x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mar domnesc cu miros de praf de pusca

0
Autor: Dana Andronie Miron Manega 08 Aug 2008 - 00:00
Mar domnesc cu miros de praf de pusca


SUFLU  ●  "FA, esti frumoasa, dar esti cam proasta" face parte din folk
 In cea de-a doua seara au­gus­ta de Folk You!, Florin Chi­lian vine cu "Iubi", Mihai Mar­gineanu o birfeste pe "Paras­chiva", Emeric Imre va fi du­blat de "Nebunul de alb", Adri­ana Ausch ne (re)invata sa traim in veci, Adrian Iva­nitchi ne recomanda "Ar­su­ra" (contra arsurilor solare), Vale ne promite inca un concediu pe Pamint, iar Ducu Bertzi da cu cutitu-n piatra! 



SUFLU  ●  "FĂ, eşti frumoasă, dar eşti cam proastă" face parte din folk
 În cea de-a doua seară au­gus­tă de Folk You!, Florin Chi­lian vine cu "Iubi", Mihai Măr­gineanu o bîrfeşte pe "Paras­chiva", Emeric Imre va fi du­blat de "Nebunul de alb", Adri­ana Ausch ne (re)învaţă să trăim în veci, Adrian Iva­niţchi ne recomandă "Ar­su­ra" (contra arsurilor solare), Vale ne promite încă un concediu pe Pămînt, iar Ducu Bertzi dă cu cuţitu-n piatră! 


În această seară, începînd cu ora 19:00, pe plaja de lîngă Corsaru din Vama Veche "de la musique avant toute chose" va fi deviza şi raţiunea noastră de a trăi. Ne vom  îmbăta cu muzică pe săturate, fiecare cît poate duce, porţiile sînt nelimitate!

LA O PARTE CU PRAFUL! Într-o ordine stabilită de briza mării ne vor servi, pe post de somelieri ai vinurilor din podgoria folk, următorii domni şi doamne: Iulia Guşatu, Dan Oprina, Didina Curea, Alina Manole, Adrian Săr­măşan, Maria Magdalena Dănăilă, Cristian Buică, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Emeric Imre, Adrian Ivaniţchi, Adriana Ausch, Mihai Mărgineanu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi.  

Cel mai protestatar dintre fol­kişti este, fără îndoială, Florin Chi­lian. Ai zice că e rocker, dacă nu l-ar trăda tipul de sensibilitate şi tandreţea cu care mîngîie chitara. E un insider care face pe "ex-siderul" (scu­zaţi cuvîntul inventat, este de inspiraţie Chilian!)

De pe poziţia lui de măr domnesc cu miros de praf de puşcă, el face apologia îndrăzneţilor care dau drumul cuvintelor din rezervaţie, arborînd sinceritatea frustă,  şi sare în apărarea prietenilor Ţa­pi­nari (scutindu-ne pe noi de alte co­men­tarii): "Au fost destul de mulţi cretini care s-au revoltat în urma in­terviului acordat unui cotidian de Nicu Alifantis. El spunea că fol­kul din România este alcătuit din oa­meni care trăiesc din amintiri, din oameni prăfuiţi, din oameni care nu mai sînt în viaţă la capitolul creaţie. Sînt perfect de acord cu Nicu Alifan­tis. Este extrem de important să-ţi păstrezi viu spiri­tul creativ. Ce caută Ţapinarii la Folk You!? M-am să­turat de genul ăsta de personaje cre­tinoide, care îşi pun astfel de în­tre­bări, stabilind ierarhii sau îm­păr­ţind zonele. Judecînd astfel, nu ştiu în ce mă­sură am ce căuta şi eu la Folk You! Din punctul meu de ve­de­re, numai folkist nu sînt! Folkul, după mintea mea, nu este o chestie bătută în cuie! Pentru mine, folkul înseamnă protest. Or, ce fac Ţapi­narii este un protest intrinsec la praful ăla de care vorbea Alifantis. Ar tre­bui să ne bucure prezenţa lor la Folk You! Se pare că folkul este un fenomen extrem de viu, chiar dacă nu sîntem pe deplin capabili să-l în­ţe­legem. Trebuie să acceptăm că «Fă, eşti frumoasă, dar eşti cam proas­tă» face parte din folk". 

