x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Bacalaureat 2018. Miercuri - proba obligatorie a profilului

Bacalaureat 2018. Miercuri - proba obligatorie a profilului

27 Iun 2018   •   07:01
Bacalaureat 2018. Miercuri - proba obligatorie a profilului
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Bacalaureat 2018. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri cu proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi specializării - este programată joi.

Afişarea primelor rezultate, care se va face în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 - 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul orar 7,30 - 8,30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

"Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio", precizează MEN.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bacalaureat 2018