x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea unui înger: Connie Talbot

0
Autor: Roxana Ioana Ancuta 06 Iul 2008 - 00:00
Povestea unui înger: Connie Talbot
Vezi galeria foto


Există în Marea Britanie o fetiţă care a cucerit zeci de milioane de oameni. Este vorba despre Connie Talbot, un copil cu o voce superbă. A devenit faimoasă o dată cu participarea la show-ul de televiziune Britain’s Got Talent. Impresionanta poveste a unui talent pe care alţii se chinuiesc să-l obţină.

Connie, fetiţa din Marea Britanie care a cucerit zeci de milioane de oameni, are o poveste impresionantă. De fapt, ea însăşi este impresionantă. Connie Talbot, un înger de copil, cu o voce aproape ireal de frumoasă.


Avea şase ani şi doi dinţişori lipsă atunci cînd a păşit prima dată pe scenă, la Britain’s Got Talent, un show de televiziune asemănător Megastar-ului, în faţa unui juriu exigent: Simon Cowell, producător muzical, prezentator tv şi actor, cunoscut drept “Mr Nasty” din cauza sincerităţii sale debordante, pe care o afişează fără menajamente, Piers Morgan – cunoscut editor la “Daily Mirror” şi actriţa britanică Amanda Holden. S-a întîmplat în iunie, anul trecut. Era ca o rază de soare. Uşor timidă, dar curajoasă, păşind hotărîtă în faţa unui public numeros, dar mai ales a celor care aveau să decidă dacă micuţa va merge mai departe în concursul talentelor. Era momentul ei. Fetiţa, cu o faţă de poveste, cu un zîmbet ceresc, cu obrajii atinşi de rozul purităţii şi al inocenţei, îmbrăcată într-o bluziţă la fel de roz şi pantalonaşi haioşi, cu un păr lung aproape blond, şi breton, îi cucereşte pe toţi de la prima apariţie. După un scurt dialog între ea şi Piers Morgan, Connie dă glas minunii. Cîntă “Somewhere, over the rainbow”. Glăsciorul ei tremurînd i-a impresionat pe toţi din primele secunde, iar Amanda Holden nu şi-a putut abţine lacrimile pe care o voce de copil i le-a cules una cîte una din adîncul sufletului ei. A fost acceptată pentru următorul nivel al concursului şi pentru următorul, şi următorul şi a ajuns în finală. Nu a cîştigat ea concursul – s-a clasat pe locul doi –, dar a reuşit în cîteva momente să cucerească zeci şi zeci de milioane de oameni care i-au vizionat, mai apoi, clipurile pe Youtube.

Cu glasul ei, Connie îi dusese pe toţi cu ea, undeva... deasupra curcubeului. Connie, o revelaţie de copil... “Tot timpul am vrut să cînt în faţa lui Simon Cowel”, spunea fetiţa înaintea show-ului, “iar eu aş fi foarte fericită ca el să mă asculte cîntînd”. E adevărat, fusese dorinţa ei de dinaintea concursului, de fapt singurul motiv pentru care a dorit să vină la Britain’s Got Talent. Connie, fetiţa care cîntă de dimineaţa pînă seara, oriunde s-ar afla, căreia bunica îi cînta “Somewhere, over the rainbow”, care nu a luat niciodată lecţii de canto sau orice alte îndrumări de specialitate, care îi alina durerea mamei ei după ce bunica a murit, cîntîndu-i “What a wonderful world”. Pur şi simplu are un talent pe care alţii se chinuie să-l dobîndească, pentru care alţii dau bani grei şi poate nu-l ating niciodată. Dar talentul nu se cumpără. Şi mai ales naturaleţea unui suflet.

A devenit îndrăgită de milioane de oameni. Şi-a făcut fani. Primeşte zilnic sute de mesaje din partea fanilor, a scos două albume muzicale, primul (care cuprinde piese ca “Somewhere over the rainbow”, “Imagine”, “I have a dream”, “White Christmas”, “I will always love you”) recompensat cu discul de aur, cel de-al doilea abia fiind lansat pe piaţă.

