x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Ungaria folosea disidenţa românească"

0
Autor: Lucian Dobrater 08 Oct 2009 - 00:00
/AFP/Mediafax


Ultimul preşedinte al organizaţiei anticomuniste "România Liberă", Dorin Staicu, arată cum îi manipulau autorităţile maghiare pe disidenţii români, în '89, pentru a-şi atinge scopurile urmărite. Doru Staicu a fost ultimul preşedinte al Organizaţiei "Ro­mânia Liberă", care a activat înainte de 22 decembrie 1989 pe teritoriul Ungariei - o grupare politică anticeauşistă şi anticomunistă, ce a militat pentru respectarea dreptu­ri­lor omului în România.

Născut la 5 noiembrie 1964 în loca­litatea Segarcea, judeţul Dolj, Doru Staicu era în 1988 sportiv de performanţă într-un club de lupte greco-romane din Craiova.

La 20 noiembrie 1988, în drum spre o com­petiţie sportivă, ce urma să se des­făşoare în Ka­tovice - Polonia, spor­tivul cere drept de rezidenţă în Un­garia. "Când am plecat din ţară nu ştiam nici o limbă străină, nu aveam nici un ban şi nici o meserie. Tot ce îmi doream era să scap de re­gim, de comunism, de Ceauşescu. Vi­sam la Australia, la o maşină străină şi alte prostii... După şa­se luni de stat în Ungaria, am reuşit să-mi cumpăr un radio micuţ, la care as­cultam Europa Liberă", spune Staicu, care a apărat câteva luni cu­lo­ri­le clubului sportiv Vasas Bu­da­pesta. După ce s-a întâlnit cu alţi refugiaţi ro­mâni, luptătorul a aflat că în capitala Ungariei funcţiona Or­ga­nizaţia anticomunistă şi anti­ceau­şistă "România Liberă".


SUB LUPA SERVICIILOR SECRETE
În luna mai 1989, a fost ales în comitetul de conducere, iar la data de 5 iunie 1989 a fost ales, prin vot secret, pre­şedinte al organizaţiei, de fapt, ulti­mul preşedinte al "României Libere". Predecesorii lui Doru Staicu au fost Cornel Roşca din Timişoara - fondatorul organizaţiei, Virgil Pârvu din Braşov şi Mircea Bejaru din Bu­cureşti, ultimul primind azil politic în iunie 1989 din partea Ambasadei Austriei şi părăsind Ungaria în urma unor ameninţări din partea Securităţii ro­mâne. "Din clipa alegerii mele până în ziua în care am părăsit Ungaria, am fost urmărit încontinuu de serviciile secrete ale lui Nicolae Ceauşescu.

La preluarea funcţiei, am fost pre­zentat de fostul preşedinte au­to­ri­tăţilor maghiare, ofiţerului po­litic al Am­ba­sadei SUA - Tom Lynch, ofiţerului politic al Ambasadei Austriei - Dr Spitzer, secretarului po­litic al Am­basadei Angliei - Jonathan Staneman şi secretarului politic al Ambasadei Canadei - John di Gangi. Întâlnirile ul­terioare pe care le-am avut cu aceşti domni s-au bazat strict pe proble­mele refugiaţilor români şi pe acor­da­rea de azil politic în ţările respective pentru miile de români aflaţi pe te­­ritoriul Ungariei. Bănuiesc că re­pre­zentanţii amba­sa­delor men­ţio­nate erau membri ai serviciilor secrete din ţările lor, deşi titulatura oficială era ofiţer sau secretar politic."


