x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dinastia Song-ului

0
07 Ian 2008 - 00:00

Oanţă a fost un mentor, iar Song-ul, o adevărată dinastie. Un grup străns in jurul lui Mihalea.

Oanţă a fost un mentor, iar Song-ul, o adevărată dinastie. Un grup străns in jurul lui Mihalea.

Imediat ce a devenit studentă, Luminiţa Velciu s-a dus să se inscrie la Teatrul Podul. La etajul unu al Casei de Cultură a Studenţilor "Grigore Preoteasa" a auzit grupul căntănd. S-a oprit acolo. Song-ul a fost exact contactul cu scena pe care şi l-a dorit.

"Ziua lui cădea tot timpul in Postul Crăciunului la 15 decembrie. Era innebunit după fasolea bătută. Una dintre mamele din Song făcea o oală imensă. N-avea răbdare, băga un colţ de păine direct in oală şi-l savura c-o poftă de nedescris. După concert ne străngeam cu toţii. S-a intămplat odată cănd a spus: «Măi, n-aţi fi nimic fără mine...». A făcut o pauză şi a zis exact ceea ce aşteptam de la el: «Dar nici eu n-aş fi nimic fără voi!». Şi legătura asta iată că s-a păstrat peste timp", povesteşte Luminiţa.

Nu ştie să fi plăns vreodată după cineva aşa cum a plăns după Oanţă. "Fiindcă a fost pentru noi un mentor, a fost un om care ne-a eliberat, ne-a eliberat mai intăi pe noi inşine. Eu eram un copil venit din provincie, cu complexe ingrozitoare, şi el m-a făcut după căteva luni să apar pe scenă complet dezinhibată. Ne făcea să ne simţim frumoşi."

Multă lume s-a mirat şi s-a intrebat cum putea dirijorul să-i motiveze cu adevărat. "Unii terminaseră facultatea. Alţii aveau copii, dar continuau să vină. Alţii erau ingrozitor de tineri, ingrozitor de fumători, ingrozitor de indrăgostiţi. Cu greu poţi să ţii laolaltă oameni cu personalităţi diferite. Dar el avea o putere extraordinară de a lega lucrurile. Era spontan şi haios, dar cănd se enerva trăntea capacul pianului. Eram o armată intreagă de nebuni, dar cănd făcea asta incremeneam toţi. In clipa in care ridica măinile să dirijeze, se făcea linişte. Avea o autoritate extraordinară."

Au străbătut ţara in trenuri. Au căntat la Muzeul Pergamon, in Germania, iar cănd colindau prin Braşov, căntau inşiruiţi pe căte-o scară de bloc, iar oamenii le dădeau de toate, inclusiv oale cu sarmale. "El, de fapt, n-a murit - crede Luminiţa. Multora dintre noi ni s-a arătat, dar eu nu l-am văzut multă vreme după ce a plecat. Intr-un tărziu, s-a intămplat. Şi-atunci mi-a spus: «In sfărşit! In sfărşit mă vezi şi tu!»"

"Sounds like Sound"...

Inceputul a fost la Casa Studenţilor şi s-a clădit pe ceea ce mai rămăsese din fostul Song, cănd nici nu mai ştiau bine cum să se numească.

Au oscilat intre Sound şi Game. Au ales Sound, pentru că aduce aminte de Song, dar ii lasă, deopotrivă, să-şi dezvăluie identitatea corală proprie. Au repetat şi la Conservator, şi in Facultatea de Drept, şi la Universitate, dar s-au intors in Preoteasa. O dată pe an, Sound-ul ii dedică un căntec lui Ioan Luchian Mihalea. De obicei "My Lord, What A Mournin (When The Stars Begin To Fall)" - "Doamne, ce tristeţe (Cănd stelele incep să cadă)".

Zei incarnaţi şi mitizaţi pentru zeci de generaţii

Mai toate poveştile incep cu "Intr-o iarnă...". Aşa incepe şi povestea lui Florin Budescu.

A crescut cu Song-ul şi căntă in Sound.

"Pe un viscol care ridica nămeţi de un metru, noaptea, am auzit «Zamfira». Cănta Song-ul la Teatrul Municipal din Focşani. Am stat vreo jumătate de oră in geam, in pijama, tremurănd de frig, pe pervazul inzăpezit, ascultănd «Kukuleczka», «Sărba-n căruţă», «Şapte văI», «When The Saints Go Marchin’ In», «Joshua Fit The Battle of Jericho». Pentru mine, aceşti tineri erau o culme, iar corul pe care il formau un reper valoric şi un exemplu. Nişte zei incarnaţi, mitizaţi de mintea mea." S-a lăsat pătruns de spiritul acestui grup coral intr-o măsură atăt de mare, incăt intotdeauna in corul Sound (care s-a format ulterior) a avut o atitudine scenică mobilă, extrem de expresivă, apropiată de cea a membrilor Song. "Ironia sorţii face că, in decembrie 1993 am scris o cronică a ultimului concert din istoria grupului Song. Nu voi uita căte zile voi trăi acel concert. Ceea ce a fost un adevărat memorial al durerii m-a impresionat profund", povesteşte Florin.

Spiritul grupului Song

Şi astăzi spiritul Song-ului este bine moştenit de Sound, prin arii importante din repertoriul coral. Dirijorul grupului, Voicu Popescu, l-a cunoscut bine pe Ioan Luchian Mihalea. De altfel, au făcut parte din aceeaşi generaţie, chiar dacă, spun coriştii, au temperamente diferite. Specialiştii au constatat că organismul celui care căntă are o imunitate aparte. Aceasta se vede in faptul că, deşi unii dintre membrii Sound nu mai au 20 de ani, tinereţea le este permanent in priviri şi atitudine. Acest lucru este receptat de public, care reacţionează imediat.

Citeşte mai multe despre:   sound

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de