x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei HEPATITELE / Nu se face ficatul ţăndări

HEPATITELE / Nu se face ficatul ţăndări

de Florin Condurateanu    |    21 Dec 2008   •   00:00

Se văicăresc părinţii prea grijulii că odraslele lor vor rămâne toată viaţa cu ficatul în piuneze după ce trece faza critică a heptitei A. Ei bine, nu acesta este adevărul. Hepatita A nu lasă urme, fragilităţi în ficat pentru toată viaţa.



Cei mai mulţi foşti bolnavi de hepatita A redevin oameni sănătoşi. Şi nu prea au interdicţii care să le protejeze ficatul, pasămite rămas cu stricăciuni. Ştiinţa a demonstrat că hepatitele A şi E nu lasă în ficat urme după vindecare. Hepatitele A şi E se numesc boli ale mâinilor murdare şi ale apei contaminate. Ele se răspândesc prin urmele de fecale de pe mâini. Tocmai de aceea copiii trebuie învăţaţi la şcoală cum să folosească closetul şi  chiuveta de la grupurile sanitare. Copiii, de mici, de la grădiniţă şi chiar din clasele primare, trebuie învăţaţi ca, după ce s-au şters la fund cu hârtia ţinută în mâna dreaptă, când se spală apoi pe mâini să deschidă robinetul cu cealaltă mână, pentru a nu infecta robinetele cu urme de materii fecale care eventual poartă virusuri de hepatită A. Circa 70% dintre hepatitele acute, deci în criză, decurg fără icter, adică fără să se îngălbenească ochii şi pielea şi fără să se decoloreze fecalele. Persoana aflată în episod acut de hepatită are o oboseală nejustificată, o trage la somn. Ea trebuie să-şi facă analizele şi dacă transaminazele sunt mari, 700, 1.500 sau 3.000, să adâncească investigaţia. La aceste valori mari ale transaminazelor, cu proces inflamator în ficat, se îngălbenesc ochii, scaunul are culoarea galben deschis, iar urina se în-chide la culoare, semănând cu berea.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă