x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Apel pentru ajutorarea comunităţilor româneşti

Apel pentru ajutorarea comunităţilor româneşti

20 Oct 2010   •   00:00

Congresul Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, aflat la cea de-a doua ediţie, s-a desfăşurat în perioada 14-16 octombrie 2010 la Chişinău, Republica Moldova.



Tema "Presă-Putere-Democraţie" a fost dezbătută în secţiunile: presa de limba română din afara României, televiziunea şi radioul public, presa şi puterea din Republica Moldova în campania electorală, presa culturală de limba română, presa de limba română vs. presa de limba rusă/maghiară/sîrbă/ucraineană, presa de investigaţie.

La eveniment au participat aproximativ 100 de jurnalişti, formatori de opinie, observatori ai fenomenului media, oameni politici şi de cultură din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia şi România. Lucrările congresului s-au bucurat de prezenţa preşedintelui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, viceprim-ministru pentru reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova, Victor Osipov, a primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi a secretarului de stat în Guvernul României, Eugen Tomac.

Concluziile rezultate în urma celor trei zile de discuţii impune Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români să avertizeze guvernele din Serbia şi Ucraina că îşi rezervă dreptul să protesteze la organismele internaţionale împotriva nerespectării prevederilor legislative cu privire la susţinerea presei scrise de limba română.

De asemenea, FIJR susţine jurnaliştii de limba română din Ungaria în demersurile lor de sancţionare şi eliminare a fenomenului deturnării obiectivelor autoguvernării minorităţii româneşti din Ungaria în scopuri financiare.

FIJR cere Guvernului sârb să asigure tratament nediferenţiat pentru românii de pe Valea Timocului şi cei din Voivodina.

Totodată, FIJR susţine elaborarea unui cadru legislativ care să elimine monopolul de pe piaţa de publicitate din Republica Moldova şi să asigure un mediu concurenţial onest în mass-media.

FIJR face un apel colegial pentru ca publicaţiile din România să reflecte problemele cu care se confruntă comunităţile româneşti din ţările vecine.

Premiul FIJR pentru activitate jurnalistică a fost acordat Evei Iova, redactorul-şef al săptămânalului Foaia Românească, din Ungaria. Acesta a fost înmânat de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

La finalul lucrărilor a avut loc Adunarea Generală a FIJR, în cadrul căreia au fost prezentate raportul de activitate 2009-2010, strategia pentru anul următor şi s-a stabilit ca în 2011 ediţia a treia a Congresului să se desfăşoare la Cernăuţi, Ucraina.

×
Subiecte în articol: observator