x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Papa, Bush şi Gorbaciov, pictaţi în Biserica înfrăţirii din Petreşti

Papa, Bush şi Gorbaciov, pictaţi în Biserica înfrăţirii din Petreşti

de Lucian Dobrater    |    16 Iun 2010   •   00:00
Papa, Bush şi Gorbaciov, pictaţi  în Biserica înfrăţirii din Petreşti

Pentru prima dată în analele religiei şi credinţei ortodoxe, în noua biserică din Petreşti - Alba sunt pictaţi cei trei mari bărbaţi ai omenirii care au contribuit decisiv la demolarea comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov. Alături de aceştia, în biserica din Petreşti şi-au mai găsit loc numeroase alte picturi unicat într-un locaş sfânt ortodox, iar în curtea acesteia se află un Monument al Eroilor, în formă de obelisc, de asemenea unic în Europa, prin care sunt cinstiţi, deopotrivă, eroii români şi saşi, duşmani pe câmpurile de luptă ale războaielor mondiale...

Biserica din Petreşti este impunătoare. Albă în exterior, seamănă cu o catedrală occidentală. Deasupra intrării tronează o inscripţie cu litere de aur: "... Aici este biserica lui Dumnezeu, aici este poarta cerului" (Facere 28,17). Intri pe uşă şi rămâi perplex! Pe holul de la intrare, pe peretele din dreapta, sunt pictaţi, "nu între sfinţi, ci între oamenii providenţiali ai Terrei din amurgul celui de al doilea mileniu", după cum spune preotul Alexandru Coman, distrugătorii comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov. Sub ei, sunt scrise cu litere de-o şchioapă cuvintele "Când omul striga: «Opriţi Planeta, vreau să cobor». Dumnezeu, prin aceşti trei oameni providenţiali, a schimbat mersul lumii". Pe peretele din stânga intrării sunt pictaţi, tot pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, cei trei mari poeţi ai Ardealului: George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga, chipurile lor fiind însoţite de inscripţia "Poeţi care au plâns durerile Ardealului şi au înveşnicit ţăranul şi satul românesc-transilvan".

Caruselul picturilor unicat din biserica din Petreşti nu se opreşte însă aici. Iarăşi pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, la intrarea propriu-zisă în locaş, în stânga şi în dreapta, se găsesc alte două picturi cu o valoare unicat atât din punct de vedere religios, cât şi interconfesional. Astfel, pe peretele din dreapta sunt pictaţi, în mărime naturală, defunctul Patriarh al României, Prea Fericitul Teoctist, alături de defunctul episcop Greco-Catolic Inochentie Micu Klain, iar pe peretele din stânga ÎPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, este zugrăvit alături de fostul episcop Luteran Albert Klein, care în tinereţe a fost preot evanghelic în Petreşti. În mijloc, între cele două fresce sunt înscrise cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină, care se constituie într-un testament şi o pledoarie pentru unitatea lumii creştine: "Părinte, Eu pentru aceştia mă rog ca toţi să fie una...", părintele Coman fiind de părere că, aşa cum există un singur Dumnezeu, aşa ar trebui să fiinţeze o singură biserică...

Tot ca noutăţi absolute într-o biserică ortodoxă, în pridvorul celei păstorite de preotul Alexandru Coman sunt pictaţi cei doi mari filozofi greci, Platon şi Aristotel. "Cei doi nu au intrat în biserică, ci în pridvorul ei, din raţiune", mărturiseşte părintele Coman. De asemenea, în locaşul din Petreşti, scena Naşterii Domnului este modificată într-un mod cât se poate de original. Astfel, în locul celor trei magi care veneau din fundul Caldeei sau Ecbatana, aducând întreite daruri la ieslea revelatoare a Betleemului, tronează trei mari domnitori români - Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, iar ciobanii din aceeaşi scenă sunt îmbrăcaţi cu toţii în haine specifice Mărginimii Sibiului.

Doar la intrarea în biserică, în spatele credinciosului, sunt pictaţi, la dimensiuni mai mici, întemeietorii acestui locaş unic în ortodoxie - fostul episcop de Alba Iulia în perioada 1975-1990, Emilian Birdaş, şi preotul-paroh Alexandru Coman, păstorul duhovnicesc al celor peste 500 de ortodocşi din Petreşti.