Connie a fost într-un turneu de promovare a albumului în Korea, Taiwan, Singapore, Hong Kong, Polonia, a participat la show-uri tv şi conferinţe de presă, a cîntat life, s-a întîlnit cu fani. Cu oameni în jurul ei, Connie e toată numai un zîmbet. “Somewhere, Over the Rainbow” este cîntecul pe care Connie l-a interpretat la înmormîntarea bunicii ei, cea care, în timpul vieţii, obişnuia să-i cînte micuţei. În ciuda popularităţii pozitive care s-a creat în jurul ei, părinţii fetei au admis că există şi efecte nedorite ale acestei întîmplări, fiind nevoiţi să-şi schimbe numărul de telefon şi să-i angajeze lui Connie un bodyguard.

Aşadar, Connie, fetiţa din Streetly, West Midlands, Marea Britanie, descoperită în cadrul programului de televiziune Britain’s Got Talent, din iunie 2007, a cucerit lumea. Este mai greu de imaginat ori de descris felul în care cîntă, dar mult mai uşor de ascultat:
http://www.youtube.com/user/marcmarot?ob=4
http://www.youtube.com/watch?v=QWNoiVrJDsE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=3QUh6CLBZN8
http://www.youtube.com/watch?v=jvGR1PFqUMA
http://www.youtube.com/watch?v=AQ3ovip0tPE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=hKygaCUsfYo&feature=related
http://profile.myspace.com/index.cfm?fuseaction=user.viewprofile&friendid=216074928
www.connietalbot.com

Am realizat un interviu cu micuţa Connie Talbot, prin intermediul internetului (şi cu ajutorul echipei care o manageriază), şi de aceea poate că nu am reuşit să aflăm de la ea tot ce ne-am fi dorit sau în forma cea mai bună.


Jurnalul Naţional: Connie, ţi-am văzut, cred, toate clipurile postate pe Youtube, inclusiv cel al primei tale apariţii în faţa juriului de la “Britain’s Got Talent”, atunci cînd ai cîntat “Somewhere Over the Rainbow”. Ai făcut oamenii să plîngă. Atît de frumos ai cîntat. La ce te gîndeai tu în momentul în care le cîntai celor din juriu şi publicului?

Connie Talbot: Pe scenă cîntam “Somewhere, Over the Rainbow” şi în acel moment mă gîndeam la bunica mea, care obişnuia să-mi cînte acest cîntec. Am vrut să cînt la fel de bine ca şi ea.

 

 

De ce-ţi place să cînţi?

Pentru că îmi place să cînt în faţa oamenilor şi încerc să-i fac fericiţi, dacă pot.

 

 

Cînţi mult?

Cînt şi eu cît pot de mult. La şcoală, dar mai mult pe acasă. Îmi place să ascult alţi cîntăreţi, dar mai cînt şi eu o dată cu ei.

 

 

Şi care-i cîntecul tău favorit?

Cîntecul meu preferat este şi va fi mereu “Somewhere Over the Rainbow”

 

 

Ce hobby-uri ai tu, Connie?

Îmi place să cînt, să înot, să citesc, să colorez şi să decupez figurine din hîrtie.

 

Nu ai emoţii cînd apari în emisiuni tv sau în faţa atîtor oameni care sunt numai ochi şi urechi la tine? Am văzut că ai călătorit mult în ultima vreme, ai ţinut conferinţe de presă, ai vorbit cu o mulţime de oameni, ai cîntat pentru ei...
Nu, nu am deloc emoţii, pentru că îmi place să cînt în faţa publicului. Este bine! Am fost foarte bucuroasă să mă întîlnesc cu oameni din alte ţări şi au fost cu toţii foarte drăguţi şi amabili cu mine.


Ce nu-ţi place să faci, Connie?
Nu-mi place să mănînc morcovi şi alte legume.


...dar ce-ţi place?
Îmi place să mă joc cu pisicuţele şi căţeluşii.


Care-i mîncarea ta favorită?
Sunt cartofii prăjiţi cu pui şi sos.


Prestaţia ta de la Britain’s Got Talent a fost văzută pe internet de zeci de milioane de oameni. Ce zici de asta?
Păi... mă bucură mult şi sunt foarte fericită.


