x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţuţea şi grupul de disidenţă

0
Autor: Carmen Dragomir 22 Ian 2009 - 00:00

"Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. «Cu ce?», i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Şi atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: «Cu idei, frate, cu idei»". (Petre Ţuţea)



Specula cu idei, percheziţiile după literatură pornografică şi bi­blii erau pentru Securitate moti­vaţiile aberante de a încerca să ţină sub supraveghere şi control mentorul unui grup destul de numeros de discipoli care se strângea în ju­rul lui Ţuţea. Cu astfel de argumen­te l-au târât la interogatoriu la în­ce­putul lui ’89 pe el şi pe cei care îl vi­zi­tau. "Bătrânului" însă nu îi mai păsa, nu mai avea ce să piardă, vorbea fără autocenzură, desprins de aceste mărunţişuri ce i se în­tâm­plau. "Ce pot să-mi facă?! În fond, dacă mă omoară, îmi fac un bine", îşi aminteşte Marian Mun­tea­nu că i-a spus după vizita la Securitate.

Anii de detenţie, dar şi "neplă­ce­rile bătrâneţii" îi aduseseră lui Nea Petrache, cum îl alintau studenţii, mai multe supărări. Vederea îi juca feste, se deplasa cu greutate, avea ame­ţeli şi un oarecare tremur, do­bândit în urma bătăilor din închi­soa­re şi care îl împiedica să scrie. Trăia în garsoniera lui modestă de lângă Cişmigiu, în care singura bogăţie erau cărţile şi manuscrisele. Era însă tot timpul înconjurat de binevoitori care îl ajutau, în ciuda avertismentelor şi a interogatoriilor, numai pentru a avea prilejul de a-i asculta ideile năucitoare.

Scriitorul Marcel Petrişor îşi aduce aminte că printre cei care îl vizitau în acea perioadă "erau Pan Izverna, Tăutu, nepotul lui Ţuţea, Viorel, Simion Ghinea… Lui nu îi păsa de supravegherea asta… Când nu mai ai familie, nu mai ai nimic, nu era însurat, nu era speriat, nu era îndrăgostit…

Vorbea în Cişmigiu cu studenţii de se adunau şi alţii de pe alte bănci, la Athénée toţi întorceau capetele pe la mese când auzeau ce vorbea. Mergea des acolo când era mai frumos afară. Era un chelner bătrân, Nicolae, care îl servea pe el cu o ceaşcă de cafea mare şi pe noi, cei care îl însoţeam, cu cafele mici. «Păi, aşa e legea, eu am o cafea mare şi ăştia mici!?», glumea el. «Eh, păi, tovarăşu’ Ţuţea, cine mai e ca dumneavoastră?», răspundea chelnerul".

Cineastul Nicolae Mărgineanu îşi aminteşte şi el de vizitele pe care i le-a făcut lui Ţuţea la începutul lui ’89: "Ştiam că făcuse 13 ani de închisoare grea. Evita însă să vorbească despre detenţie. Spunea că nu vrea să discute despre lucruri care ar face de ruşine neamul românesc. Şi-a amintit însă cu plăcere când a luat apărarea tatălui meu, în timpul unei şedinţe de ree­ducare în închisoarea din Aiud, îna­inte de eliberarea din 1964. Altădată, relata cu plăcere dialogul avut în în­chi­soare cu Dumitru Stăniloaie, când el s-a definit pe sine însuşi drept popă de ţară: «Şi unde ai parohia?», l-a în­trebat Stăniloaie. «N-am parohie, predic şi eu pe unde apuc...».

Auzind că voi face un film despre Ion Creangă, l-a definit pe scurt: «Păi, Creangă ăsta face el singur mai mult decât un congres al ţăranilor». Altă­dată, când încercam să-l ajut să-şi gă­sească o carte prin dezordinea ca­me­rei, s-a scuzat mu­calit: «Bă­trâ­neţea asta are şi un avantaj: o sfântă şi mare neruşinare!».

La una dintre vizite am luat cu mine camera video VHS ascunsă în geantă şi i-am cerut permisiunea să-l filmez. Mă gândeam că ar fi bine să rămână o măr­turie cu el vorbind, căci era, într-adevăr, un spectacol. Am regretat însă imediat. Petre Ţuţea s-a uitat la camera video cu o privire neîncre­ză­toare şi a devenit deodată reticent. La între­bările pe care am încercat să i le pun a răspuns scurt şi fără nici o im­plicare. Mi-a fost tare ruşine. Pu­team să mă gândesc că avea toate motivele să fie extrem de prudent".

Aşa cum reiese din "nota de ana­liză" redactată în ianuarie de Securitate, numele lui Nicolae Mărgineanu fusese trecut pe lista "elementelor legionare" ce urmau să fie anchetate până la sfârşitul lui februarie ’89. "La comunişti, dacă nu eşti cu ei – sau nu mai eşti cu ei – înseamnă că eşti le­gionar. De ce acest «sindrom le­gio­nar» la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvântul «glumă» şi, când îi prindeau pe comunişti, era vai de cozonacul lor. Dar, de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii", spunea Ţuţea.