Despre pictarea celor trei mari bărbaţi ai omenirii, Papa, Bush şi Gorbaciov, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj are o opinie pertinentă şi pragmatică. "În hol, într-adevăr pictura şochează, însă Biserica de Vest a făcut un pas spre împăcarea cu modernismul încă din Renaştere, vezi Capela Sixtină. Biserica Ortodoxă Română a rămas într-adevăr în nişte canoane... Este un punct de vedere unic, care schimbă oarecum aspectul în ceea ce priveşte relaţia BOR cu politica. Faptul că se recunoaşte cine au fost demolatorii comunismului este un mare lucru. Să nu uităm că BOR a fost acceptată tacit de comunişti, adică nici nu i s-a dat în cap, dar nici nu a fost recunoscută ca lumea, a fost un prejudiciu pentru noi...

Faptul că BOR este pe primul loc după 1989 în ceea ce priveşte încrederea românilor se datorează şi celor trei mari conducători, aşa că ideea părintelui Coman a fost genială. Pictura celor trei reprezintă însăşi deschiderea, eliberarea, dar niciunde şi niciodată acest moment nu a fost consemnat într-o biserică. Este un merit istoric, cred eu", a subliniat pictorul Nicolae Govoreanu, care a lucrat şase ani la această operă de artă.

Nu se ştie cu exactitate şi nici nu contează prea mult cât a costat ridicarea bisericii din Petreşti. Numai un metru pătrat de pictură valora la vremea respctivă 24 de dolari SUA... Biserica este de o frumuseţe aparte, cu două etaje, cu încălzire centrală subterană, iar picturile inedite reprezintă doar o parte din arhitectura deosebită a realizării ortodoxe de la Petreşti. Întreaga lucrare s-a realizat în 14 ani, din contribuţiile tuturor credincioşilor din localitate, fie români sau saşi, dar şi a multor alţi oameni de bine din ţară şi străinătate care au făcut donaţii. Nici un leu nu a fost de la stat! O văduvă, spre exemplu, şi-a dat ultimul bănuţ, iar marii sponsori au ajutat după posibilităţi. Peste 200 de credincioşi au achiziţionat stranele din biserică, contra sumei de 3,5 milioane de lei vechi la nivelul anului 2001, pentru tot restul vieţii!, iar numele lor este încustrat pe fiecare loc în parte.

Preotul paroh Alexandru Coman, în vârstă de 62 de ani, slujitor de 26 de ani în Petreşti, ctitorul incredibilului locaş, are o viziune originală în legătură cu picturile comandate. "Consider că toţi cei trei mari conducători ai omenirii sunt asemănători lui Constantin cel Mare, care în anul 1319 a dat libertate de manifestare creştinilor, pe care Biserica l-a aşezat lângă apostoli. Tot aşa, aceşti trei mari oameni au schimbat mersul lumii, lor le datorăm ridicarea şi libertăţile de astăzi. Susţin că Biserica ar trebui să-i declare sfinţi, pentru că ne-au izbăvit pentru totdeauna de acel sistem opresiv", ne-a declarat părintele Alexandru Coman, un om de o modestie rar întâlnită, nici măcar fotografiat nu s-a lăsat...

În ceea ce priveşte asocierea reprezentanţilor BOR cu cei greco-catolici şi evanghelişti, Alexandru Coman este de părere că reprezentarea celor trei mari ramuri creştine, Ortodoxismul, Catolicismul şi Protestantismul, face din Biserica din Petreşti "o adevărată biserică a înfrăţirii confesionale". ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, cel care a fost de acord cu picturile respective ale preotului Coman, a subliniat, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional: "Părintele Coman a avut întotdeauna idei deosebite, oarecum la zi. Sigur că pictura bisericii din Petreşti nu intră neapărat în tradiţia picturii bizantine, dar şi în erminia (tipar al felului în care se aranjează scaunele în biserici - n.a.) bisericilor din Moldova erau reprezentaţi tracii ca nişte cuceritori... Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu văd nici un lucru rău în reprezentarea aceea". Cât despre cealaltă idee revoluţionară a părintelui Coman, cea a unei biserici a înfrăţirii confesionale, ÎPS Andrei a precizat: "Este idealul pe care orice creştin serios îl are - ca odată, într-o zi, toţi să fie una..."

"Sigur că pictura bisericii din Petreşti nu intră neapărat în tradiţia picturii bizantine, dar şi în erminia bisericilor din Moldova erau reprezentaţi tracii ca nişte cuceritori... Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu văd nici un lucru rău în reprezentarea aceea"
ÎPS Andrei Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia

×
Subiecte în articol: special