Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se trezeşte la 6:30, pregăteşte micul dejun şi-şi piaptănă fetiţa de 10 ani. La 8:15 iese pe uşă, şi pe ea nu o mai vede decât seara, pe la 7:00, când ajunge acasă. Nu lucrează în vreo multinaţională, nu e nici o business woman. E doar bugetară. Mai exact, profesoară de istorie şi geografie. La şcoala din Dulceşti, un sat ce ţine de comuna 23 August din Constanţa. Şcoala nu e doar frumoasă, nouă, cu o curte ca o grădină englezească, cu copii dezgheţaţi şi veseli, are şi cu dascăli cu vocaţie pentru meseria pe care şi-au ales-o.
E pauză. Copiii se bulucesc afară. Aleargă prin iarbă, printre copaci. Se pitesc pe după vechea şcoală rămasă în curte, martor că educaţia în sat nu e de ieri, de azi, ci de mai bine de 100 de ani. Şcoala e mică, dar are cam tot ce-i trebuie. Sala de lectură ar stârni invidia în multe şcoli de oraş. E dotată cu 12 computere unde fiecare profesor ţine o dată pe săptămână o lecţie. Ca o joacă pe calculator sau ca un mers la cinema. Calculatoarele, softurile, jocurile, imprimanta multifuncţională, aparatul foto, video-proiectorul, ecranul, mobilierul pentru sala de lectură au fost achiziţionate în 2006, printr-un proiect de grant al cărui coordonator a fost Magda Colesniuc, profesoara de istorie şi geografie, pe atunci în vârstă de 32 de ani.
"Pe lângă dotări, un mare câştig al proiectului a fost apropierea părinţilor de şcoală. I-am adus la şcoală, la un curs: «Educăm aşa!», ţinut de profesoara de română, Vali David. Ideea era să vadă ce facem noi cu copiii şi să-i îndrumăm puţin, să le arătăm cum să se implice. Dacă la început erau reticenţi, încet, încet au lăsat gătitul ori săpatul pe mai târziu şi-au început să vină. După asta toţi părinţii au devenit mult mai activi, au început să ne sprijine", povesteşte Magda Colesniuc. Ea a ţinut un curs pentru copii, "Noi şi proiectele noastre", prin care i-a stimulat să vadă dincolo de ziua de mâine, şi a organizat excursiile culturale la Constanţa. Părinţii şi copiii au mers la teatru, la operă, la balet.
Toate, fireşte, în timpul lor liber. Al profesoarelor. Dar asta a fost partea frumoasă. "Conceperea proiectului a durat trei luni. Am lucrat împreună cu colegele, fiecare venea cu idei, căutam pe internet...", îşi aminteşte Magda. "Munceam până la 12:00 noaptea. Chiar am fost surprinse să aflăm că a fost selectat, nu eram convinse că e destul de bun. A fost greu - mai ales partea de evaluare a cheltuielilor pe fiecare activitate." A fost greu, a fost în timpul lor liber şi a fost "muncă patriotică", pentru că proiectele de grant nu erau retribuite. Dar a fost şi un exerciţiu şi o probă de devotament.
Şcoala nouă se ridicase cu un an înainte - fusese proiectul directorului Constantin Bajdeche şi tot el şi-a spart capul şi cu muncitorii, urmărindu-i pas cu pas -, curtea o amenajase primăria, care a adus chiar un peisagist, acum dotaseră şi sala de lectură, însă mai erau multe de făcut.
"Până în 2008, n-am intrat în şcoala nouă", zice, zâmbind celor zece ani pe care i-a petrecut în vechile clădiri, doldora de amintiri şi de igrasie. Vechea şcoală avea doar două clase, aşa că foloseau şi cele două săliţe ale fostului cămin cultural. "Ultima sală a căminului era «hruba». Nu mai avea decât un rând de geamuri, iar iarna ne intra zăpada pe sub uşă. Făcea «tanti şefa» (femeia de serviciu - n.r.) focul de duduia, dar cald nu era decât lângă sobă".
Ora de istorie. O predă astăzi la clasa a VI-a, unde e şi dirigintă. "Doamna noastră e cea mai bună profesoară din şcoală!", spune Andrei, cel care vorbeşte mai tot timpul, dar de data asta e aprobat şi de colegi. La capitolul materii preferate, nu pică toţi de acord. Unii zic istoria, alţii, geografia, iar alţii optează pentru dirigenţie. În sala de calculatoare le plac toate orele, mai puţin matematica. Li se pare grea, dar asta o recunosc doar cu juma' de gură ca să n-o supere pe doamna de Mate. Magda Colesniuc a făcut şi un proiect de programă "Legendă şi istorie". Pe care l-a şi aplicat. Şi toţi copiii au citit "Legendele Olimpului", după ce-au aflat povestea lui Schliemann, arheologul care-a descoperit Troia mergând pe firul Iliadei lui Homer.
