x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Furt de energie electrică la Porţile de Fier

0
12 Mar 2009 - 00:00

România a avut, în 1989, o dispută diplomatică cu Iugoslavia, pe motiv că ţara noastră fura energie electrică de la Porţile de Fier. Curentul consu­mat de industria energofagă socialistă a fost returnat iugoslavilor în 1990, când ţării noastre i-a revenit o cotă mai mică din energia produsă de hidrocentrală.



"Produceam mai mult decât aveam voie, cu circa 5% mai mult abatere de la norme. Practic, golisem lacul de acu­mulare", ne-a precizat Marian Cernat, director adjunct al Dispeceratului Energetic Naţional (DEN) din ca­drul Transelectrica. Cernat povesteşte că Petre Fluture, ministrul Energiei Electrice în acel an, a intervenit direct în urma unei muştruluieli în Guvern. "Să opreşti Porţile de Fier şi să creşti frecvenţa!", a sunat ordinul ministrului, îşi aminteşte Marian Cernat. "Apă­ru­seră articole în presa externă că Ro­mâ­nia fură energia, era practic un îm­prumut forţat, pentru că partea ro­mână uzina apa pe partea sa mai mult decât avea voie", spune directorul DEN. Frecvenţa curentului electric era de 47 Hz, deşi normalul era de 49,5-50,05 Hz. Mai exact, foamea de ener­gie electrică din România era atât de mare, încât centralele rămâneau pornite foarte mult timp pentru a genera curent. Numai că scăderea sub anumiţi parametri risca să deterioreze foarte grav instalaţiile. "Ultima speranţă era deconectarea Alro, care ar fi redus consumul cu 350-400 MW în fiecare oră şi astfel se reechilibra sistemul, completează Cernat. "Mi­nistrul avea un display pe care vedea că nu se opreşte centrala de la Porţile de Fier şi aveam fizic de unde să producem altă energie", a adăugat Cernat. Problema cu iugoslavii s-a rezolvat după 1990, când autorităţile ro­mâne au convenit ca, pentru o pe­rioa­dă, noi să producem mai puţin la Porţile de Fier şi ei mai mult, astfel că energia "împrumutată" a fost răs­cum­părată printr-un program de re­tur­nare stabilit de o comisie mixtă. Exis­ta un dispecerat pentru statele CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – n.r.), dar deciziile acestuia erau consultative. Statele membre ale CAER erau Uniunea Sovietică, Repu­blica Democrată Germană, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi Ro­mâ­nia. "Se săturaseră de noi ca de mere acre. N-aveai voie să faci mai mult de 20 de cereri de curent electric într-o lună sau peste 10.000 MW."

Curent de la prim-secretarul de partid
Anumite instituţii erau exceptate de la tăierea furnizării de curent electric. Cornel Erbaşu, dispecer-şef în cadrul DEN, îşi aduce aminte că spitalele, grădiniţele şi creşele nu intrau pe lista unităţilor unde se tăia furni­zarea curentului. După care urmau fermele de porci şi cele de păsări, unde dacă s-ar fi oprit ventilaţia sau alte sisteme atunci mii de animale ar fi murit şi pagubele ar fi fost foarte mari. De asemenea, alimentarea cu apă a oraşelor avea energie continuă din cauza riscului de boli. Minele subterane se numărau şi ele printre priorităţi pentru evacuarea apei şi ventilarea aerului, ca să se protejeze vieţile minerilor. "Cu locuinţele exista un sistem de sacrificiu care se rotea în fiecare judeţ, îşi aduce aminte dipl. ing. Cornel Erbaşu. La nivel oficial, Dispeceratul nu spunea nimănui ce şi cum să deconecteze în problema locuinţelor. Doar în cazul unor evenimente speciale în sistemul energetic, cum ar fi scăderea puterii ca urmare a opririi unui grup sau ca urmare a indisponibilizării unei linii de transport, se dispunea oprirea unor fa­brici sau combinate. Practic, fiecare judeţ avea o putere repartizată. Acolo, în funcţie de necesităţile locale, prim- secretarul Partidului Comunist practic decidea tăierea curentului electric pentru locuinţe. În marile oraşe se tăia cu rândul, pe cartiere."  

