x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Textilele dictează tendinţele în amenajări

Textilele dictează tendinţele în amenajări

de Georgiana Teodorescu    |    20 Feb 2010   •   00:00
Textilele dictează tendinţele în amenajări

La fel ca în modă, şi în designul de interior materialele textile joacă un rol esenţial, dincolo de forma pe care o capătă în final. Ele duc responsabilitatea celei mai personale etape din amenajare, şi anume aceea decorativă şi de confort tactil, ceea ce le conferă titlul de elemente definitorii ale stilului ales pentru fiecare casă. De la textile pleacă întreaga cromatică a locuinţei.

Şi pentru ca noi să avem din ce alege acum, o întreagă industrie de textile pentru interioare s-a dezvltat în timp, culminând cu evenimentele internaţionale de profil de peste an, unde se lansează pe piaţă inovaţiile şi noutăţile. Dintre acestea, Heimtextil este cel mai mare şi am ales să concluzionăm acum ediţia de anul acesta, care s-a desfăşurat în urmă cu o lună.

CULORI
Nu ştim dacă are legătură cu stagnările vremurilor pe care le trăim, dar, ca şi anul trecut, movul deţine supremaţia. Mov saturat obţinut din cantităţi egale de roşu şi albastru sau derivate ale acestuia de la nuanţe electice şi până la pasteluri, această familie de culori este prezentă în toate colecţiile. Şi pentru că textilele vin la pachet cu tapetul sau placările decorative, iată cum şi pereţii rămân îmbrăcaţi în tonuri înrudite. Dar spre deosebire de ediţia trecută, movul are concurenţă. Turcoise şi griuri argintii vin în contrast şi în completare pentru interioare expresive şi neaşteptate.

Nu ne-am fi gândit că griul poate acoperi suprafeţe mari din locuinţă, dar el este anul acesta culoarea neutră care acţionează ca un liant între asocierile de culori pretenţioase. Astfel, fundalul imprimeurilor viu colorate este în multe cazuri gri, fie el brut sau nuanţat. Culorile pale şi naturale sunt şi ele încă în trand, în special pentru colecţiile clasice.

IMPRIMEURI
Arta islamică şi pictura japoneză constituie un nesfârşit izvor de inspiraţie pentru designerii de prestigiu. Astfel se nasc modele mereu noi, dar care, odată lansate pe piaţă, rămân repere pe perioade îndelungate, revigorate permanent de alternanţe şi alăturări noi de texturi. Asta nu înseamnă că barocul sau formele geometrice consacrate nu mai sunt acceptate. Ele rămân la fel de expresive şi se transpun mereu în ţesături care ţin pasul cu moda.

Tot ca tendinţă clară, broderiile şi aplicaţiile bogate de paiete, pietre şi fire metalice ne confirmă că trăim vremurile cele mai convenabile din punct de vedere al asocierilor de materiale, culori şi texturi, când totul este permis, cuvântul opulenţă şi-a schimbat sensul, iar manufactura este ridicată la rang de artă.

×
Subiecte în articol: idei pentru casa ta