x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Trei floricele

0
Autor: Carmen Anghel Luminita Ciobanu 03 Mar 2008 - 00:00

Şi-a crescut cu mare greutate cele două fiice. Din când în când o ajuta şi mama sa, Nicoliţa. “Foarte grea viaţă am avut! Pe Leontina am lăsat-o un an la mama mea, când am plecat la concurs.

Şi-a crescut cu mare greutate cele două fiice. Din când în când o ajuta şi mama sa, Nicoliţa. “Foarte grea viaţă am avut! Pe Leontina am lăsat-o un an la mama mea, când am plecat la concurs. S-a îmbolnăvit de tuse măgărească şi am tras cu ea foarte mult. Am adus-o în Bucureşti, unde am dus-o la cămin săptămânal. Uneori, când plecam în turnee, o duceam la Ion Văduva, care avea doi băieţi, a cărui soţie era casnică. Şi o rugam: «Aurora, ţine-mi şi mie fata, că plec într-o deplasare!». Iar ea îmi spunea: «Las-o, tu, Mărie, că tot o s-o fac eu noră!» Iar până la urmă... a făcut-o noră”, îşi aminteşte Maria Ciobanu.

 

Susţinere. Întotdeauna şi-a susţinut copiii şi a crezut cu tărie în forţele lor. “Prin clasa a X-a, Liliana (Leontina) mi-a zis că vrea să se înscrie pentru admitere la Conservator. M-a surprins decizia ei, pentru că nu făcuse Liceul de Muzică. Am încercat să o conving: «Mamă, tu nu ştii muzică. N-ai făcut nici un instrument». Dar ea era foarte încăpăţânată. Am luat-o de mână şi am dus-o la Arta Florescu, marea cântăreaţă de operă, şi am rugat-o să-i testeze aptitudinile. I-am spus că vrea să facă operă, nu folclor ca mine. Şi a început să facă vocalize cu ea. Şi mi-a spus: «Are aptitudini, poate să facă operă.» Dar... ce ne facem cu teoria?... Şi am ajutat-o. Avea doi profesori de teorie, doi de canto şi doi de solfegiu. Unul o lăsa, altul o lua. Eu o luam cu mine la nunţi când ea făcea vocalize, până când profesoara de canto mi-a spus să o las să facă clasic. La Conservator a intrat cu nota 10. A plecat la concursuri şi au început să curgă premiile întâi: Italia, Franţa şi Huston – America. Însă doamna Ceauşescu a zis să mai stea şi pe acasă. Spre norocul Leontinei, când trebuia să meargă la un nou concurs, toată suita de la CC era plecată în Irak. Madam Ceauşescu era înlocuită de Constantin Mitea. N-a lăsat-o să meargă la Huston, dar în Franţa, da. Şi... a plecat şi nu s-a mai întors. Dar eu n-am ştiut. Şi... ce mi-au făcut! Era un general, pe care nu mai ţin minte cum îl cheamă, care mi-a spus: «Dacă n-ai fi Maria Ciobanu, te-aş fi aruncat ca pe o măsea stricat㻓.

Pentru Camelia Ciobanu Filip, cariera muzicală a fost pe plan secund. “Camelia a dat admitere la ASE. A zis că nu vrea să facă muzică, dar a învăţat foarte bine. Dacă ar fi vrut să facă muzică, ar fi depăşit-o pe Leontina, pentru că are o întindere fantastică. Dar... meseria asta n-o faci dacă nu-ţi place”, remarcă mama sa.

 

Suferinţă. Şi-ar fi dorit din adâncul sufletului să-l aibă alături şi pe Ionuţ Dolănescu, dar destinul a vrut ca acesta să crească lângă tatăl său. “La 26 februarie 1972 l-am născut pe Ionuţ. Eram însărcinată în luna a noua şi îmi spusese doctorul că mai durează două săptămâni şi am plecat în turneu, la Piteşti. Când m-au apucat durerile era 12 noaptea. Şoferul băuse. Am chemat-o pe Ileana Sărăroiu. Am ieşit pe stradă. Erau multe taxiuri. A venit un bătrân care a spus hotărât: «Doamnă, vă duc eu la Bucureşti». Între timp a venit şi Ion şi ne-am oprit direct la Polizu. Şi l-am născut pe Ionuţ... Aşa m-am bucurat că era băiat... Că eu am suferit foarte mult ca femeie în viaţă... Am stat lângă el până la 2 ani şi trei luni, când instanţa a decis să rămână cu tatăl lui. Dar sunt fericită că acum îmi este alături”.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de