x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Interdicţii şi cenzură

0
08 Oct 2007 - 00:00

In 2007 e greu de crezut că in Romănia comunistă "partidul" era in toate, peste tot, printre noi.

In 2007 e greu de crezut că in Romănia comunistă "partidul" era in toate, peste tot, printre noi.

Dacă erai rocker, tăiatul pantalonilor evazaţi sau tăierea pletelor erau două şi cele mai mici rele care ţi se puteau intămpla in "epoca de aur". Atăt Miliţia, dar mai ales Securitatea vegheau ca intreaga societate să mergă "spre comunism in zbor" fără "evenimente". Concertele rock au fost "supravegheate" intotdeauna, atăt cele ale formaţiilor autohtone, căt şi puţinele trupe venite din străinătate. Inainte de apariţia (sau difuzarea) unui disc, o "comisie de tovarăşi" trebuia să citească şi să aprobe sau nu textele melodiilor. De exemplu, marele hit Iris "Cine mă strigă in noapte" (compus in 1981) nu a primit aprobarea de difuzare, fiind considerat "depresiv"! Dar nu numai textele pieselor, ci şi ţinuta sau comportamentul artiştilor erau "in vizor" in acei ani. De aceea, Iris, una dintre cele mai dinamice formaţii rock de la noi, avea la fiecare concert "observatori". O dată cu venirea solistului Cristi Minculescu, Iris devenea tot mai populară, iar spectacolele erau o mare revărsare de energie, de la trupă spre public şi inapoi. In consecinţă, baieţii erau din ce in ce mai hăituiţi, cenzuraţi, ameninţaţi.

Impedimente. Inainte de a ajunge la stabilitatea şi constanţa de astăzi, Iris a fost obligată să depăşească mai multe obstacole, iar unele dintre ele au fost aparent insurmontabile. In 1980, grupul a primit prima interdicţie de a mai cănta şi a durat trei luni, a doua a fost in 1982 şi era pentru o lună de zile. Dar in aprilie 1988 era să se lase rău de tot, in urma "incidentelor" de la Miercurea-Ciuc, Iris riscănd "suspendarea pe viaţă". Legenda spune că spectatorii "s-au enervat că formaţia nu a mai fost lăsată să iasă la bis, au spart geamurile Casei de Cultură şi au răsturnat nişte dube ale Miliţiei". O lună mai tărziu, chiar in ziua lansării albumului (vinil) "Iris III - Nu te opri", grupul a fost inştiinţat că "i s-a interzis să cănte pentru totdeauna". Dar Cristi Minculescu - voce, Valter Popa - chitară solo, Doru Borobeică (Boro) - bas, şi Nelu Dumitrescu - tobe, au avut pe cineva "acolo sus" care i-a iubit şi le-a anulat "sentinţa definitivă".Â

Pionierat. Despre inceputurile lui Cristi Minculescu şi cenzura timpului, Gabi Nacu işi aminteşte cu detaşare: "După mici peripeţii prin trupe de liceu, in 1977 m-am văzut in prima mea trupă serioasă, pe care am numit-o Harap Alb. Făceam repetiţii la Ateneul Tineretului şi in trupă eram eu, Anton Haşiaş la bas şi Nicky Dinescu la tobe. După căteva concerte locale am fost invitaţi să participăm la o gală rock la Sala Palatului, organizată de Aurel Gherghel, unde, după cum spun ziarele vremii:

