x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie 114 milioane euro fonduri europene pentru educație, prin „Bani de liceu” și „Bursa profesională”

114 milioane euro fonduri europene pentru educație, prin „Bani de liceu” și „Bursa profesională”

12 Oct 2018   •   17:21
114 milioane euro fonduri europene pentru educație, prin „Bani de liceu” și „Bursa profesională”

Ministerul Educației Naționale a semnat, în această săptămână, 2 contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane euro.


Contractul aferent programului "Bani de liceu", cu o valoare de 31 milioane euro, va permite susținerea și continuarea acestui program și va acoperi cheltuielile realizate/estimate de statul român pentru perioada anilor școlari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin.

Astfel, incepând cu acest an școlar, fiecare beneficiar al programului „Bani de liceu” va primi, lunar, pe întreaga durata a cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar, cât primea inainte.


De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost majorată de la 150 la 500 lei/membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situația economică actuală (salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).


În ceea ce privește contractul de finantare semnat între Centrul Național pentru Dezvoltarea Invatamantului Profesional și Tehnic si Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul „Bursa profesională”, acesta are o valoare de 83 milioane euro. Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul român în cadrul programului „Bursa Profesională” pentru perioada anilor școlari 2015-2018 și vor asigura continuarea acestuia în anii următori, în limita alocării financiare estimate din Programul Operațional Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte.


Prin "Bursa profesională" , 80.132 de elevi din clasele IX-XI din invatamantul profesional, inclusiv învățământul dual, vor fi stimulați să-și continue studiile cu burse acordate din fonduri europene. 20% dintre elevi provin din mediul rural.


Bursa, în valoare de 200 lei, se plătește tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinților, dar în anumite condiții de frecvență menționate în art. 7 din HG 1062, din 30 octombrie 2012 sau în art. 7 din HG 951/2017, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educație şi formare profesională inițială.


Ministrul Rovana Plumb a aratat ca "O prioritate a Guvernului României este de a investi, prin Fondul Social European, cu precădere în măsuri dedicate reducerii abandonului şcolar, dezvoltării învăţământului profesional şi de a asigura corelarea ofertelor educaţionale cu nevoile actuale ale pietei muncii" .

×
Subiecte în articol: Bani de liceu