x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ce este în mintea copilului înainte să meargă la şcoală

Ce este în mintea copilului înainte să meargă la şcoală

de Theodora Şutiu    |    29 Ian 2019   •   12:40
Ce este în mintea copilului înainte să meargă la şcoală
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Dezvoltarea copilului în perioada preşcolară este esenţială şi poate influenţa în mod direct performanţele pe care cel mic le va avea la învăţătură. În acest interval de timp, spun specialiştii, se pun bazele personalității şi se dezvoltă capacitatea de comunicare. Chiar dacă pare la prima vedere că pare încântat de ideea că va merge la şcoală, există, totuși, o tendință naturală să opună la un moment dat rezistență.

Psihologii spun că este normal pentru un copil de şase ani, care merge pentru prima dată la școală, să experimenteze sentimente de emoție amestecate cu teamă. El poate idealiza școală și poate fi ușor dezamăgit, dacă nu se discută cu el în prealabil despre importanţa acesteia. Părinţii ar trebui să ştie de la început imaginea pe care copilul lor şi-a creat-o despre şcoală. În general, copilul mic percepe şcoala, la început, ca pe o lume magică, fără să fie conştient de responsabilităţile care vin cu aceasta.

Când intervin problemele

În perioada preşcolară, copilul acceptă mai greu să meargă la culcare, interesul pentru ce fac adulții fiind de mare atracție. Protestul față de mersul la culcare poate fi verbal, evaziv sau categoric.

Astfel, până la şase ani, vârsta de înscriere la clasa pregătitoare, în mintea celor mici are loc un amplu proces de constituire ale unor deprinderi, exprimate de obicei prin obiceiuri alimentare, vestimentare sau igienice. Importanţa lor este foarte mare, pentru că ajută personalitatea celui mic să creeze un suport de adaptare la mediul şcolar, resposabilizându-l, dându-i autonomie asupra propriei sale persoane.

Conform specialiştilor, în perioada înainte să ajungă la şcoală, micuţul se dezvoltă intens din punct de vedere psihic, mai ales când ajunge la grădiniţă şi intră în contact cu structurile sociale şi culturale.

De ce intervine anxietatea

Cei mai mulţi dintre cei mici, anxietatea devine mai accentuată atunci când se desprinde de mediul familial, iar această schimbare îi poate afecta capacităţile de adaptabilitate în colectiv. Psihologii avertizează că adaptarea este cu atât mai dificilă, cu cât copilul nu știe încă să se exprime destul de clar și nu înțelege prea bine ce i se spune. Atenţia este dominată de o înţelegere mai profundă a situaţiilor. Înainte de 7 ani, în mintea unui copil există două medii concurente, adică familia şi grădiniţa. În acest sens copilul poate fi acasă destins, disponibil, iar în grădiniță, răsfățat, nervos, și invers, fapt ce pune de asemenea probleme legate de dificultățile sale de adaptare, manifestate prin aceste mari distanțe psihologice de conduită în cele două medii.

Învaţă şi uită repede

În grădiniță copilul traversează programe educative diverse care-i măresc sensibilitatea intelectual-observativă. Imaginația utilizează probabilul fantastic și mai puțin în viață de fiecare zi rămânând activă însă in joc. Este important de menţionat şi faptul că preșcolarul uită repede, deoarece fixarea este fluctuantă și adeseori superficială. Un mod eficient de antrenare a atenţiei şi a focalizării îl reprezintă jocul. Cu ajutorul acestuia, concentrarea crește de la 5-7 minute (la pre­școlarul mic), la 12-14 minute la preșcolarii mijlocii și 20-25 mi­nute la cei mari - în situații obișnuite, și chiar 45-50 minute în joc - în audiția de povești, teatru de copii.

Diferenţele între cerinţele educatorilor şi ale familiei determină o varietate mare de comportamente. Acestea constituie, de fapt, un punct de plecare în dezvoltarea abilităţilor pe care aceştia le dobândesc la grădiniţă

 

 

 

×