x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Criterii și Condiții privind cazarea în Căminele Studențești ale UMF”Carol Davila” în anul universitar 2018-2019

Criterii și Condiții privind cazarea în Căminele Studențești ale UMF”Carol Davila” în anul universitar 2018-2019

18 Sep 2018   •   17:08
Criterii și Condiții privind cazarea în Căminele Studențești ale UMF”Carol Davila” în anul universitar 2018-2019

Pentru anul universitar 2018-2019, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – București pune la dispoziția studenților săi, prin cele11 cămine studențești, dispuse în (Campus Universitar Regie și Grozăvești-7, respectiv 3, în Grozăvești și unul în P-ța Rosseti) , un total de 3.224 locuri de cazare, număr ce acoperă peste 90% din totalul solicitărilor depuse de către studenții UMF.

 

Potrivit criteriilor de alocare a spațiilor locative către studenții UMF, singura categorie care beneficiază de gratuitate o reprezintă cea a studenților care sunt orfani de ambii părinți și cei ai căror părinți sunt cadre didactice, dar doar în limita locurilor disponibile din căminele A2-Regie și E-Grozăvești.

Criteriile de cazare pentru studenţii admiși în sesiunea Iulie 2018:

1. Studenţii orfani de ambii părinţi sau de un părinte;

2. Probleme sociale;

3. Punctajul obţinut la examenul de admitere;

4. Studenţii ai căror părinţi sunt cadre didactice.

Pentru anii II – VI a fost depus un nr. de 3100 solicitări de cazare. Capacitatea de cazare (anii II – VI)  este de 3024 locuri, în timp ce pentru studenții de anul I, numărul solicitărilor se ridică la 340, pentru un disponibil locativ de 200, repartizarea făcându-se în baza criteriilor cuprinse în metodologia de cazare aprobată de către Consiliul de Administrație al UMF.

Criteriile de cazare pentru anii II – VI sunt următoarele:

  1. Opţiunea de a rămâne în continuare în aceeaşi cameră;
  2. Mutările din cadrul aceluiaşi cămin, in funcție de medie;
  3. Mutările între cămine, in funcție de medie;
  4. Intrări în cămin (din gazdă), au prioritate cazurile sociale.

 

Condiții cămine:

Căminele U1 – U6 – tip garsonieră, normate cu 3 locuri în cameră, grup sanitar și bucătărie proprie;

Căminele B1 – B2 – normate cu 2 locuri în cameră, grup sanitar propriu;

Căminul E – normat cu 2 locuri, cu grup sanitar comun;

Căminul A2 – normat cu 3 locuri, cu grup sanitar comun;

Căminul Bolintineanu – normat cu 2 și 3 locuri, grup sanitar comun.

 

Investiții pentru anul universitar 2018-2019:

  • Reabilitare și modernizare Cămin U4, dotare cu mobilier;
  • Modernizarea și dotarea cantinei cu aparatură nouă.

 

 

În ceea ce privește stadiul actual al lucrărilor de renovare ce vizează Căminul U4 din Campusul Universitar Regie, potrivit clauzelor contractuale, finalizarea acestora are ca termen data-21 septembrie 2018, ceea ce nu va afecta procesul de cazare a studenților.

”Sunt convins că termenul de finalizare a lucrărilor în ceea ce privește renovarea căminului studențesc U4 din Regie va fi respectat, pentru ca la data stabilită , 28 septembrie, toți studenții să beneficieze de cele mai bune condiții” a declarat prof.dr. Viorel Jinga , prorector – relații cu studenții –UMF ”Carol Davila”. Acesta a ținut să precizeze că ”pentru noul an universitar , toate căminele studențești ce aparțin UMF se află într-o stare bună, superpozabilă centrelor universitare din țară”.

×