Ştiu că nu ai luat niciodată lecţii de canto, dar, pentru că am dori şi noi să cîntăm aşa frumos ca tine, crezi că ne poţi ajuta cu nişte sfaturi?
Niciodată n-am luat lecţii de muzică, dar, îmi pare rău, nu ştiu ce sfaturi să vă dau...


Vrei să le transmiţi copiilor din România un mesaj?
Îi salut pe toţi copiii din România şi aş vrea să urez mult noroc tuturor celor care fac lucruri deosebite. 

 

Videoclip în Jamaica

Connie Talbot s-a născut la 20 Noiembrie 2000 în Anglia. A devenit faimoasă odată cu participarea la show-ul de televiziune Britain’s Got Talent, unde a ieşit pe locul doi, după Paul Potts, un tenor în devenire, fost vînzător de telefoane mobile. Totuşi, popularitatea lui Connie a clasat-o pe aceasta pe primul loc în faţa publicului. La scurt timp după succesul obţinut la Britain’s Got Talent, a semnat un contract cu Rainbow Recording Company. Pe 26 Noiembrie 2007 şi-a lansat primul album, "Over the Rainbow”, care în decembrie primise deja discul de aur. Pe 30 iunie a.c., ea a avut parte de o relansare al acestui material muzical, pe care a inclus piese noi, printre care şI single-ul "Three Little Birds”, al căruit videoclip a fost filmat în Jamaica. "Over the Rainbow” s-a vîndut în peste 250 de mii de copii în toată lumea. Pe 18 iulie, va participa în cadrul unei recepţii dedicate lui Nelson Mandela, la Londra, iar acum, Connie se pregăteşte să viziteze şI Germania, acolo unde a fost invitată să ia parte într-un show tv alături de Whitney Houston.
Connie Talbot este cea mai tînără solistă care a intrat vreodată în UK Independent Singles Chart, performanţă care, aşa cum declara tatăl ei într-un interviu, va fi notată în Guiness Book.



Citeşte mai multe despre:   special,   place,   oameni,   fata,   talent,   over,   britain,   connie,   rainbow,   cînt,   somewhere,   talbot,   got talent,   britain got,   connie talbot

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Arestarea medicală a președintelui CJ Giurgiu, desființată de judecători. Instanța consideră carantinarea acestuia nelegală și netemeinică

Arestarea medicală a președintelui CJ Giurgiu, desființată de judecători. Instanța consideră carantinarea acestuia nelegală și netemeinică
Galerie Foto Motivare devastatoare a Judecătoriei Giurgiu împotriva măsurilor instituite de Direcția de Sănătate Publică Giurgiu împotriva președintelui Consiliului Județean Marian Mina. Acesta a fost plasat, pur și simplu...

Guvernul a prins „soldurile”: își cumpără măști la jumătate de preț față de cele pentru persoanele vulnerabile

Guvernul a prins „soldurile”: își cumpără măști la jumătate de preț față de cele pentru persoanele vulnerabile
Galerie Foto Membrii Palatului Victoria și-au asigurat stocurile necesare de măști de protecție facială, pentru două luni, de la o companie pe care premierul Ludovic Orban a vizitat-o la debutul stării de alertă și care,...

Judecătorii eliberează primii pacienți „arestați” în spitale

Judecătorii eliberează primii pacienți „arestați” în spitale
Galerie Foto Cel puțin trei judecătorii, din trei județe diferite, au dispus punerea în libertate a persoanelor carantinate ilegal, prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, motivarea hotărârilor instanțelor fiind...

După scoaterea vezicii biliare, omul poate mânca orice

După scoaterea vezicii biliare, omul poate mânca orice
Galerie Foto Mulţi oameni şi-au găsit un vinovat de serviciu pentru neplăcerile digestive: bila. Care este adevărul despre vezica biliară ne explică profesor doctor Nicolae Iordache, de la Spitalul „Sfântul...

Gheorghe Smeoreanu, autorul romanului „Regele și regina sistemului solar”: „Niciodată omenirea nu a citit cărți, a citit doar elita omenirii”

Gheorghe Smeoreanu, autorul romanului „Regele și regina sistemului solar”: „Niciodată omenirea nu a citit cărți, a citit doar elita omenirii”
Galerie Foto La începuturile democrației, scriitorul Gheorghe Smeoreanu devenea primul patron al unui ziar privat din România - Curierul de Vâlcea. De fel plimbăreț, ajuns în cele mai exotice locuri ale lumii, acesta își...

