x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Admiterea la liceu. Calendarul complet şi modificările din 2017

Admiterea la liceu. Calendarul complet şi modificările din 2017

24 Ian 2017   •   18:35
Admiterea la liceu. Calendarul complet şi modificările din 2017

În privinţa admiterii la liceu şi a modului în care se va desfăşura aceasta, au survenit schimbări importante faţă de anii anteriori.

Cea mai importantă modificare, anunţată deja de Ministerul Educaţiei, este legată de ponderea celor două criterii pe baza cărora se calculează media de admitere.

Ponderea mediei de la Evaluarea Naţională va fi, începând din acest an de 80%, faţa de anii precedenţi, când aceasta reprezenta 75 % din totalul mediei, iar ponderea mediilor generale din gimnaziu va fi de 20 %, faţă de 25 %, cât reprezenta până acum.

Astfel, media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu, se va calcula după următoarea formulă: MA=0,2 x ABS + 0,8 x EN (MA = medie admitere; ABS = medie generală de absolvire a claselor V-VIII; EN = medie generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a).

În ceea ce privește evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a, calendarul probelor poate fi găsit AICI

×