x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ateliere de creativitate pentru copii la Muzeul Țăranului Român, în perioada vacanței

Ateliere de creativitate pentru copii la Muzeul Țăranului Român, în perioada vacanței

25 Oct 2019   •   15:10
Ateliere de creativitate pentru copii la Muzeul Țăranului Român, în perioada vacanței

Muzeul Ţăranului Român (MŢR) va organiza ateliere de creativitate pentru copii începând cu vârsta de 3 ani, în perioada 26 octombrie - 3 noiembrie, când şcolarii şi preşcolarii sunt în vacanţă.
"Prima vacanţă pentru preşcolari şi şcolari din clasele 0-IV începe mâine, iar Muzeul Ţăranului propune un program de #VacanţăLaMŢR, cu ateliere de creativitate variate, pentru copii începând cu vârsta de 3 ani. Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere şi conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului", se arată într-un comunicat al Muzeului Ţăranului Român.

Preţul este de 25 lei/participant/atelier şi se achită înainte de începerea atelierului. Au gratuitate beneficiarii organizaţiilor nonprofit şi şcolilor speciale.
Înscrierea se face pe baza rezervării locului pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon al fiecărui coordonator de atelier.

Sâmbătă vor avea loc un atelier de pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu pentru copii de minimum 6 ani, unul de modelaj în argilă şi ceară cu Ovidiu Simionescu, destinat celor între 6 şi 10 ani, precum şi un atelier de croit, ţesut şi cusut cu Lidia Stareş pentru copii de la vârsta de 6 ani şi adulţi.

Duminică se va organiza un atelier de modelaj lut cu Crina Cranta, unde copiii sub 5 ani vor lucra împreună cu un părinte.

Pe 28 octombrie se va ţine un atelier de snoave ilustrate cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de peste 5 ani, pe 29 octombrie - atelierul Poveşti din lână cu Beatrice Iordan, unde copii de peste 6 ani vor realiza din lână netoarsă ghinde colorate şi Poveşti cu urechi cu Călin Torsan, "o întâlnire muzicală" destinată copiilor cu vârste începând de la 10 la 18 ani.

Pe 30 octombrie este programat un atelier de animaţie cu Valentina Bâcu pentru copii de peste 8 ani, pe 31 octombrie - unul de modelaj lut cu Crina Cranta pentru copii de peste 3 ani, altul denumit Poveşti ştampilate cu Beatrice Iordan, adresat copiilor peste 8 ani, în cadrul căruia se va porni de la imagini vechi din arhivă şi se va încerca refacerea lumii satului românesc de odinioară.

Pe 1 noiembrie va avea loc un atelier de radio cu Monica Chiorpec pentru copii de peste 10 ani, pe 2 noiembrie - unul de pictură de sticlă cu Bogdan Herăscu pentru copii de minimun 6 ani, unul de modelaj în argilă şi ceară cu Ovidiu Simionescu adresat copiilor între 6 şi 10 ani şi altul de croit, ţesut şi cusut cu Lidia Stareş pentru copii de la vârsta de 6 ani şi adulţi.

Pe 3 noiembrie sunt programate ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, unde copiii sub 5 ani vor lucra împreună cu un părinte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ateliere pentru copii