x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ce vroiai să afli despre aerul condiţionat

Ce vroiai să afli despre aerul condiţionat

de Magda Câmpeanu    |    04 Iul 2009   •   00:00
Ce vroiai să afli despre  aerul condiţionat
Sursa foto: /L.G.

Pentru că ştim că aparatele de aer condiţionat sunt la mare cău­tare în perioada asta, noi ne-am documentat pentru ca tu să ştii din timp cum să-l alegi "pe măsura" locuinţei tale, cum să-l întreţii şi să-l poziţionezi astfel încât să nu îţi afecteze sănătatea.

Dacă vrei să cumperi un astfel de aparat îţi recomandăm să iei în calcul: dimensiunea camerei, poziţionarea lui în raport cu ferestrele şi tehnologia echipamentului.

Astfel pentru o cameră de până la 20 de mp poţi alege un aer condiţionat cu un necesar de răcire de 9.000 Btu/h, iar până în 25 mp, un aparat de 12.000 Btu/h. Pentru spaţii mai mari este greu de aproximat necesarul de răcire. Orientativ, pentru încăperi până în 40 mp poţi alege 18.000 Btu/h, iar până în 50 mp, 24.000 BTU/h.

Un ajutor în acest sens poate să vă ofere programul de calcul de pe www.aerdirect.ro. Este bine de ştiut că o cameră de 20 mp situată la parter, cu ferestre spre nord, nu are acelaşi necesar de răcire ca o cameră de 20 mp situată la ultimul etaj şi cu ferestrele spre vest. Cea din urmă are un necesar de răcire mai mare decât prima.

În prezent nu mai există pe piaţă aparate de aer condiţionat cu puteri mai mici, de exemplu 7.000 Btu/h. Dacă se doreşte un necesar de răcire sub 9.000 Btu/h, se poate regla termostatul de la unitatea interioară pentru a funcţiona mai puţin.

Întreţinerea aparatului presupune scoaterea filtrului din aparat şi spălarea lui cu apă rece, deoarece fiind din plastic se poate deforma. Apoi se usucă ferit de soare din acelaşi motiv.

"Mentenanţa, realizată de o firmă de specialitate este recomandată o dată pe an şi presupune spălarea completă a unităţii interioare şi a celei exterioare, verificarea presiunii agentului frigorific şi verificarea nivelului de zgomot din componenta în mişcare", spune Liviu Caton Paltineanu, Director Naţional de Vânzari Divizia de Climatizare LG Electronics România.

De asemenea, este indicată utilizarea spray-ul dezinfectant pentru prevenirea dezvoltării mucegaiului şi a bacteriilor în interiorul aparatului.

PREŢ HIGH SAU REDUS
Diferenţa de preţ la aparatele de aer condiţionat ţine de eficienţa consumului de energie, de calitatea compresorului, dar şi de design şi de funcţiile suplimentare oferite.

Specialiştii spun că diferenţele mari de preţ se datorează tipului de compresor. "Majoritatea aparatelor din gama de produse high sunt prevăzute cu tehnologie inverter, care oferă o viaţă îndelungată compresorului şi un consum mic de energie pe timpul funcţionării acestuia, spune Claudiu Negrescu, Product Manager Altex România.

O altă diferenţă este sistemul de filtrare. La un aparat mediu întâlnim un filtru de praf din plastic, şi poate un filtru antibacterian, consumabil, cu catechin. "La aparatele mai scumpe sistemul de filtrare este mai complex, realizându-se în cinci etape. Acesta elimină particulele fine de praf şi mucegaiul, mirosurile neplacute şi fumul de ţigară, în timpul filtrarii aerului", explică ing. Gherghina Cristian Ion, Director Tehnic la Instarom Instalaţii România.

 

Diferenţa apare şi la modalităţile de programare, dacă un aparat mai scump programează la pornire şi la oprire după o oră şi un minut, cele mai ieftine programează numai la oprire: din momentul apăsării tastei în 1, 2 până la 7 ore.

FIX SAU MOBIL?
Aparatele de aer condiţionat au fost iniţial de tip monobloc, având compresorul, vaporizatorul şi condensatorul în aceeaşi carcasă. De exemplu aparatele de fereastră, aparatele mobile. Aceste echipamente produ­ceau mult zgomot datorită compresorului, care este cea mai zgomotoasă parte a unui aparat de aer condi­ţionat.

"Aparatele de tip split au apărut ca o necesitate de a îndepărta zgomotul, astfel compresorul a fost mutat la exterior alături de condensator, iar la interior a rămas vapori­zatorul care este silenţios. Tubulatura aparatului mobil este mult mai mare decât traseul frigorific al unui aparat de tip split, D150 mm faţă de D55 mm la split", afirmă ing. Gherghina Cristian Ion.

O soluţie ce pare ieftină la prima vedere este răcitorul de aer. Trebuie alimentat cu gheaţă destul de des şi are un consum mare de energie.
"Răcitorul este o aerotermă pentru răcire, care degaja aer rece având încorporate un ventilator şi o cutie cu gheaţă. Pentru început dă senzaţia de confort, dar umezeala emanată, plus căldura exterioară nu fac casă bună", susţine Matei Ursu, Specialist Achiziţii Real - Hypermarket România.

Poziţionarea adecvată a aparatului de aer într-o încăpere este importantă pentru sănătatea noastră. Dacă aparatul nu este dezinfectat şi corect utilizat poate duce la apariţia unor boli precum: rinite, sinuzite, otite, faringoamigdalite, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. "Semnele unei pro­bleme cauzate de curenţii de aer rece sau diferenţele mari de temperatură sunt: nas înfundat, rinoree, febră, dureri de gât, dureri de cap", explică Dr Ramona Apostol, medicina muncii, Medicover. Copii sunt mai sensibili şi mai predispuşi la îmbolnăvire, de aceea trebuie să-i protejăm.

"Diferenţa de temperatură acceptată de organismul copiilor pentru a nu se îmbolnăvi este de 5-10 grade celsius faţă de temperatura de afară", afirmă Dr Ramona Apostol. Este indicat să fim atenţi ca aerul condiţionat să nu fie orientat direct spre noi. "Femeile sunt sensibile la aerul rece şi pot face infecţii urinare", avertizează Dr Ramona Apostol.

INFO
LG a dezvoltat o serie de echipamente de climatizare, seria Art Cool, care includ pe lângă un design de excepţie, o tehnologie inteligentă, fiind dotate cu funcţia sleep, pentru un nivel de zgomot scăzut.
Modelul Art Gallery oferă posibilitatea de folosire a fotografiei preferate pe panelul frontal, aceasta putând fi schimbată.

NOTĂ
Termenul de Btu înseamnă British thermal unit, iar folosit ca unitate de putere este Btu/h şi reprezintă pu­terea de răcire. La noi în ţară se foloseşte unitatea de măsură W (Watt), însă pentru aer condiţionat s-a perpetuat folosirea unităţii de măsură britani­ce. 1 W = 3,412 Btu/h.

×