x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Gripa porcină: Primele vaccinuri

Gripa porcină: Primele vaccinuri

de Magda Marincovici    |    10 Sep 2009   •   00:00
Gripa porcină: Primele vaccinuri
Sursa foto: /stockxpertcom

Laboratorul Novartis a obţinut rezultate bune în privinţa eficienţei vaccinului antigripa porcină, administrat în două doze. În China, societatea Sinovac anunţă comercializarea vaccinului său, în doză unică.



Într-un comunicat emis la 3 septembrie, laboratorul elveţian Novartis face cunoscut că unul dintre vaccinurile obţinute ar asigura un răspuns imunitar puternic la majoritatea pacienţilor încă de la prima injecţie. Aceste rezultate au fost obţinute în cadrul unui test terapeutic pe un lot de 100 de pacienţi: 80% dintre ei şi-au întărit imunitatea (producerea de anticorpi lansaţi contra virusului H1N1) după o singură injecţie. După administrarea celei de-a doua doze, pacienţii ajung până la 90% protecţie contra virusului.

TESTELE CONTINUĂ
Potrivit Novartis, aceste rezultate arată, de asemenea, că ar putea fi stabilită o protecţie eficientă în 15 zile de la administrarea primei injecţii. Compania farmaceutică elveţiană precizează că vaccinul este produs pe culturi celulare (procedeu de fabricare mai rapid comparativ cu cel pe bază de ouă, însă mai scump) şi conţine o substanţă destinată a amplifica răspunsul imunitar. Acest vaccin (celtura) face obiectul altor teste clinice şi nu este exclus să se prezinte chiar în formula dozei unice.

Aceeaşi companie are în lucru un vaccin fără adjuvant destinat persoanelor sensibile: femei însărcinate, pacienţilor cu boli cronice, cu boli autoimune etc. În celălalt colţ al lumii, Sinovac, un laborator chinez de biotehnologie, anunţă pe propriul site că vaccinul său, injectabil într-o singură doză, produs pe ouă, este pe punctul de a primi aprobarea autorităţilor chineze de a fi prescris persoanelor cu vârste între 3 şi 60 de ani.

Autorizarea emisă de Ministerul chinez al Sănătăţii are loc după derularea cu succes a testelor clinice, precizează Weidong Chin, preşedintele companiei. Comunicatul Sinovac nu spune dacă vaccinul conţine vreun adjuvant.


Triaj H1N1
Elevii şi preşcolarii nu vor fi primiţi la cursuri dacă, în urma triajului epidemilogic, se va dovedi că au simptome de gripă porcină. "Vom avea o întâlnire cu reprezentanţii autorităţii de sănătate publică şi vor fi prezentate măsuri punctuale pentru prevenirea răspândirii gripei porcine în şcoli. Vom lua măsuri şi în funcţie de riscurile presupuse în diverse regiuni", a explicat purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu. Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 316. Specialiştii estimează că, o dată cu răcirea vremii, incidenţa bolii va creşte semnificativ.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă vaccin gripa porcina