«... In ciuda vocii lui Gabriel Nacu, formaţia Harap Alb s-a prezentat deasupra aşteptărilor». Deci ne trebuia un vocalist şi aşa l-am cunoscut pe Cristi Minculescu, cu care am inceput o colaborare fructuoasă şi plină de aventuri. Ţin minte la mare, la Costineşti, căntam intr-o tabără de pionieri şi ne-au trimis acasă după ce ne-au prins beţi, repetănd cu amplificatoarele şi cu tobele in camera de la hotel. N-am să uit concertele in parcuri sau cel din Herăstrău, unde eu mă angajasem intr-un solo de vreo 20 de minute, Anton cănta culcat pe spate, iar Cristi, din colţul scenei, ii spunea un banc unui prieten. La Radio Bucureşti am inregistrat două piese, la una dintre ele Cristi a făcut un text ad-hoc pentru că redactorii nu acceptau cuvinte gen: «Cer innorat» sau «Sunt trist şi amărăt». Pe vremea aia cerul era tot timpul senin şi nimeni nu era trist sau amărăt. Prin anii ’77-’78 mai era o trupă iubită de publicul bucureştean, care cănta un rock simplu şi la obiect: Iris, cu Emil Lechinţeanu la bas, Nuţu Olteanu la chitară şi Nelu Dumitrescu la tobe. Ţin minte piese de succes: «Corabia cu pănze», «Noaptea», «Lumina»".

Â

MIGRAŢIA INTRE TRUPE (I)

"A trebuit să plec in armată şi cănd am venit inapoi foştii mei colegi de la Harap Alb se mutaseră la Iris, care devenise o trupă de mare succes... Era perioada AC/DC. Aşa că in 1981 am infiinţat o nouă trupă Harap Alb şi aşa i-am intălnit pe Doru Borobeică la bas, Gabore la chitară, MS Doru Istudor la tobe şi, bineinţeles, bestialul de Bobo Bogdan Blaga la voce. Făceam repetiţii la clubul T4 in Vitan. Toţi veniseră cu idei noi, inspirate din Judas Priest, care era trupa lor preferată, şi se cam ciocnea muzical cu preferinţele mele de atunci: Police, Talking Heads, Stranglers", işi aminteşte Nacu.

AVERTIZAŢI CĂ II AŞTEAPTĂ A TREIA SUSPENDARE

Cam toţi aveau puţin peste 18 ani şi erau deja solicitaţi să inregistreze piese la radio şi la televiziune. Concertele curgeau, Iris era in plină glorie, dar pericolul plutea in aer, căci grupul rock străngea prea multă lume pe stadioane şi era considerat un "pericol pentru tineret". Cristi işi aminteşte cum "unii au renunţat din motive obiective sau subiective, alţii n-au rezistat presiunii, hăituielii, cenzurii şi au plecat (oficial sau au fugit) din ţară. In astfel de momente te agăţi de orice. Iris s-a agăţat de public" şi prin urmare a ales să rămănă "pe baricade". Dar erau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Au fost interzişi de trei ori. In primele două rănduri au scăpat. "Primele două au fost ca nişte semnale de alarmă. Ştiam că, dacă vine şi a treia, va fi ultima." Iar in 1988 inevitabilul s-a produs. Membrii trupei au fost avertizaţi că li se pregăteşte interdicţia definitivă, tocmai de aceea au compus "Floare de Iris", melodia care a devenit imnul trupei. "Dacă noi nu vom mai fi,/ Vă veţi aminti/ Că a fost odată Iris!"

MIGRAŢIA INTRE TRUPE (II)

"In ’84 am inceput colaborarea cu Voltaj, trupa lui Adi Ilie, cu Cristi Minculescu, eu la chitară, Boro la bas şi Nikky Dinescu la tobe. Am făcut multe turnee cu Cenaclul Scinteii Tineretului, condus de poetul Lucian Avramescu...

Ce ţin minte e că cei de la Iris (Nuţu, Ochescu, Marti & Nelu) au făcut tot posibilul să-l ia

pe Cristi inapoi, iar noi am căntat in ultimele două luni cu Sanda Lăcătuşu la voce, care din punctul meu de vedere a fost şi este una din cele mai bune voci de rock din Romănia, păcat de o colaborare atăt de scurtă" (Gabi Nacu).

Citeşte mai multe despre:   cristi,   iris,   iris 8 octombrie 2007

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de