x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertizarea hidrologică de inundaţii pentru 21 de judeţe se menţine până miercuri la prânz

Avertizarea hidrologică de inundaţii pentru 21 de judeţe se menţine până miercuri la prânz

23 Iun 2009   •   00:00

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) anunţă menţinerea avertizării de cod galben pe afluenţii Argeşului şi Ialomiţei şi ridicarea avertizărilor pentru celelalte râuri, însă prelungeşte atenţionarea de inundaţii până miercuri, la ora 12.00.



Hidrologii au actualizat avertizarea transmisă luni către prefecturile din 21 de judeţe, aceasta fiind pe perioada marţi, ora 13.00 - miercuri, ora 12.00.

"Se ridică codul portocaliu începând cu data de 23.06.2009 ora 13.00, de pe râurile: Bistra amonte s.h. Voislova (jud. Hunedoara şi Caraş Severin), Timiş, până la confluentul Bistra, Barzava superioară (jud. Caraş Severin), Cerna superioară (jud. Gorj şi Caraş Severin), Desnatui curs superior şi mijlociu (jud. Dolj), Drincea (jud. Mehedinţi), Motru superior (jud. Gorj şi Mehedinţi), Strei superior (jud. Hunedoara). Se ridica codul galben începând cu data de 23.06.2009, ora 13.00 pe râurile: Bega (jud.Timiş), Timiş sector aval confl. Bistra-s.h. Lugoj (jud. Caraş Severin şi Timiş) , Bistra aval s.h. Voislova, Barzava curs mijlociu şi inferior, Moraviţa, Caraş, Nera (jud. Caraş-Severin), Cerna curs mijlociu şi inferior (jud. Caraş Severin), Desnatui curs inferior (jud. Dolj), Strei curs inferior (jud. Hunedoara), Jiu superior (jud Hunedoara si Gorj), Motru inferior (jud. Mehedinţi), Gilort, Olteţ superior (jud. Gorj), afluenţii Oltului inferior (jud. Vâlcea)".
Mediafax

×
Subiecte în articol: meteo caraş severin