x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dorel Vişan: "Fugiţi, măăăăă...!"

0
19 Oct 2010 - 00:00
Dorel Vişan: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional


Am pus drept titlu la ceea ce urmează acest îndemn care mi-a rămas în memorie într-un fel ciudat. Copiii mei şi cei de vârsta lor îl rosteau în anumite situaţii, dar nu cu disperare, nici chiar cu panică, ci mai repede ca un fel de bravadă, ca o formă de cârdăşie simpatică inconştientă, de solidaritate, de salvare dintr-o situaţie nu prea legală, nu prea morală, dar care îţi dădea, oarecum, senzaţia li­bertăţii şi a puterii.

Tot cam în acea vreme şi mai târziu auzeai mereu despre unul sau altul: "A rămas în străinătate, a fugit în Occident"... şi o expresie, pe care atunci o aşezam lângă "fugiţi, măăă!", iar azi mi se pare complet idioată: "A ales libertatea". În voia limbii omului stau binele şi nenorocirile lui. A fi liber faţă de ce? Românul, şi omul, în ge­neral, înţelege foarte greu sau niciodată că a fi liber de un jug te obligă să îmbraci un alt jug... Întrebi ce e libertatea? Şi înţeleptul Seneca răspunde: "A nu fi sclavul nici unui lucru, nici unei necesităţi, nici unei întâmplări, a coborî soarta până la tine". Câţi coboară soarta până la ei? Nu ne rămâne decât să ne uităm în jurul nostru. Câţi dintre cei care pretind că le pasă de legile şi de nevoile ţării consideră că trebuie să aibă aceleaşi dureri şi aceleaşi bucurii ca şi poporul de rând? De data aceasta răspund eu: nici unul. Patria a ajuns pământul care hrăneşte bine. Câţi se mai gândesc că tot ceea ce au moştenit de la părinţii lor trebuie să do­bân­dească pentru a poseda, când este mai uşor să posezi ceea ce ai dobândit prin acumulare pe căile lăturalnice ale "lumii libere".

Nenorocirile noastre vin din faptul că nu mai avem "ţinere de minte" şi "spargem fundaţiile" fără să avem puterea şi înţelepciunea de a pune ceva în loc. Viaţa are rosturi dacă o trăieşti în bucurii şi cât mai puţine supărări. Dar am uitat de multă vreme că bucuriile fac schimbul cu ostenelile noastre. Acumularea de avuţii şi căderea omului prin degradarea sufletului românesc despre care se spunea mereu că este atât de minunat nu pot duce decât la nefericiri. Românul duce un mod de viaţă greşit în toate planurile: felul cum se hrăneşte, cum munceşte, cum se vindecă, cum îşi creşte copiii, ce relaţii sociale cultivă, şi de la toate aceste rele atârnă felul cum gândeşte, atitudinea mentală şi înţelegerea spi­rituală. Echilibrul vieţii noastre de 20 de ani se schimbă cu fiecare zi de prostie şi de ignoranţă. Lipsa ca şi prisosul repede se pot schimba în contrariul lor, producând mari nelinişti în suflet. Iar sufletul, la rândul său, devine nestatornic şi ne­mulţumit. Nu ne mai putem mulţumi cu ceea ce avem. Nu ne mai gândim la viaţa celor necăjiţi, ci la cei înavuţiţi, la cei care au ajuns în fruntea bucatelor fără nici un merit şi chiar la cei destrăbălaţi şi atunci, în fiecare clipă, suntem siliţi să năs­cocim ceva nou. Cu precădere tineri­mea, dar nu numai, îşi îndreaptă dorinţa spre a săvârşi lucruri nelegi­time şi oprite de viaţă cu frica de Dumnezeu şi de bunul-simţ proverbial al strămoşilor noştri. Ne-am schimbat principiile, dar s-au schimbat şi reperele şi încet, încet în viaţa noastră s-a instalat stafia invidiei, a ambiţiei, a răutăţii şi a urii. Românul bogat sau sărac a ajuns nefericit în propria ţară şi în propria casă, indife­rent dacă are o cameră sau 40. Cât de mare este neştiinţa noastră şi ce redusă experienţă am dobândit în aceşti 20 de ani trăiţi degeaba...  

Ticăloşia noastră este cea mai mare nenorocire şi cea mai mare pedeapsă pentru noi. Ne-a ajuns bles­temul strămoşesc, să trăim împrăştiaţi şi pustiiţi prin lume. Marele Eminescu spune prin gura regelui Decebal într-un monolog celebru... "pământ străin primească oaselor voastre pace să le dea/ Poate că o soartă mult mai bună v-aşteaptă-n lumea largă./ Lăsaţi părinţii şi co­piii voştri să doarmă duşi 'n-al Daciei pământ/ Şi-mprăştiaţi şi pustiiţi prin lume/ Purtaţi cu greu blestemul ce-l port eu.../".

Iar când copilul îşi întreabă mama: unde este ţara mea, unde este tatăl meu şi unde se vorbeşte limba ce-mi vorbeşti că n-o aud?, mama îi răspunde: "E mult de-atunci, mulţi ani de lacrimi/ Prin secoli trecem popor exilat fără de neam, fără de ţară/ Fără ca loc s-avem unde să plecăm fruntea/ Oriunde mergem suntem venetici./ Şi aşa vom merge noi din ţară în ţară până s-a pierde şi urma neamului./ E un vechi blestem ce ne urmăreşte, de mult noi îl pur­tăm, copile...".

Să fi intuit geniul lui Mihai Eminescu viitorul românului înrăit? Se pare că da. Iar răutatea îşi bea singură cea mai mare parte din venin. Vina este urmată de aproape de pedeapsă.

Într-o mare carte de înţelepciune (Cãnakya) se spune că "ţara în care nu găseşte cineva cinstire, bucurie sau rude, nici nu dobândeşte vreo învăţătură, trebuie părăsită". Sunt multe întrebări şi răspunsuri la această constatare din experienţa omenirii. Trebuie să învinovăţim pe cineva de pagubele şi nefericirile noastre? Sau să ne mângâiem cu faptul că totul este fără voia noastră? Să spu­nem că trecutul nostru a fost groaz­nic, iar prezentul nostru este de­zgustător? Să oferim iubirea sau pu­terea noastră de înţelegere pentru a avea din nou un "viitor luminos"? Să luăm în mână spada Marelui Şte­fan şi să strigăm "Să nu vreau să vrea să iasă"? Sau din faţa unor con­du­că­tori ticăloşiţi care îţi pun cătuşele la mâini ca să scape ei de ele şi care vor să rămână la putere cu preţul vân­ză­rii demnităţii, limbii materne şi a ţării, să strigăm: Fugiţi, măăăă...! Şi într-un fel şi în altul viitorul ne va ju­de­ca. Vai de noi dacă vom fi inscripţia ştearsă pe care urmaşul ignorant abia o va putea citi călătorului prin "România modernă şi civilizată".

header-_dece.jpg
Citeşte mai multe despre:   ne-am nĂscut În locul potrivit?

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de