x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cele mai noi metode de predare. Cum să motivezi elevii în epoca IT

Cele mai noi metode de predare. Cum să motivezi elevii în epoca IT

05 Mar 2017   •   18:03
Cele mai noi metode de predare. Cum să motivezi elevii în epoca IT

Evoluția tehnologiei și accesul elevilor la internet reprezintă o provocare pentru profesorii de azi. Pentru a face cursurile cât mai captivante, dascălii au nevoie să fie conectați permanent la cele mai recente descoperiri din domeniile lor de predare, astfel încât  educația viitorului să fie cât mai modernă și aplicată.

Profesorii de limba engleză care vor să se perfecționeze au acum o oportunitate unică. Sâmbătă, 11 martie, cadrele didactice sunt așteptate la seminarul Gateway to ELT, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României împreună cu Fischer International. Tema din acest an îndreaptă atenția către civilizația globalizată a secolului 21: Cum ar trebui să ne pregatim elevii să evolueze în aceasăa lume? O lume în viteză și în continuă transformare. Profesorii vor putea utiliza din resursele și manualele alese cu grijă din colecția National Geographic, prelucrate de formatorii și pedagogii editurii National Geographic Learning, care oferă toate uneltele necesare instruirii unei generații de success. “Este foarte important ca în epoca internetului, când elevii, de la cele mai mici vârste, sunt atrași de inovațiile tehnologice, să încercăm să adaptăm și modalitățile de predare și de învățare stilului lor”, spun organizatorii. Toți profesioniștii implicați în predarea limbii engleze vor intra în dezbatere cu invitați de renume, profesori ai unor universități celebre, producători de programe educaționale și formatori internaționali ai celor mai renumite instituții pentru pregătirea cadrelor didactice. Încă din anul 2014, la evenimentele din cadrul programului Gateway to ELT au participat unii dintre cei mai importanți autori din acest domeniu. Profesionisti precum Gary Anderson - Cambridge University Press, sau Zoltan Rezmuves  – Oxford University Press, au adus în atenția profesorilor de limba engleză metode de predare, aplicate în întreaga lume. La ediția din acest an, invitatul special este Tim Pearse – National Geographic Learning, care urmărește cu interes ideea de a transforma ora de limba engleză într-o oră despre viață, un model de integrare socială și de formare a unor valori adecvate mileniului. Ediţia din acest an a conferinţei dedicată profesorilor de limba engleză are loc sâmbătă, 11 martie, la Hotel Sheraton din Bucureşti.

×