SCUZE ÎN NUMELE POPORULUI ROMÂN
"La 16 iunie 1989, ne povesteşte Doru Staicu, a avut loc comemorarea eroilor revoluţiei maghiare de la 1956 şi reînhumarea rămăşiţelor pămân­teşti ale lui Imre Nagy, fostul pri­m-ministru maghiar, şi ale colegilor lui, Geza Losonesy, Josef Szilaghy, Miklos Gimes, conducătorii luptei pentru li­bertate din toamna anului 1956 din Ungaria. La această manifestaţie au participat 250.000 de oameni. Au fost invitate să participe toate ambasadele acreditate la Budapesta, singura am­basadă care a refuzat să participe fiind cea a României.

În acel moment, Guvernul ungar a decis să ne invite pe noi, Organizaţia «România Liberă», să participăm, în numele României. Cu acest prilej, am cerut public scuze în numele poporului român, inclusiv la postul de televiziune BBC, pentru acţiunile autorităţilor comuniste române din toamna lui 1956, când Imre Nagy şi o parte din conducătorii Revoluţiei Ungare au cerut azil politic în România, după intervenţia în forţă a trupelor sovietice. La ordinul Moscovei însă, autorităţile române i-au dat înapoi Ungariei, unde au fost asasinaţi prin spânzurare, legaţi cu sârmă ghimpată şi îngropaţi cu faţa în jos. Din acel moment, a început războiul între noi şi autorităţile comuniste române."


AU VRUT SĂ NE FOLOSEASCĂ ÎN SCOPURI MURDARE
În seara zilei de 16 iunie 1989, după terminarea manifestaţiei, Magyar Democrata Forum, un partid de opoziţie la vremea respectivă, şi câţiva români invitaţi din Occident la comemorare au semnat o declaraţie comună, cunoscută sub numele "Declaraţia de la Budapesta". "A doua zi, am fost invitat să semnez în numele organizaţiei această declaraţie. Întrucât în declaraţie se făcea referire la dreptul de reprezentare politică autonomă şi autonomie cultu­rală a fiecărei naţiuni, am decis să nu semnez această declaraţie.

Din momentul acestui refuz, am intrat în dizgraţia autorităţilor maghiare. Mi-am dat seama în acel moment că autorităţile maghiare vor să ne folosească pentru scopuri murdare. În acele zile am fost contactat de un partid din Ungaria, pentru a participa la Congresul Solidarităţii din Polonia, unde trebuia să declar că Transilvania este pământ unguresc. Am refuzat vehement şi am decis încetarea oricăror relaţii cu autorităţile maghiare", a mai amintit Doru Staicu.
"ROMÂNIA LIBERĂ" ÎL SOMEAZĂ PE CEAUŞESCU SĂ ABDICE
Câteva zile mai târziu, la data de 3 iulie 1989, Organizaţia "România Liberă" din Budapesta a organizat o demonstraţie de protest în faţa Ambasadei României, pentru a protesta faţă de Guvernul român, care i-a declarat pe transfugii din Ungaria "trădători de patrie". Demonstranţii au purtat pancarte pe care scria "Jos regimul Ceauşescu", "Trădătorii neamului, familia Ceauşescu", "Noi nu suntem fascişti, iredentişti, legionari, Noi suntem România Liberă". În faţa Ambasadei României şi în prezenţa tuturor corespondenţilor mass-media occidentale s-a dat citire unui protest adresat ambasadei, unei telegrame trimise ambasadorului român la Budapesta şi unei scrisori deschise adresate "cetăţeanului-preşedinte" Nicolae Ceauşescu, care conţinea 44 de capete de acuzare şi, în final, îi cerea abdicarea.


AMENINŢAT CU EXPULZAREA
Au urmat zile grele pentru preşedintele Organizaţiei "România Liberă". La un seminar, unde au fost invitate mai multe organizaţii aflate în opoziţie în Europa de Est, Staicu a fost din nou acuzat de opoziţia maghiară că nu a semnat "Declaraţia de la Budapesta". "Mi s-a recomandat pe un ton ultimativ să semnez această declaraţie, deoarece trăiesc pe teritoriul Ungariei şi, în caz contrar, voi fi expulzat în România. Acest seminar s-a desfăşurat într-o localitate la graniţa cu Austria.

