x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Romanian Music Awards 2010 - aceeaşi Mărie, cu altă nominalizare

Romanian Music Awards 2010 - aceeaşi Mărie, cu altă nominalizare

de Catalina Iancu    |    09 Iul 2010   •   00:00

"Amazing"! Într-un an în care Paula Seling şi Ovi au urcat pe podiumul Eurovision, iar Altar merge la Wacken, cel mai mare festival de rock din lume, astfel de artişti n-au avut loc la gala "celor mai importante premii ale industriei muzicale româneşti". Cea de-a opta ediţie a Romanian Music Awards, organizată de Music Channel şi Radio 21, va avea loc, la 10 iulie, la Craiova.

Ce mică-i lumea muzicii, am putea spune, dacă ne uităm la nominalizaţii din acest an ai RMA. O mână de artişti, pe care-i găsim şi-i regăsim pe la mai toate cele 14 secţiuni. "Chica bomb" a lui Dan Bălan a explodat la trei categorii, Smiley şi Cheloo pleacă pe Marte de patru ori, Inna cu "Amazing" e peste tot, mai lipsea să fie trecută la DJ şi la grup! Aceleaşi piese, aceleaşi feţe: "Samba", "Morena", respectiv Andreea Bănică, Tom Boxer & Antonia. Ba chiar şi cam aceleaşi titluri pline de "love": "Love On You" - Anda Adam, "Burning Love" - Connect-R, "Love Stoned" - Akcent, "Stereo Love" - Edward Maya.

Nominalizările sunt următoarele:

Best Female: Anda Adam ("Love On You"), Andra ("Colţ de suflet" - ft Adi Cristescu), Andreea Bănică ("Samba"), Claudia Pavel ("Don't Miss Missing You"), Inna ("Amazing").
Best Album: David DJ ("Popcorn"), Inna ("Amazing"), Puya ("Romântisme"), Smiley ("Plec pe Marte"), Tom Boxer ft Antonia ("Morena").
Best Dance: Connect-R ("Burning Love"), Dan Bălan ("Chica Bomb"), David DJ & Donny ("So Bizarre"), Inna ("Amazing"), Tom Boxer ft Antonia ("Morena").
Best DJ: David DJ & Donny ("Temptation"), DJ Sava ft Raluka ("September"), DJ Andi ft Stella ("Freedom"), Liviu Hodor ft Tara ("Happy for You"), Tom Boxer ft. Antonia ("Morena").
Best Group: Akcent ("Love Stoned"), DJ Project ("Nu" - ft Giulia), Play & Win ("Only"), Simplu ("Puppet"), Voltaj ("Vara trecută").
Best Hip Hop: BUG Mafia ("Cu tălpile arse"), Grasu XXL ("Turnin'" ft Alex), Guess Who ("Locul Potrivit"), Puya ("Change" ft George Hora & Kamelia), Spike ("Scandal").
Best Male: Alex Velea ("Secret discret" ft Puya), Connect-R ("Burning Love"), Dan Bălan ("Chica Bomb"), Puya ("Change" ft George Hora & Kamelia), Smiley ("Plec pe Marte" ft Cheloo).
Best New Act: Edward Maya ("Stereo Love" ft Vika Jigulina), Liviu Hodor ("Happy for You" ft Tara), Mossano ("Indianotech"), Radio Killer ("Voila"), Roller Sis ("Se Thelo").
Best Pop: Alex Velea ft Puya ("Secret discret"), Anda Adam ("Love On You"), Andreea Bănică ("Samba"), Claudia Pavel ("Don't Miss Missing You"), Smiley ft Chello ("Plec pe marte").
Best Song: Andreea Bănică ft Dony ("Samba"), Connect-r ("Burning Love"), Edward Maya ft Vika Jigulina ("Stereo Love"), Inna ("Amazing"), Tom Boxer ft Antonia ("Morena").
Best Video: Akcent ("Love Stoned"), Andreea Bănică ft Dony ("Samba"), Dan Bălan ("Chica Bomb"), Loredana ("Like a Rockstar"), Smiley ft Chello ("Plec pe Marte").
Best Live face diferenţa, şi se vede cu ochiul liber: Direcţia 5, Iris, Ştefan Bănică jr, Smiley, Voltaj.
Best Rock. Ei, aici e durerea. Că Best Rock e orice altceva, numai rock nu: Blaxy Girls ("Nu suporţi"), Keo ("De ce te prefaci"), Publika ("Yesterday"), Voltaj ("Vara trecută"), Zero ("Lay Me Down"). Această rubrică ar trebui ori redenumită, ori scoasă cu totul din program, decât să se vândă prune pe post de mere.

În sfârşit, în 2010 am scăpat de Andreea Bălan la Best Web! La secţiunea amintită au fost nominalizate www.inna.ro, www.smileyonline.ro, www.guess-who.ro, www.alexvelea.com şi www.andreeabanica.com.

×
Subiecte în articol: muzica