x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ecaterina Andronescu, ameninţată de Boc

Ecaterina Andronescu, ameninţată de Boc

de Eugenia Mihalcea    |    19 Sep 2009   •   00:00
Ecaterina Andronescu, ameninţată de Boc
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va fi demis în cazul în care nu anulează ordinul care îi conferă dreptul de a schimba directorii de şcoli, după cum a ameninţat ieri premierul Emil Boc. Liderul PSD, Mircea Geoană, spune însă că decizia înlocuirii din funcţie a ministrului Educaţiei nu poate fi luată de premierul Boc singur, ci trebuie discutată în coaliţie.



Premierul Boc a avertizat ieri că, dacă ordinul va fi aplicat, ministrul va fi schimbat din funcţie. Şeful Guvernului a precizat că a discutat telefonic cu Ecaterina Andronescu, i-a cerut să retragă acest ordin şi a fost asigurat că noua prevedere nu va fi pusă în aplicare. Ministrul Educaţiei însăl-a contrazis pe premier şi a declarat că nu este obligată să urmeze directiva acestuia. "Eu nu cred că trebuie neapărat să urmez Guvernul, pentru că nu face nici un ministru lucrul acesta în legătură cu fiecare dintre ordinele pe care miniştrii le dau", a declarat Andronescu la Antena 3. "Ceea ce am constatat eu de la acest început de an şcolar este că foarte multe asemenea numiri cu delegaţii au avut loc în multe dintre judeţele ţării. Asemenea numiri cu delegaţie, fără concurs, eu le-am apreciat ca fiind mai ales numiri pe criterii politice. Legislaţia stabileşte că directorii de şcoală sunt produsul unui concurs pe care îl organizează Inspectoratul Şcolar şi, după concurs, numirea directorilor se face prin ordin de ministru", a explicat ministrul Educaţiei. Ieri, la Galaţi, ea a declarat că nu a apucat să dea explicaţii cu acest ordin. " Este datoria mea să aduc aceste clarificări. Nu am avut atenţia necesară să putem comunica exact ce-a dorit ordinul. Cineva rău intenţionat, care nu s-a uitat în ordin, putea să interpreteze în felul acesta, că vreau să întăresc puterea decizională a ministerului. Nu, nu acesta era sensul ordinului", a declarat Andronescu. Premierul Emil Boc consideră însă că ordinul semnat de Ecaterina Andronescu este total opus viziunii promovate prin proiectul de Lege al Educaţiei Naţionale, asumat de Guvern în Parlament.

RECLAMAŢII DIN ŢARĂ PRIVIND NUMIRI POLITICE

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin care abrogă prevederile Legii statutului cadrului didactic ce abilitau inspectorii şcolari generali să facă detaşări pentru funcţiile de conducere, noii directori urmând să fie numiţi prin ordin de ministru, la propunerea inspectoratelor. Ordinul, emis miercuri de Andronescu, prevede încetarea numirilor cu delegaţie a directorilor de şcoli, care erau făcute de inspectorii şcolari generali. Potrivit Ordinului nr. 5139/16.09.2009, "detaşarea în interesul învăţământului pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat neocupate prin concurs se realizează prin ordin al ministrului Educaţiei, la propunerea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolară". Ecaterina Andronescu a spus joi că prin ordinul care abrogă prevederile Legii statutului cadrului didactic, ce abilitau inspectorii şcolari să facă detaşări pentru funcţiile de conducere, a vrut să se asigure că numirile directorilor nu sunt făcute politic. Potrivit ministrului, funcţiile de director erau ocupate prin concurs, iar în cazul în care, în urma concursului, posturile rămâneau vacante, numirile se făceau prin delegaţie până la organizarea concursului. "Am primit numeroase sesizări din toate judeţele ţării, printre care amintesc Tulcea, Botoşani, Dolj, Olt, chiar cazuri în care există câteva sute de reclamaţii într-un judeţ, prin care ni se semnalau numiri politice în cazurile directorilor de şcoli. Prin ordinul emis am vrut să evităm introducerea politicului în unităţile de învăţământ", a spus Andronescu.

×
Subiecte în articol: politic