La întoarcerea în Budapesta am constatat că sediul şi clubul unde se întâlneau membrii «României Libere» ne-au fost luate. În acel moment, mi-am dat seama că situaţia este disperată. Am luat legătura cu Ion Raţiu şi am fost sfătuit să dizolv organizaţia şi să părăsesc Ungaria, lucru pe care l-am şi făcut, anunţând public mai multe cotidiene străine şi membrii ambasadelor SUA, Canadei, Angliei şi Austriei dizolvarea Organizaţiei «România Liberă». Am cerut azil politic Ambasadei Austriei şi, spre deosebire de ceilalţi trei lideri ai organizaţiei, predecesorii mei, am fost refuzat şi sfătuit să rămân în Ungaria."


AM FOST ÎN TABĂRA DIN BICSKE

"Am vizitat în mai multe rânduri tabăra de la Bicske, unde autorităţile maghiare îi cazau pe refugiaţi, indiferent de origine. Lagărul de la Bicske nu era o fostă cazarmă militară, aşa cum s-a vehiculat, ci un cămin de nefamilişti, unde locuiau sute de români - bărbaţi, femei, copii şi bătrâni, precum şi sute de refugiaţi din alte ţări. Nu am cunoştinţă să mai fi existat şi alte tabere pe teritoriul Ungariei. Ştiu că Ungaria a fost aleasă teatru de bătălie pentru destabilizarea regimurilor comuniste din Europa de Est, operaţiune pusă la cale de serviciile secrete occidentale şi KGB, probabil după Malta.

Altfel, cum se poate explica primirea miilor de refugiaţi români într-o ţară membră a «Pactului de la Varşovia» şi sprijinirea lor pentru a lupta împotriva regimului comunist din România, sprijinire paşnică, cu sedii, cluburi de întrunire, acces în mass-media? După deschiderea simbolică a cortinei de fier, la mijlocul lunii septembrie 1989, mi-am dat seama că zilele dictaturii din România sunt numărate.

Era totuşi un moment greu. Peste tot mişcase ceva, în Germania în 1953, în Ungaria în 1956, în Cehia în 1968, în Polonia mai tot timpul, numai la noi nimic. Toţi tăceau, în afară de Doina Cornea, Mircea Dinescu şi alţi câţiva. Era nevoie de un semnal, chiar dacă el a fost dat din afara ţării. Nu credeam că regimul Ceauşescu va asista pasiv la mişcarea românilor din Ungaria. Securitatea română avea semnale că totul era pe ducă, poate de aceea am reuşit să fug... Îţi trebuiau un curaj extraordinar şi un pic de nebunie, dar nu regret absolut nimic", a mărtu­risit Doru Staicu, luptătorul anticomunist care a dat semnalul începerii revoluţiei române din... Budapesta.


AVERTIZAT DE SECURITATE
Urmărit permanent de diverse persoane, Staicu a fost atenţionat în mod direct şi de serviciile secrete române să părăsească cât mai repede Ungaria. "La un moment dat, într-o seară când mă întorceam acasă - locuiam pe o stradă pustie de la marginea Budapestei - am fost urmărit insistent de o maşină. Maşina a oprit în spatele meu, iar atunci am crezut că totul s-a sfârşit. Din maşină a coborât un bărbat, care mi-a spus în româneşte să nu mă întorc. Mi-a zis: «Dacă eşti înţelept, părăseşte imediat Ungaria! Dacă vrei să trăieşti, că ai putea fi asasinat». Apoi mi-a zis să plec. El s-a urcat în maşină, a dat cu spatele şi a plecat." În noaptea de 1/2 octombrie 1989, cu ajutorul unor călăuze, Doru Staicu a trecut ilegal din Ungaria în Austria. Din Viena, cu sprijinul UMRL, a ajuns în Olanda, unde a cerut azil politic.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de