Pază armată
Ceauşescu a trăit pe tot parcursul anului 1989 cu impresia că alte state subminează economic România. "În sediu erau mereu ofiţeri de armată şi colonei, se declarase starea de necesitate pe motiv că economia este sa­botată, povesteşte Marian Cernat. În camera de comandă (a Dispeceratului – n.r.) era zi-noapte un soldat înarmat până la Revoluţie. Şi în termocentrale fuseseră puşi soldaţi ca pază." Militarii aveau şi alt scop – a completat intrelocutorul – şi anume acela de a ajuta muncitorii "să mai dea la lopată cărbune pentru ardere".

În 1989, centralele termoelectrice pe cărbune, gaze naturale sau păcură împreună cu hidrocentralele nu produceau energie la nivelul puterii ma­xime de care dispuneau "pe hârtie" şi abia se acoperea consumul. "Când grupurile de 330 MW de la Turceni mergeau cu 180 MW era sărbătoare, îşi aminteşte Cernat. Importam de la ruşi energie pe linia Roşiori-Mucaceva. După Revoluţie am obţinut un ajutor de energie electrică de la Germania constând în 2-300 MW în fiecare oră timp de câteva luni bune ca să trăiască sistemul energetic."

"Era programat ca zilnic centralele să producă o anumită cantitate de energie, dar aproape niciodată nu o realizau, ne-a precizat Erbaşu. Ba mai mult, deşi aveau programată spre producţie o anumită cantitate şi realizau mult mai puţin, câteodată centralele raportau umflat şi puţinul produs."

De exemplu, rapoartele Dispecera­tului pentru data de 28 ianuarie 1989 arătau că termocentrala Turceni – deşi avea pe hârtie o putere instalată de 2.310 MW – trebuia să producă în fiecare oră doar 735 MW. Din care se realiza doar 650 MW. "Din această cantitate, 40-50 MW s-ar putea să fie măsluite, adică de a fi raportaţi în plus, deşi nu se produceau fizic", arată Erbaşu.

Marian Cernat a adăugat că tot ce se făcea era "cu hei-rupul" şi la co­mandă, astfel că tehnicienii nu aveau timp să îşi facă treaba. Rapoartele lunare ale Dispeceratului arată că aproape zilnic se spărgeau ţevile cazanelor la diverse termocentrale. "În centralele pe căr­bune, reducerea de putere în cursul zilei a fost datorită grupurilor oprite accidental de 2.165 MW (total – n.r.); indisponibilităţii unor agregate au­xiliare, de 260 MW", comentează sec raportul zilei de 28 ianuarie. La capitolul evenimente deosebite, se men­ţionează oprirea la ora 8:06 a grupului 3 de la Turceni, de 330 MW ("prin nivel minim de apă în gazor a rămas oprit, cazanul având ţevi sparte"). "Se cârpeau ţevile, şi în 8-10 ore grupul era din nou în folosinţă, explică Erbaşu. Materialele nu erau din cele mai bune, iar tehnicienii lucrau sub presiunea de a pune grupul în folo­sinţă cât mai repede. În puţin timp, ceva se strica din nou."

Antiotrăvire
De multe ori, anumite părţi ale sistemului energetic românesc funcţio­nau pentru a nu pune în pericol oa­menii, alte activităţi economice sau chiar construcţii. "Hidroecentralele mai mergeau şi pentru diluţia apei care se deversa în râuri, cum ar fi amoniac sau produse azotoase, ca să nu se otrăvească oamenii şi animalele. Alimentarea cu apă industrială era necesară pentru diverse fabrici, pescăriile mai aveau nevoie de apă, plus că dacă porneau turbinele prea repede că­deau malurile barajelor sau se antrena barajul şi se făceau şuvoaie. Mai erau probleme de navigaţie pe Du­năre la Porţile de Fier şi nici să nu se inunde şantierele na­vale", spune dispecerul-şef Cornel Erbaşu.

Potrivit statisticilor DEN, cea mai mare pană de curent din 1989 a fost consemnată în 28 ianuarie, când declanşarea liniei Isaccea- Smârdan a lăsat fără curent electric Fabrica de oxigen Galaţi, Combinatul Siderurgic Galaţi (Sidex), Laminorul Galaţi, Portul, Fabrica Textilă Galaţi, Şantierul Naval Galaţi, Fabrica Progresul Brăila, Laminorul Brăila, şantierul din ace­eaşi localitate şi fabrica de chibrite PAL. În aceeaşi zi, linia care alimenta Slatina a ieşit din uz, astfel că şi Uzina de aluminiu (Alro) a stat câteva ore fără curent electric.
Citeşte mai multe despre:   special,   energie,   curent,   porţile fier,   cernat

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de