x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Legea 402 – Bea şefu', bem şi noi!

0
Autor: Lacrima Andreica 05 Mai 2009 - 00:00

Sticla de lapte vopsită cu Duco alb şi umplută cu "pălincă", "deţul" ascuns printre feliile de pâine sau în sticluţe de penicilină golite, ori ascuns în sticlele de spirt sanitar, "camera de şedinţe urgente" sunt doar câteva dintre amintirile foştilor angajaţi ai fabricilor din industria grea clujeană.



Creativitatea românului - drept e că în întreprinderile clujene nu lipsea. Dimpotrivă, exista cu pri­sosinţă, mai ales atunci când era vorba de introducerea şi consumul băuturilor alcoolice "în fabrică". Foştii muncitori cu merite în munca socialistă îşi amintesc acele vremuri cu o vădită nostalgie. Era împotriva Legii 400 să consumi alcool la locul de muncă. Dar, cum până şi şefii sufereau de această meteahnă, poporul muncitoresc şi-a făcut lege proprie: Legea 402; şi s-a mers până într-acolo încât această "făcătură" devenise acţiune iniţiatică pentru novici angajaţi şi practicanţi.

"Şi bărbaţii erau băutori, da' o femeie deprinsă cu băutura era pericol public la sticlele pe care le doseam cu greu în fabrică. Beau colegele mai ceva ca noi, bărbaţii, şi culmea e că erau şi mai rezistente la băutură ca noi", îşi aminteşte Sandu Podar, fost muncitor într-una dintre secţiile întreprinderii Metalul Roşu.

Se bea orice, oricât şi se făceau reţete care mai de care mai inovative. De muncă era şi nu prea mai era, îşi amintesc oamenii, mai ales în 1989. "Eram plătiţi în acord, salariile ne veneau mereu mai puţin, adică primeam între 45% şi 75% din sala­riul stabilit. Oricum n-aveai ce face cu banii ăia, pentru că nu prea mai aveai ce cumpăra cu ei, dar era demoralizator. În magazine nu mai găseai nimic, bătălia pentru fiecare bucăţică de pâine sau te miri ce alt produs era maximă. În fabrică eram ca într-un sat. Se bea mult, se bea orice, de la alcool dublu rafinat, care era o delicatesă în acele zile, pentru că era rar, şi până la loţiunile de masaj cu alcool în ele. Le distilau şi le beau", îşi aminteşte şi Angela M., muncitoare în aceeaşi fabrică.


LA ŞEDINŢĂ
Sandu Podar îşi aminteşte şi acum "parolele" care îi scoteau pe muncitorii deveniţi prieteni de pahar din ochii directorilor: "Măi, mă băgaţi în nenorocire. Măcar mergeţi şi beţi în boxă, să nu vă vadă toată fabrica, ori, Doamne-fereşte!, chiar directorul. Aşa ne zicea maistrul. Aveam «sală de şedinţe», unde ne adunam pe rând. Era mai după menghine, aşa, să nu fie în ochii tuturor. De departe, dacă te uitai, vedeai doar o grupă de oameni. Aşa că dacă cineva întreba, eram la şedinţă. Ne adunam acolo, beam şi dormeam. Tot nu mai era nimic de făcut, că nu prea mai aveam comenzi, şi chiar dacă erau tot aia era. Că timpu' trecea, banii oricum veneau şi tot nu conta ce şi cât făceai, tot banii ăia îi luai. Luai prime, dacă ştiai cui să dai, cu cine să bei. Dar acolo greu ajungeai. Aşa că majoritatea se aduna la «şedinţe urgente».

Era totuşi multă bătaie de joc faţă de toţi şi toate în ultimul timp în fabrici. Şi mai ales faţă de muncă. Să mă fi văzut tata că făceam aşa, îmi altoia o scatoalcă după ceafă cât de mare eram. Tata a fost ţăran simplu. Toată viaţa lui a muncit pe câmp şi la oi. A scăpat de colectivizare, că acolo unde aveam noi casa nici dracu' nu urca şi, oricum, nu se făcea nimic.

Or fi trecut ei comuniştii prin oareşce acte că e şi ăla pământ colectivizat, da' tata n-a trecut prin naţionalizare şi nici prin cote. Muncea jos în sat la colectiv şi acolo şi-a făcut o pensioară. Aşa că tata nu ştia ce e aia muncă comunistă, ori să-ţi baţi joc de muncă. A murit săracu', Dumnezo' să-l ierte, şi n-a înţeles de ce oamenii îşi bat joc de ei şi de munca lor".
CREATIVITATE CINCINALĂ
"Cam o dată la cinci ani musai se schimbau regulile în care aduceai băutura în fabrică, continuă Sandu Podar. Aşa ziceau ăi bătrâni în fa­brică. Aveam colegi care lucrau acolo de la început. Aveau 30 de ani de muncă şi mai bine. Era o glumă. Că de schimbat metoda, o schimbai când se schimbau şefii sau dacă se mai prindeau unii şi alţii şi mai luau la puricat prostimea.

Dacă te aveai cu portarul şi cu şefu' de echipă, funcţiona Legea 402. Dacă nu te aveai cu ăştia, intrai pe Legea 400 şi te penalizau de nu te vedeai la salariu sau la zile libere. Vopseam cu vopsea albă, cu Duco ori ce se nimerea, sticlele de lapte de un litru. Îl primeam de la fabrică, ne era recomandat. Aşa că, dacă te întreba cineva ce ai, aveai lapte. Înăuntru era palincă, dacă era. Dacă nu, era ce se nimerea. Băutură să fie. Că nu mergea lucrul fără de ea.

Alteori duceam spirtul dublu rafinat în sticluţe de penicilină, aşa erai «sub tratament». Şi te tratai cu deţu' de minune! Cele mai bune erau co­nia­cu­­rile cu palinca. Da' era tot mai greu de găsit materia primă pentru conia­curile de ouă, mai ales spre sfârşitul lui '89. Iar afinata sau zmeurata ori cine ştie ce alte invenţii le aveai abia prin ianuarie bune şi gata. Ori în 1989 n-am mai prins zilele alea. Cel puţin nu eu.

Am plecat din fabrică ime­diat după Revoluţie. Dar şi acum, când ne întâlnim cu foşti colegi, ne aducem aminte de toate peripeţiile astea, de Legea 402, de cum ne sim­ţeam ca într-un sat, cu bunele şi relele lui. E ceva ce am pierdut pentru a câş­tiga altceva. Vremurile alea nu s-or mai întoarce. Erau altfel relaţiile între oameni. Aveam timp unii pentru alţii, da' ne şi temeam unii de alţii."
Citeşte mai multe despre:   special,   fabrica

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de