UN SĂRMĂŞAN. "Cine se naş­te în ploaie,/ de bine, de rău e sortit/ vîntul să nu mi-l îndoaie/ De flori să fie iubit/ Hai, hai, joacă-te iară/ Joacă-te în păru-mi mie minu­nat/ Afară încă mai plouă./ Joacă-te, vîntul n-a stat!/ Doar pentru tine o clipă, parcă/ Ploaia în loc s-a oprit/ Vîntul trist n-a mai zis nimic/ Şi-a pierit/ Buzele tale, petale de rouă/ Ochii, cioburi de zor/ Părul tău re­vărsat în ape, comori"... Aceasta este "Ploaia" lui Adrian Sărmăşan din Turda, o ploaie tăinuită 30 de ani. "Tatăl meu mi-a cumpărat de ziua mea – era prin anul 1975 – o chitară, spune Sărmăşan. Pe vremea aceea erau chitări cu «gîtul» lat. Prindeam greu acordurile, eu aveam mîna mică. Dar am învăţat să cînt singur. Am prins furînd de la unul, de la altul. Eram la liceul militar cînd au început cîntările. Însă tata îmi spunea că trebuie să devin un om pentru societate. Iar regimul militar nu mi-a permis să plec în turnee. În 1978 am avut o apariţie la Alba-Iu­lia. M-au văzut Vasile Şeicaru şi Du­cu Bertzi. Am cîntat piesa «Ploaia», pe care o voi interpreta şi la Folk You!". Adrian Sărmăşan, prinţul din Turda cum i se mai spune, se declară veşnic îndrăgostit de femeile frumoa­se, de tinereţe şi de Folk You! "Pentru mine, acest festival repre­zintă un castel de speranţe făcut pe o vamă de mare, nebun de frumoasă, cu Lună şi valuri neobosite ce ve­ghea­ză ca lumina din sufletele noastre să se împartă dăruite în minuni şi perle de-o vară", se "poezeşte" prinţul.


Şi-a lăsat cîntecele în cazarmă


Cristian Buică a preferat să stea într-un con de umbră! "Vai de steaua mea de la Reşiţa! Am nişte probleme în familie şi am preferat să nu ies în faţă", mărturiseşte Buică. Ştie că este dăruit, dar nu s-a dedicat trup şi suflet celebri­tăţii. A preferat să cînte pe unde şi cînd a putut, doar pentru a nu fi prins că are pe stoc folk de calitate. "An de fabricaţie: 1960. Am început să cînt la 13 ani. Eram în casa părintească, pe bătătură, un­deva în Munţii Banatului. Atunci am auzit pentru prima oară la ra­dio un cîntec doar cu voce şi chitară. Era prin 1973. A fost o reve­laţie! Ca şi cînd aş fi avut în mine un program, iar piesa respectivă a declanşat ceva în creierul meu. Din mo­mentul acela m-am îndră­­gostit definitiv de folk. Am făcut armata la Deveselu, lîngă Caracal. Maiorul m-a tri­mis la preselecţie la «Antena vă aparţine». Era prin 1979-1980. Atunci a avut loc prima întîlnire cu Adrian Păunescu. După ce am terminat armata, cîntecele mele au rămas în cazar­mă. Au venit după mine Adrian Sărmăşan, Sorin Stoian, Marius Tucă. Toţi cîntau cîntecele mele", îşi aminteşte Cristian Buică.


CHITANŢE
 "În 1987, mai bine de o lună, am cîntat zi de zi în deschid­e­rea trupei Iris. Începeam să cînt, iar ăia cu lanţuri îmi zi­ceau: «Băi, cară-te!». Mai construiam o poezie haioasă, mai dădeam din chitară... îi pă­că­leam. Am scăpat viu! Anul acesta pregătesc societăţii «Chi­tanţe» un album cu 2 piese cîntate numai cu voce şi chitară. N-am avut bani de orchestraţie, dar mă bucur că a ieşit aşa!"  Cristian Buică
Citeşte mai multe despre:   adrian,   folk,   folk you,   folk you!

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de