Interogatoriul prevăzut pentru Ni­co­lae Mărgineanu nu a mai avut loc. După arestarea câtorva dintre cei care îl vizitau, "băieţii" ajunse­seră probabil la concluzia că au treburi mai importante decât "faptele conspirative" ale unui bătrân de aproape 90 de ani.  

Scriitorul Marcel Petrişor a petrecut însă o zi, în acel început de an, prin birourile Securităţii. Îl cunos­cuse pe Ţuţea la închisoarea din Aiud, în anii ’60, acolo unde îi vrăjea şi pe gardieni cu prelegerile sale. După aceea, Marcel Petrişor i-a rămas aproape, prieten şi discipol, până la capăt. El era cel care îi nota  ideile, aproape la fiecare vizită pe care i-o făcea. Ţuţea era dornic mereu de interlocutori, "tot timpul avea chef de vorbă". "A doua seară verifica ce spu­sese cu o zi înainte, mai modifica, mai schimba şi aşa am reuşit să strâng o serie de înscrisuri. Vorbea foarte dezlânat, acu’ începea cu scolastica târzie, trecea la patristică, apoi la filozofia modernă, aici la Antichita­te… nu erau nişte lucruri sistemati­ce şi de aceea luam cu mine notiţele pen­tru a le pune în ordine. Altele ră­mâneau la el, însă când ne-au făcut per­che­ziţia le-au confiscat de la amândoi. I-au avertizat pe studenţi să nu-l mai viziteze, însă nu le puteau impune, nu era nici o oprelişte la «poar­tă». Supravegherea s-a făcut însă constant prin oamenii care erau acolo, filajul se făcea tot timpul. Nu voiau ca tineretul să aibă contact cu el şi îi îngrijora corespondenţa pe care o avea cu  unii precum Cioran."

Securitatea devenise pentru Nea Pe­trache motiv de amuzament şi pri­lej de plictiseală: "Există o carte a unui savant american care încearcă să mo­tiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate", spunea el.

Printre cei care îl vizitau în ianua­rie ’89 se afla şi Aurel Dragoş Mun­teanu, care încerca formarea unui grup de disidenţi, încercare pe care "bă­trânul" nu a privit-o cu o prea mare înţele­gere. "Ţuţea spunea aşa: "Bă, azi lumea este aşa. Vreţi să parveniţi, trebuie să faceţi o serie de concesii, să fiţi membri de partid", nu ştiu mai ce… Şi Aurel Dragoş Mun­teanu încerca să se justifice: "Păi, Ţuţea ne-a spus că înscrierea în pa­r­tid e o trambulină foarte lesnicioasă pentru parvenirea de mo­ment...". Dar Ţuţea zicea că "metodele de contactare a oamenilor pentru un regim sunt diferite, aşa se întâmplă în politică, da’ pe noi nu ne priveşte chestia asta…". El nu a spus niciodată "Faceţi un grup de rezistenţă!".

Marian Munteanu, pe atunci student la Litere, cel care mergea zilnic la plim­bare cu "bătrânul", îşi aminteşte şi el de acest episod: "Şi printre studenţi era o anume agitaţie, mulţi ar fi vrut să se implice. Eu l-am întrebat o dată deschis pe Ţuţea ce e cu acest grup de disidenţă. Mi-a zis: «Dragul meu, noi nu suntem disidenţi, noi suntem re­zistenţi».  Disidenţa este o detaşare parţială de o anumită ideologie, iar el era un opozant categoric al întregului sistem. Credea că regimul trebuie com­bătut în mod radical, că nu e ne­voie de o umanizare a sistemului so­cialist, ci de o abandonare totală. Ţuţea era un adversar categoric al ideilor de stânga".

În prima notă a Securităţii pe anul 1989 se mai arăta şi că "obiectivul scrie o lucrare intitulată «Antropologia creştină» pe care o prefigu­rează în cinci volume, din care nu­mai trei sunt terminate, şi anume «Omul», «Sis­­temele», «Stilurile»". "Avea într-ade­văr această lucrare, a şi apărut o parte di­n ea, atât cât s-a salvat. Era o lucrare filozofică şi, evident, gândirea lui contravenea ideologiei marxist-leniniste. Dar pe ei îi îngrijora mai mult capaci­ta­tea lui de a-i influenţa pe cei cu care avea contact, era foarte vizitat, era cău­tat", povesteşte Marian Mun­tea­nu.

Urmărirea permanentă a lui Petre Ţuţea prin reţea informativă şi teh­nică operativă a continuat până în luna mai, când au fost încheiate "contactările pentru influenţare pozitivă, cercetările informative, atenţionările, avertizările", măsuri dispuse în ia­nuarie 1989.

Cititi si:
 
"Petre Ţuţea şi alţii", capodopera Securităţii
Specula cu idei a lui Ţuţea, material ilicit pentru Securitate

Citeşte mai multe despre:   special,   tutea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de