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, preluată ilegal, scoasă la mezat la fel de ilegal

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, preluată ilegal, scoasă la mezat la fel de ilegal
Exploatată zeci de ani de sindicatele apărute după 1990, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost lăsată în paragină. În loc să spună ce au făcut cu banii obţinuţi din activităţile desfăşurate...

Cel mai mare sector din București, filmat pentru serviciile secrete

Cel mai mare sector din București, filmat pentru serviciile secrete
Galerie Foto În toamna anului 2017, când, la nivelul societății românești, exista o dispută aprinsă cu privire la neconstituționalitatea protocoalelor de cooperare încheiate, în 2009 și 2016, de Parchetul General, DNA...

Campania de „pîrjolire” a turismului românesc

Campania de „pîrjolire” a turismului românesc
Secretarul de stat pentru Turism, Emil-Răzvan Pîrjol, a reușit, în timp record, să distrugă tot ce s-a făcut bine în ultimii ani pentru industria ospitalității. În timp ce Pîrjol se filmează pe șalupă,...

Lovitură de la justiție pentru Binomul Coldea-Kovesi, în dosarul în care este judecat soțul șefei DIICOT

Lovitură de la justiție pentru Binomul Coldea-Kovesi, în dosarul în care este judecat soțul șefei DIICOT
Galerie Foto Toate probele obținute de DNA, în 2015 și 2016, în baza colaborării fructuoase cu Serviciul Român de Informații, în dosarul “Carpatica”, în care, pe lângă Angela Toncescu, a fost trimis în judecată și...

Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro

Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro
Galerie Foto Grupul de Investigații Politice dezvăluie că, din conturile judecătoarei Camelia Bogdan, exclusă de două ori din magistratură, au dispărut, pur și simplu, 200.000 de euro. “Jurnalul” a descoperit, însă, c

Autostrăzile sunt în pană de ingineri. Absolvenții de Construcții, momiți cu salarii de 4.500 lei net

Autostrăzile sunt în pană de ingineri. Absolvenții de Construcții, momiți cu salarii de 4.500 lei net
Galerie Foto S-a pornit un adevărat heirup pe şantierele patriei, iar CNAIR face angajări, în anul electoral 2020, dar drama lucrărilor nefinalizate la timp continuă. Mai-marii CNAIR recunosc că sunt la mâna constructorilor...

La fracturile de claviculă nu se poate pune ghips

La fracturile de claviculă nu se poate pune ghips
Recent, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a căzut în casă pe o podea spălată şi udă, traumatism nu de mare violenţă, dar totuşi i s-au fracturat glezna şi clavicula. A trebuit să fie...

Legea carantinei și izolării – neconstituțională, încalcă libertatea persoanelor și îngrădește accesul la justiție

Legea carantinei și izolării – neconstituțională, încalcă libertatea persoanelor și îngrădește accesul la justiție
Galerie Foto APADOR-CH, una dintre organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul apărării drepturilor omului care a participat la negocierile din Parlament, a identificat cel puțin șapte hibe pe care legea...

Laura Codruța Kovesi, PR-ul lui “Portocală” în speța “Ponta - Blair”

Laura Codruța Kovesi, PR-ul lui “Portocală” în speța “Ponta - Blair”
Galerie Foto Reținerea fostei vedete a DNA Ploiești, ex-procurorul Mircea Negulescu, zis “Portocală”, are legătură cu unele dintre cele mai grave fapte pentru care poate fi acuzat un anchetator în instrumentarea unui dosar...

Grecii îi așteptau pe români să le salveze turismul

Grecii îi așteptau pe români să le salveze turismul
Galerie Foto Deschiderea granițelor pentru turism a scos și Grecia din amorțeală, iar hotelurile au început să se deschidă unul câte unul în așteptarea turiștilor. Mai târziu decât ar fi vrut, însă speră să mai...
Serviciul de email marketing furnizat de