Cum să ucizi ciocănitoarea ca să-i vezi limba

Acum câţiva ani, undeva, pe coclauri, prin Valea Jiului, după ce am părăsit ţinutul momârlanilor, ne-am aciuat într-o căbănuţă a unui nene, împătimit vânător, după cum aveam să descoperim ulterior. Omu' îşi etalase în toate cele zece camere trofeele de vânătoare pe toţi pereţii, exploatând fiecare centi­me­tru pătrat de zid dat cu lavabilă. Capete de cerbi şi mistreţi, piei de vulpi (întotdeauna în picaj, cu capu-n jos) pe pereţi, piei şi blănuri de urşi pe jos, pe parchet. Şi în tot vertijul ăla, în care toate blă­nu­ri­le făcuseră o horă şi se-nvârteau şi se tot învârteau, aşteptam să răsară vreun craniu de iepure pe post de scrumieră sau de urs pe post de lampadar.

Un vânător profesionist. Asta mi-a spus că este, de parcă avea vreo legătură cu o profesie. După care mi-a spus că o face din pasiune, că e "ca un hobby, un sport în timpul liber". După "trofeele" de pe pereţi, aş zice că omu' ăsta a avut cam mult timp liber la viaţa lui. Ore măsurate în "trofee".


VÂNATUL CARE NAŞTE PASIUNI ŞI EMOŢII
De la vânătoarea ca sport - ca hobby fie şi numai pentru un strop de vanitate - la "am văzut pe National Geographic că cio­că­nitoarea are o limbă câte o treime din corp, aşa că am împuşcat şi eu una du­minică să mă uit mai de aproape la ea" (cum se lăuda un dobitoc pe un forum de vânătoare) este o cale foarte scurtă. Pro­babil că după aia a împăiat-o ca să vadă prietenii lui nevânători ce "trofeu" ne­aş­tep­tat i-a ieşit în bătaia puştii. Sau poate era un exemplar degenerat, că numai "exemplarele degenerate ies în calea vâ­nă­torilor, şi astfel se face selecţia naturală a speciei", cum am auzit de la alt dobitoc.

Evident că astfel e văzută natura prin ochii de cal ai unora care practică un viciu legalizat. Animalele se numesc "vâ­nat" sau "joc", iar uciderea lor se numeşte "recoltare" sau "extragere", prin aceşti termen de jargon producându-se cică detaşarea emoţională de victimă şi astfel să-ţi satisfaci nevoile oricare ar fi ele.

Pe site-ul vanatoare.ro, la secţiunea "forum",  mistreţul este prezentat  ca "animal pu­ternic, inteligent, feroce când e hărţuit, pare a fi vânatul nostru favorit", căprio­rul este "un vânat deosebit care naşte emoţii şi pasiuni nebănuite", cerbul  care "mai ales la boncănit ne face să înţelegem de ce ne place vânătoarea", iar ursul rămâne "visul ori­că­rui vânător". În faţa unor asemenea "emoţii", "pasiuni" şi "vise", dar mai ales a prezentării lor "bă­loa­se", restul plăceri­lor lumeşti pălesc timid.

Şi prin aceiaşi ochelari de cal 100 de mistreţi morţi, 100 de cerbi morţi sau 50 de urşi împuşcaţi sunt doar nişte cifre. Şi, din păcate, n-o să iasă niciodată Bugs Bunny de după vreun copac ronţăind un morcov şi adresându-se vânătorului "What's up, doc? Desigur înţelegi că... asta înseamnă război", ridiculizându-l şi punându-l în cele mai penibile situaţii... vânătoreşti.


ÎMPLINIREA CINEGETICĂ: DE LA IEPURI LA BIVOLI
Ovidiu Ionescu este profesor universitar la Facultatea de Sivicultură şi pre­şe­din­te­le Asociaţiei Judeţene Braşov a Vâ­nă­to­rilor şi Pescarilor Sportivi. Într-un interviu acordat recent unui cotidian, domnul cu pricina se prezintă ca un îm­pă­ti­mit vânător, care a tras cu puşca la 10 ani într-o ţintă de lemn, iar la majorat a devenit vânător adevărat.

Domnului Ionescu nu i-a mai ajuns România cu toate speciile sale de interes cinegetic şi a plecat în Africa. La vânătoare de bivoli. Cerbii şi iepurii nu-l mai satisfăceau. Şi s-o fi gândit să vadă care-i mai agil: leul, în goana după mâncare, sau glonţul din puşca plină de vanitate, în goana după un trofeu made in Africa. Ghidul care îl însoţea i-a spus că ştie un hipopotam mare şi bătrân pe care îl pot vâna toţi cei care veniseră la vânătoare. "Am găsit animalul într-o apă: nu i se vedeau decât nările, ochii şi urechile. Un coleg a tras, iar animalul a dispărut în apă. Am aşteptat, apoi ne-am apropiat de malul apei crezând că este mort. Deodată la cinci metri de noi a ieşit hipopotamul rănit: am tras toţi şi animalul a căzut la trei paşi. Avea peste două tone şi jumătate!"

Ar fi putut să-l împăieze şi pe bietul hipopotam, să-l ducă la şcoala din co­mu­nă să-l pună alături de celelalte 150 de specii de interes cinegetic pe care le-a do­nat din colecţia tatălui. Cine s-ar mai fi lăudat cu un hipopotam vânat? În ce s-ar putea măsura, dacă s-ar putea măsura, orgoliul  unui astfel de individ? În "kilo" ceva?

Alţii îşi pregătesc terenul din timp. Adică, dacă nu te îngrijeşti de animale, nu ai ce vâna. Adică, atunci când e zăpadă mare, vânătorii duc hrana în pădure. Aşa păţesc şi condamnaţii la moarte: înainte de execuţie li se dă o masă consistentă şi, în cazul în care sunt bolnavi, întâi sunt vindecaţi şi apoi executaţi. Adică, exemplarul vânat tre' să fie musai un exemplar sănătos şi arătos, şi nu unul lihnit de foame, care oricum ajunge ori împăiat, ori o piele pe perete sau pe parchetul laminat, ori cine mai ştie ce şi unde, căci mintea omului e nesecată.


OMORÂT ŞI TRANŞAT ÎN MIJLOCUL DRUMULUI
Un bărbat din oraşul argeşean Ştefăneşti este cercetat de procurorii piteşteni pentru că în luna februarie a acestui an a omorât cu sadism un cal. Acesta este unul din puţinele cazuri în care cei care omoară sau chinuie animale ajung pe masa procurorilor.

Întâmplarea din Ştefăneşti a atras atenţia poliţiştilor şi medicilor veterinari, prin sadismul cu care calul a fost omorât. Şi-a lovit calul cu toporul în cap, l-a doborât la pământ, l-a tranşat în mijlocul străzii şi i-a jupuit pielea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, David Anton părăsise iniţial domiciliul imediat după comiterea faptei, dar a doua zi şi-a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor.

Localnicii şi concubina argeşeanului au declarat că bărbatul nu este la prima faptă de acest gen, alţi trei cai pe care i-a avut în proprietate găsindu-şi sfârşitul în condiţii suspecte. Vecinii lui Anton spun că bărbatul venea de la câmp cu atelajul încărcat cu bălegar, iar la un moment dat, într-o pantă din apropierea casei, iapa, în vârstă de aproape 3 ani, nu a mai putut să urce. Medicul veterinar susţine că era sleit de puteri, pentru că nu mai mâncase de mai multe zile. Dacă bărbatul va fi trimis în faţa judecătorilor, David Anton este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru cruzime faţă de animale.