E responsabilă şi cu activităţile extraşcolare. Excursiile, taberele - pe care Primăria le oferă premianţilor -, le pregăteşte de-a fir a păr înainte de-a pleca. Totul, de la excursii la jocuri şi recuzită. Iar după tabără, activitatea continuă în şcoală cu pregătirea copiilor mai slabi. Prima ieşire de anul ăsta a fost la Marea Curăţenie ("Let's do it, România") din 25 septembrie, când 32 de copii au curăţat plaja 23 August. "S-au distrat de minune! Au adunat 40 de saci de gunoaie plus o saltea de pat abandonată prin marginea pădurii. Cei de la Popasul Pescarilor au fost impresionaţi şi i-au servit cu peşte şi mere!", surâde ea entuziasmată.
Predă copiilor din Dulceşti din 1998. Îi place, s-a ataşat. Are părinţi care vin să o roage să fie diriginta copiilor lor. Ca să-şi completeze norma, după istorie a făcut şi geografie. Şi de anul ăsta predă şi la şcoala din Moşneni. O zi la una, o zi la alta, face naveta din Mangalia, cu microbuzul. Abonamentul de 200 de lei îi mai subţiază şi el salariul devenit străveziu după ce Guvernul i-a "recompensat" pe dascăli, "recunoscându-le" meritele prin ciopârţirea lefei. Scăzând transportul, profesoarei îi râmân în mână, în fiecare lună, 750 de lei.
Nu a avut niciodată vreun venit substanţial şi a fost nevoită să muncească în plus, verile. "Am fost ghid turistic, recepţioner şi cameristă", spune ea cu seninătate. "Nu mi-a fost ruşine de nici o muncă şi nici nu mi-e ruşine s-o recunosc."
Acum "l-am ascultat pe domnul Boc", râde ea. Şi lucrează, cu jumătate de normă, şi la Biroul de presă al Primăriei Mangalia. "În timpul şcolii, patru ore. În rest, cât e nevoie. În vacanţă am stat de dimineaţa până seara pe baricade (când nu eram la şcoală). Acum, dimineaţa merg la Primărie, la ora 11:30 ajung la şcoală şi trebuie să mă decuplez total, iar pentru asta, acolo trebuie să las totul ok. După şcoală mai trec pe la birou, iar în week-end sunt tot timpul acţiuni cu Primăria." Când ajunge acasă, seara, face mâncare în timp ce fetiţa îi citeşte temele. Noaptea scrie comunicate de presă ca dimineaţa să le transmită. Duminica îşi pregăteşte planurile de lecţii pentru săptămâna următoare. De la Primărie mai primeşte un salariu de 280 de lei - adică îşi scoate abonamentul pentru naveta la şcoală şi banii pentru nişte sandvişuri.
Acasă are un teanc de diplome obţinute la cursurile pe care le-a absolvit, în timpul liber, pe banii ei. Ultimul a costat 900 de lei plus naveta la Constanţa. "Am fost lăudaţi de cei de la Casa Corpului Didactic. Au spus că cei din mediul rural sunt mult mai activi şi fac mult mai multe cursuri decât cei din oraş". Şi mai are un teanc de diplome obţinute la fel şi fel de concursuri la care a participat cu copiii de la şcoală. "Nu au câştigat ei mari premii, dar au ieşit, au văzut..., au câştigat experienţă", zâmbeşte amar profesoara. "Că asta câştigăm noi în învăţământ: experienţă şi diplome". Se ocupă şi de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Mangalia. "De anul ăsta vrem să dăm drumul şi la cursurile de limbă rusă pentru copiii din comunitate." Şi mai are proiecte. Nu ştiu de unde stoarce timpul şi resursele. La şcoală vrea să facă un cerc de teatru, dar cea mai mare dorinţă a ei este să-i ducă pe copii la Alba-Iulia de 1 Decembrie. "Acolo simţi cu adevărat că eşti român şi nu ţi-e deloc ruşine cu asta!"
Deşi mărturiseşte că nu s-a simţit niciodată atât de umilită ca anul ăsta şi că a fost prima oară când s-a gândit să plece din ţară. Oriunde.
Citiţi şi:
● Lecţia unui pion
● "Copiii din mediul rural sunt oglinda pregătirii profesorului"
