x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vive la France?

0
Autor: Radu Tudor 28 Ian 2010 - 00:00
Vive la France?


"După ce a constatat direct ce înseamnă lipsa de control a Rusiei, Sarkozy aprobă un transfer important de tehnologie militară către Moscova. Se discută acum despre achiziţia unei nave din clasa Mistral, cu deosebite capacităţi de asalt."



În ultima perioadă, o decizie controversată a Franţei stârneşte îngrijorare în rândul ţărilor NATO, riverane la Marea Neagră. Livrarea unor nave de război moderne Moscovei va crea un precedent periculos, pe fondul agresivităţii necontrolate a forţelor militare ruse, fapt dovedit în timpul conflictului cu Georgia, din august 2008.

Ne amintim cu toţii cum preşedintele Sarkozy, ca lider al ţării ce deţinea preşedinţia UE, s-a implicat în soluţionarea conflictului militar ruso-georgian. Deplasări la Moscova şi Tbilisi, discuţii directe cu Putin şi Saakasvili, stabilirea unor condiţii clare pentru stoparea confruntării militare, înfiinţarea misiunii de monitorizare a UE pe liniile ce demarcă regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. România a privit cu foarte mare atenţie conflictul ce avea loc într-un spaţiu comun. Bazinul Mării Negre devenise brusc unul al tensiunii, în care flota Rusiei a dovedit capacitatea de atac la adresa unui alt stat. Chiar dacă preşedintele Saakasvili făcuse câteva greşeli, asta nu justifică sub nici o formă uciderea unor civili georgieni nevinovaţi. Rusia a vrut să arate lumii că, pentru a-şi prezerva influenţa strategică în vecinătatea apropiată, e gata să folosească forţa militară şi bazele din conflictele îngheţate. Acest aspect e analizat profund la noi, prin prisma posibilităţii repetării scenariului în Transnistria, cu efecte devastatoare asupra Republicii Moldova, un spaţiu în care avem interese strategice.

E cu atât mai surprinzător comportamentul Franţei. După ce a constatat direct ce înseamnă lipsa de control a Rusiei, Sarkozy aprobă un transfer important de tehnologie militară către Moscova. Se discută acum despre achiziţia unei nave din clasa Mistral, cu deosebite capacităţi de asalt. Mai mult, Parisul negociază şi producţia altor nave din clasa amintită la Şantierul din Sankt Petersburg. Bătrâna flotă rusă de la Marea Neagră primeşte astfel un uriaş balon de oxigen din partea unei ţări membre NATO. O chestiune îngrijorătoare pentru toţi riveranii şi nu numai. Decizia surprinzătoare şi nefericită a Franţei nu a fost dezbătută sub nici o formă în forurile NATO sau UE.

Navele de tip Mistral sunt adevărate baze militare plutitoare, excelente platforme pentru operaţiuni de atac în zonele litorale. Ele pot avea la bord, simultan, peste 900 de militari, 16 elicoptere de atac şi transport, 40 de tancuri şi alte vehicule de transport militar. Suficient de sugestiv?

Sper că în vizita pe care o va face în luna martie la Bucureşti Nicolas Sarkozy va primi un semnal din partea omologului român privind problemele strategice pe care le va pune o astfel de tranzacţie militară. Vorbind tot despre îngrijorări, e mai mult decât necesar ca Franţa să aprobe rapid livrarea de sisteme de apărare antiaeriană Shorad-Vshorad dorite de România. Asta dacă ţine la ideea de protejare a spaţiului aerian aliat, mai ales la graniţa sa de Est.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de