama că omul e mai puternic decât natura, teamă care se instalase în noi, încât ni se părea că totul este posibil! Uite că a erupt un vulcan, din nenumăraţii vulcani ai Pământului, şi s-au blocat toate aeroporturile. Coincidenţa istorică face ca, tocmai în aceste zile, să aibă şefii de stat şi de guvern de făcut această călătorie obligatorie, la înmormântarea preşedintelui şi a celorlalţi lideri ai Poloniei, căzuţi atât de straniu şi de inexplicabil la Katyn, încât numele acestui preşedinte poate fi pronunţat - în deplină fraternitate cu martirii naţiei sale căzuţi acolo - Lech Katynsky.

Cel mai important şi mai nebăgat în seamă amănunt, comunicat popoarelor de liderii lor, cu privire la norul vulcanic, este acela că nu se ştie cât va dura erupţia. Va să zică, nu numai că totul e rău şi incert pe continent, dar, mai mult decât atât, nici nu se ştie când se va termina acest dezastru, cu toate consecinţele lui, văzute, întrevăzute sau încă nebănuite. Aflându-ne la începutul unei erupţii cu o astfel de forţă de schimbare a naturii din jur, ne putem întreba dacă nu cumva, în singurătatea ei orgolioasă, Islanda mai naşte o Islandă. Cenuşa vulcanică e doar un fel de a se manifesta al miilor de grade care clipocesc sinistru sub tălpile noastre. Pe de altă parte, este chiar lipsită de legătură cu toate cutremurele ultimei perioade, această erupţie? Nu cumva, sub ochii naivi ai generaţiei noastre, cineva umblă în taină la depozitele unui infern, pe care-l reîncarcă şi-l reporneşte cu un cinism experimental condamnabil!

Aşa că suntem la dispoziţia vulcanului. Când va dori dânsul să facă o pauză, vor reveni şi zborurile şi acrobaţiile nautice şi speranţele privitoare la liniştea de pe Pământ. De obicei, perechile romantice de îndrăgostiţi care se plimbă pe munte au, datorită felului cum li se duce capul în nori, ocazia de a mai călca în câte o balegă de animal bine ascunsă în iarbă. Începem să credem că nu aceasta e pedeapsa cea mai aspră care li se cuvine. S-ar putea ca, de acum înainte, unii dintre ei să calce direct în vulcan. Ei vor înţelege astfel că nici râmele, nici şobolanii, nici şerpii, nici cârtiţele nu locuiesc prin voinţa lor în pământ. Acolo i-a împins teama lor de norii toxici ai unei tregedii sau ai unei alte tragedii a Universului. Numai bravul nostru premier şi echipele de micuţi tranchilizanţi care îl înconjoară n-au nicio teamă. Ei ne oferă şi garanţii cu privire la calitatea cenuşei vulcanice în plină preumblare deasupra Europei. Numai să nu ne ia prin surprindere anunţul, la fel de marţial, că trebuie să ne punem măştile de gaze. Aşa de sigură era pe sine o trimisă a guvernului când ne spunea la televizor că totul este în regulă, că nici nu ne venea să ne mai desprindem de ugerul ei de văcuţă apocaliptică.

×
Subiecte în articol: editorial